Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Din Noul Testament
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #28  
Vechi 02.01.2009, 11:38:34
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Psalm 102 (2)

12 Pe cît sînt de departe răsăriturile de apusuri depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
De ar fi aflat depărtări încă și mai lungi decît acestea, le-ar fi adus negreșit și pe ele în mijloc, sîrguindu-se a arăta nemărginirea dumnezeieștii bunătăți. Dar gîndul omenesc n-a aflat nici măsură mai înaltă decît cerul, nici depărtare mai lungă decît mijlocul serii și al răsăritului.
13 În ce chip miluiește tatăl pe fii a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dînsul,
Ziditor și Făcător fiind, a urmat bunătatea tatălui și a arătat împrejurul robilor aceeași dragoste pe care o are tatăl pentru copii.
14 că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-Și-a aminte că țărînă sîntem.
Că Ziditorul știe neputința firii noastre, știe și de unde ne-am zidit, și unde ne vom duce iarăși.
15 Omul – ca iarba, zilele lui – ca floarea cîmpului, așa va înflori.
Nu ne-am deosebit cu nimic de iarbă și de floarea care în vremea verii a înflorit, iar după puțin se veștejește și piere.
16 Că duh a trecut într-însul, și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său.
Iar Simmah, așa: „Că duh a trecut printr-însul, apoi n-a mai fost.” „Duh” numește sufletul, care, fiind de față, trupul viază și lucrează; iar zburînd sufletul, trupul se stinge și se strică, încît nici chipurile mai dinainte nu se cunosc, nici se cunoaște că acest trup a fost al cutăruia, iar acela al cutăruia. Și, dacă s-ar pleca în mormînt, cineva ar putea vedea mai cu de-amănuntul acest lucru, că toate asemenea se fac cheltuire a stricăciunii și nu păzesc chipurile mai dinainte.
17 Iar mila Domnului - din veac și pînă în veac spre cei ce se tem de Dînsul, și dreptatea Lui spre fiii fiilor,
18 spre cei ce păzesc așezămîntul Lui și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele.
Deci așa de stricăcioasă este firea, iar dumnezeiasca iubire de oameni îi dăruiește să trăiască veacul cel lung, și păzește pînă la strănepoți răsplătirea dreptății datorată strămoșilor. Așa, lui Iehu[COLOR=#800080][2][/COLOR]i-a păzit împărăția pînă la al patrulea neam, măcar că el n-a păzit buna-credință desăvîrșită, ci numai întru începutul împărăției a arătat rîvna. Așa, a păzit nestinsă scînteia neamului dumnezeiescului David, și mai ales cînd odrăslise multe păgînătăți. Și – zice – mila aceasta o va dărui celor ce păzesc așezămîntul Lui, și nu așa prost celor ce își aduc aminte de poruncile Lui, ci acelora care adaugă lîngă cuvinte și lucrurile și își îndreptează a loru-și viață împlinindu-le.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Mirele” și „mireasa”: Hristos și sufletul omului.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Vezi Cartea a patra a Împăraților, capitolul 10:30, 31.
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Psalmii in lectura lui Marcel Iures mariusmanta75 Generalitati 9 20.12.2015 08:12:12
psalmii de laudă... myself00 Generalitati 2 13.06.2012 01:23:27
Filozofia crestina vs celelalte filozofii Pestisorul de Aur Generalitati 90 11.12.2011 23:47:07
Inmormantarea la celelalte religii tigerAvalo9 Generalitati 19 18.02.2009 23:08:38
Cum se citeste Evaghelia? costel Reguli in Biserica 4 13.01.2009 08:23:23