Si pentru ca din Raiul acela in care ne-am petrecut copilaria nu putea sa lipseasca sarpele va voi povestei si despre acesta.
Casa bunicii avea asa cum am mai spus o prispa pe care stateam seara si spuneam povesti sau cantam de rasuna toata ulita
Mirosea vazduhul a regina noptii si a caprifoi iar undeva nu prea departe in nucul de langa drum,o cucuvea isi facea numarul sinistru aproape in fiecare seara.
Se auzea, daca puneai urechia lipita de prispa un fel de fasiit ciudat.Ne povestea bunica ca fiecare casa are un sarpe care atunci cand copii dorm daca au baut lapte intra in gurita acestora.Ne placea tare mult laptele seara,fiert in ceaunul de mamaliguta dar,ne culcam cu teama, sa nu-i miroase sarpelui a lapte si sa vina la noi noaptea, cand dormeam pe prispa sau cu usa deschisa din cauza caldurii.
Asadar ne-am mobilizat intr-o sedinta fulger si am hotarat sa punem in fiecare seara langa noi cate un castronel cu lapte astfel incat daca pofticiosul sarpe ar fi venit, sa bea din laptele gata pregatit si sa ne lase in pace.
Dimineata cand ne-am trezit prima grija a fost sa vedem daca laptele mai este in castroane.Nu mai era,dar la picioarele noastre in loc de sarpe erau ditamai motanii cu burtile pline torcand multumiti!