[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 129

Cîntarea treptelor.

Rugăciunea aceasta o aduce lui Dumnezeu ceata drepţilor. Şi mărturiseşte însăşi înainte-cuvîntarea Psalmului:
Dintru adîncuri am strigat către Tine, Doamne!
În loc de: Din însuşi străfundul inimii trimit (şi izbucnesc) în sus rugăciunea. Pentru că dumnezeiasca Scripturăîi prihăneşte pe cei ce folosesc şi mişcă numai buzele, cum zice către Dumnezeul tuturor Proorocul Ieremia: „Aproape eşti Tu, Doamne, de ruga lor, şi departe de rărunchii lor!”; şi cum îi prihăneşte pe Iudei Însuşi Dumnezeu, zicînd prin Isaia Proorocul: „Norodul acesta cu buzele Mă cinsteşte, iar cu inima departe stă de Mine.” Iar acum, cei ce se roagă dintru adîncul inimii trimit în sus rugăciunea:
2 Doamne, auzi glasul meu, fie urechile Tale luînd aminte la glasul cererii mele!
Şi, grăind cuvintele acestea omeneşte, ştie că Dumnezeu este fără de trup, pentru că a numit lucrarea auzitoare şi văzătoare: că ochii noştri au puterea văzătoare, iar urechilor li s-a încredinţat lucrarea auzitoare, iar Dumnezeu vede cu aceeaşi putere cu care şi aude, şi aude cu aceeaşi putere cu care şi vede.
3 De vei căuta la fărădelegi, Doamne
Ceata drepţilor roagă pe Dumnezeu să nu măsoare pedepsele cu păcatele. Aşa, şi Fericitul Anania şi cei împreună cu el au pus nelegiuirile norodului împrejurul feţei lor.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
Doamne, cine va suferi?
Că, dacă vei ţine cumpenele osîndei după dreptate, cine va fi vrednic să sufere hotărîrea scoasă de aceasta? Că ar fi nevoie ca toţi să pătimească pieirea.
Că la Tine este milostivirea.
Ai iubirea de oameni înjugată cu dreptatea şi ai fire să o foloseşti mai mult pe aceasta decît pe aceea.
4 Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne! Aşteptat-a sufletul meu spre cuvîntul Tău.
În loc de „numele”, Achila şi Teodotion au tălmăcit: „frica”, iar Simmah: „legea”. Şi toate acestea arată înţelesul graiului, că zice: Ştiind bunătatea Ta, căci foloseşti mila ca pe o lege, nu mă deznădăjduiesc de cele mai bune nădejdi, aşteptînd făgăduinţa bunătăţilor. Că „cuvînt” a numit aici făgăduinţa, iar Dumnezeu a făgăduit iubire de oameni celor ce se pocăiesc.
5 Nădăjduit-a sufletul meu spre Domnul din straja dimineţii pînă în noapte.
În loc de: „peste toată ziua”, că straja de dimineaţă este ceasul cel mai de pe urmă al nopţii, că ultimii străjeri pînă la vremea aceea străjuiesc.
6 Din straja dimineţii să nădăjduiască Israil spre Domnul!
Nu se îndestulează drepţii să aibă numai ei singuri bogăţia nădejdii spre Dumnezeu, ci îi îndeamnă spre asemenea avuţie şi pe alţii, pe toţi, arătîndu-le cîştigul ce răsare de aici:
7 Că la Domnul este mila, şi multă izbăvire la Dînsul,
Că Stăpînul este iubitor de îndurări şi iubitor de oameni şi le dă mîntuire celor ce se căiesc.
8 şi El va izbăvi pe Israil de toate fărădelegile lui.
Cuvîntul acesta are acea proorocie pentru Stăpînul care zice: „El este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.” Aşa a zis şi dumnezeiescul Gavriil către Sfînta Fecioară: „Vei naşte Fiu, şi vei chema numele Lui Iisus, că El va mîntui norodul Său de păcatele lui.”

TÎLCUIREA PSALMULUI 130

Cîntarea treptelor.

Proorocescul cuvînt ne învaţă smerita cugetare şi aduce în mijloc faţa[COLOR=#800080][2][/COLOR]îndrăgitorilor acesteia, ce se roagă şi Îl înduplecă pe Dumnezeu:
Doamne, nu s-a înălţat inima mea,
Înălţarea inimii îi vatămă nu numai pe păgîni, ci şi pe Sfinţi. Şi ne învaţă Istoria Paralipomenilorpentru bine-credinciosul împărat Iezechia, zicînd: „S-a smerit dintru înălţimea inimii lui.” Pentru aceasta îi sfătuieşte şi Domnul pe sfinţiţii Săi ucenici, zicînd: „Tot cel ce se smereşte pe sine înălţa-se-va, şi cel ce se înalţă pe sine smeri-se-va.”
nici nu s-au înălţat ochii mei,
Osebirea celor trufaşi este să-şi ridice sprîncenele, şi să umfle bucile obrajilor şi să-i defaime pe toţi. Iar cei izbăviţi de patima aceasta nu învaţă aceasta pe Judecătorul ca pe unul ce nu ar şti, ci Îl cheamă spre mărturie ca pe Cel ce ştie.
nici n-am umblat întru cele mari,
Simmah a tălmăcit: „întru vrednicii”, iar Achila: „întru măriri”.
nici întru cele mai minunate decît mine.
Iar Simmah: „nici întru cei ce covîrşesc mai multe decît mine”, în loc de: Pe sine-mi mă măsuram, şi nu le-am făcut pe cele ce covîrşeau vrednicia mea.
2 De nu m-am smerit cu gîndul precum cel înţărcat spre maica lui, ci am înălţat sufletul meu, aşa vei răsplăti spre sufletul meu!
Iar Simmah, aşa: „De nu m-am făcut deopotrivă şi de nu am asemănat sufletul meu celui înţărcat către maica lui, aşa se va răsplăti sufletului meu.” Zice: De nu m-am temut de Tine şi nu m-am supus pe sine-mi Ţie asemenea pruncului celui acum înţărcat de la ţîţă şi care se teme de maica sa, ci am avut minte înaltă, mă rog să dobîndesc aceeaşi răsplătire.
3 Nădăjduiască Israil spre Domnul de acum şi pînă în veac!
Proorocescul cuvînt a arătat pentru care pricină a povestit isprăvile: că nu povestesc a loru-şi faptă bună lăudîndu-se, ci deşteptîndu-i şi ridicîndu-i către aceeaşi rîvnă pe alţii. Pentru aceea, au rugat tot Israilul să se ţină de aceeaşi nădejde, şi să o aibă pe aceasta totdeauna şi să adune roadele ce răsar dintru dînsa.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi la Daniil, capitolul 9.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum am tot zis: „persoana”.