Locul copilariei

Si pentru ca din Raiul acela in care ne-am petrecut copilaria nu putea sa lipseasca sarpele va voi povestei si despre acesta.
Casa bunicii avea asa cum am mai spus o prispa pe care stateam seara si spuneam povesti sau cantam de rasuna toata ulita
Mirosea vazduhul a regina noptii si a caprifoi iar undeva nu prea departe in nucul de langa drum,o cucuvea isi facea numarul sinistru aproape in fiecare seara.
Se auzea, daca puneai urechia lipita de prispa un fel de fasiit ciudat.Ne povestea bunica ca fiecare casa are un sarpe care atunci cand copii dorm daca au baut lapte intra in gurita acestora.Ne placea tare mult laptele seara,fiert in ceaunul de mamaliguta dar,ne culcam cu teama, sa nu-i miroase sarpelui a lapte si sa vina la noi noaptea, cand dormeam pe prispa sau cu usa deschisa din cauza caldurii.
Asadar ne-am mobilizat intr-o sedinta fulger si am hotarat sa punem in fiecare seara langa noi cate un castronel cu lapte astfel incat daca pofticiosul sarpe ar fi venit, sa bea din laptele gata pregatit si sa ne lase in pace.
Dimineata cand ne-am trezit prima grija a fost sa vedem daca laptele mai este in castroane.Nu mai era,dar la picioarele noastre in loc de sarpe erau ditamai motanii cu burtile pline torcand multumiti!

[icamilin]

Draga Dorina, desi ma doare capul de la o gripa care ma cam bazaie de duminica, mai binedispus cu intamplarea cu sarpele si pisoii pofticiosi de lapte.
Mi-ai adus aminte ca aici la Ghiroda, a trebuit sa ma obsinuiesc cu existenta in curte si chiar in casa a pisicutelor. Aveam copii mici si am primit de la o vecina o pisicuta roscata cu alb, un bibelou de pisicuta. A crescut, a devenit mamica si in fiecare an, ne daruia cate 4 pisoi incredibil de dragalasi. In toti anii, cei patru pisoi erau pictati la fel, unul era tigru gri, unul era tigru gri cu mult alb, unul era alb cu putine pete negre si unul era roscat ca si ea.
Pot sa-ti spun ca i-am crescut pe toti si cand puteau sa manance singuri ii ducea sotul la scoala din Ghiroda, unde era profesor si director de scoala, si-i daruia copiilor carora le erau dragi animalele. Au trecut anii si am dus-o la doctor si am operat-o sa nu mai poata avea pisoi. A trait mai bine de 17 ani langa noi, era curata, nu facea mizerie pe jos, nu fura mancarea de pe masa, copii o rasfata mereu si am plans mult dupa ea cand ne-a parasit.
Era o mama desavarsita cu puii ei, cum ii mai spala, cum se juca cu ei, cum ii invata sa prinda soareci. Acum avem un motan care mai mult doarme, dar are si el deja vreo 10 ani.
Sa inteleg ca ai ceva carti publicate? Poeziile scrise pe Forum sant compozitii proprii? Ti-am zis eu ca esti minunata ! Felicitari!
Doamne ajuta! Spor la compozitii literale !

În prealabil postat de icamilin

Draga Dorina, desi ma doare capul de la o gripa care ma cam bazaie de duminica, mai binedispus cu intamplarea cu sarpele si pisoii pofticiosi de lapte.
Mi-ai adus aminte ca aici la Ghiroda, a trebuit sa ma obsinuiesc cu existenta in curte si chiar in casa a pisicutelor. Aveam copii mici si am primit de la o vecina o pisicuta roscata cu alb, un bibelou de pisicuta. A crescut, a devenit mamica si in fiecare an, ne daruia cate 4 pisoi incredibil de dragalasi. In toti anii, cei patru pisoi erau pictati la fel, unul era tigru gri, unul era tigru gri cu mult alb, unul era alb cu putine pete negre si unul era roscat ca si ea.
Pot sa-ti spun ca i-am crescut pe toti si cand puteau sa manance singuri ii ducea sotul la scoala din Ghiroda, unde era profesor si director de scoala, si-i daruia copiilor carora le erau dragi animalele. Au trecut anii si am dus-o la doctor si am operat-o sa nu mai poata avea pisoi. A trait mai bine de 17 ani langa noi, era curata, nu facea mizerie pe jos, nu fura mancarea de pe masa, copii o rasfata mereu si am plans mult dupa ea cand ne-a parasit.
Era o mama desavarsita cu puii ei, cum ii mai spala, cum se juca cu ei, cum ii invata sa prinda soareci. Acum avem un motan care mai mult doarme, dar are si el deja vreo 10 ani.
Sa inteleg ca ai ceva carti publicate? Poeziile scrise pe Forum sant compozitii proprii? Ti-am zis eu ca esti minunata ! Felicitari!
Doamne ajuta! Spor la compozitii literale !

Iti doresc sa te faci sanatoasa cat mai curand,si vreau sa-ti spun ca ma bucur sincer cand oamenii inteleg ca bucuriile vietii stau in lucruri firesti si aparent marunte care sunt mereu alaturi de noi.Sa tii in brate un mic animal,sa mirosi o floare pe care tu ai sadit-o,sa atingi obrajorul catifelat al unui copilas sa-l faci sa zambeasca iata motive pentru care trebuie sa multumim lui Dumneteu in fiecare clipa.
Am scris de cand eram copil dar abia anul trecut mi-am facut o preocupare din asta.
A purta o discutie civilizata,a nu jicni pe nimeni,a spune celui cu care discuti ceea ce tu ai dori sa auzi de la dansul si a te folosi de ceea ce are semenul in plus fata de tine,aceata cred ca ar trebui sa fie atitudinea
unui crestin fata de celalat.Daca crezi ca fiind asa, un om este minunat atunci trebuie sa-ti spun ca toti acei care se comporta in felul acesta,sunt minunati!
Cand am deschis acest topic m-am gandit si la cei sapte ani de acasa asa cum inca se mai obisnuia pe vremea noastra!

Verisoara noastra adusese in vara aceeia un joc "Nu te supara frate" care, trebuia jucat macar in trei.Am jucat ce-am jucat impreuna dupa care nu au mai vrut sa joace pe motiv de plictiseala.
Eu,care eram foarte mica (nu eram la scoala) as fi dorit sa-l joc mereu fiind tare necajita atunci cand ele dispareau (caci fiind mai mari "aveau secrete" cum spuneau ele) si as fi acceptat aproape orisice ca sa -l joace cu mine.
Profitand de aceasta imi cereau sa le fac tot felul de servicii. Intr-una din zile le-am rugat sa jucam mai mult jocul meu preferat.
Era vineri.Au jucat dar,la un moment dat au hotarat sa ne jucam de-a Robinson Crusoie.Am construit coliba din coceni de porumb taiati fara mila din gradina, chiar daca erau cu matase in papusi.
Dar, cineva trebuia sa fie Vineri acel slujitor devotat,negru la piele cu care personajul amintit mai sus isi petrecea singuratatea pe insula.
Problema era ca acest (vineri) trebuia sa aiba pielea neagra.
Se gasea din belsug pe marginea drumului o planta care facea niste poame asemanatoare cu strugurii dar cu boabele asezate altfel, cu o zeamma neagra care colora intens, numita boz.
Au cules in graba un lighian plin,au zdrobit boabele m-au dezbracut cu pielicica goala si au inceput sa ma picteze cu ravna astfel incat numai albul ochilor se mai vedea din mine.Multumite nevoie mare de rezultat ne-am jucat pana pe la amiaza dupa care m-au lasat si au plecat sa se intalnesca cu baietii parintelui Ciumandru care de cateva zile dadeau tarcoale pe ulita noastra.
Fiind vineri trebuia sa vina parintii cu motocicleta.Puneam urechia la pamant si auzeam de departe motorul.M-am ghemuit langa nucul de la marginea drumului hotarata sa-i aud prima venind dar, obosita am adormit asa dezbracata si neagra ca un fund de tuci.
Ma trezesc intr-un tarziu, pe inserate cand aud vocea mamei speriata:
-Omule ia uite-te colo langa nuc parca ar fi ptiu,ptiu duca-se pe pustii ia vino sa vezi,si-si facu o cruce mare.
Ma reped plangand in bratele mamei.
-Eu sunt mamica ,fetele m-au vopsit si au plecat la punticica (un copac pus peste parau), sa se intalneasca cu baietii lu parintili !!!.
In felul acesta,parandu-le mi-am luat revansa pentru ca nu m-au luat si pe mine la intalnire cu baietii, si nu numai pentru aeasta !!!

[silverstar]

[COLOR=green]Fiecare eveniment şcolar îmi aduce câte o amintire din viaţa mea de elevă. Acum, când privesc în urmă la ceea ce atunci, de mult, a fost o mică dramă, asta pentru că şi eu eram un copil, încerc să mă înţeleg, să fiu îngăduitoare şi să mă amuz de cât de uşor pot fi minţiţi copiii… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Cu siguranţă, eram în clasa a II-a pentru că atunci, în clasa a II-a, am învăţat tabla înmulţirii. Şi nu mi-a fost uşor deloc… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ziua serbării de sfârşit de an şcolar. Nu-mi amintesc de ce serbarea s-a ţinut în şcoală, probabil ploua, alt motiv nu văd. Holul enorm de pe sala unde era scena şi unde ţineam serbările, destul de dese pe atunci, era arhiplin. Părinţi, bunici, elevi, colegi de-ai mei, şi-n faţă, pe scaune, învăţători şi profesori. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Era altfel pe atunci. Nu toţi elevii primeau premiu cum se întâmplă astăzi. Pentru fiecare premiu exista doar un singur elev şi, nu-mi amintesc de menţiuni. Probabil erau, dar eu nu mai ştiu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Când directorul a chemat clasa mea, împreună cu doamna am urcat pe scenă şi, cu sufletul la gură, aşteptam să mă strige pe mine pentru premiul întâi pentru că aşa consideram eu, că mie mi se cuvine… Să mă strige tovarăşa pentru premiul întâi… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Eram sigură că eu sunt cea mai bună din clasă, că eu voi primi premiul întâi şi aveam eu toate motivele din lume să cred că e aşa. Numai că nu a fost să fie… Tovarăşa învăţătoare avea alte criterii de evaluare şi ştia mai bine decât mine cine merită premiul întâi… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]A fost strigat un alt elev, coleg sau colegă, nu mai ştiu… M-am supărat atât de tare şi-am început să plâng amar… Dintr-o mişcare i-am dat pe toţi la o parte şi, plângând şi suspinând cum numai un suflet rănit de copil o poate face, am început să le spun celor din sală că eu trebuie să primesc premiul întâi, pentru că eu ştiu tabla înmulţirii fără să greşesc şi pot să recit poezia “Mama lui Ştefan cel Mare” – pe de rost… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]În aplauzele şi hohotele de râs ale celor din sală am început să recit, să spun tabla înmulţirii… Ce mai, era babilonie la gura mea pentru că mi-ar mai fi trebuit vreo două guri să conving audienţa cât de bună eram eu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Plângeam în continuare, mă durea sufleţelul, nu înţelegeam de ce lumea din sală râde şi aplaudă, mă înecam în hohote şi mama se uita la mine cu ochii mari, ieşiţi din cap cred că nevenindu-i să creadă că eram eu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Directorul şcolii a urcat pe scenă după mine, m-a luat în braţe (prezenţa aplauda mai departe ca la un spectacol de zile mari) şi m-a dus în cabinetul dumnealui. Nu m-a certat, nu mi-a spus nimic de rău. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Mi-a pus în braţe câteva cărţi frumos împachetate, cine ştie pentru cine le pregătise, peste cărţi a pus şi nişte flori şi, ca să-mi domolească durerea şi lacrimile, mi-a spus că premiul de la el e mai valoros… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]M-am potolit, i-am crezut spusele şi-am ieşit veselă din cabinetul directorului. La uşa, mă aştepta mama. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]De atunci, de la serbarea aceea, nu am mai fost niciodată ca elevă, la o altă serbare de sfârşit de an şolar. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ca un făcut, chiar în ziua aceea, ori trebuia să plec la Constanţa, imediat ori eram trimisă cu vreo treabă la mamaia, şi bucuria era aşa de mare că uitam de serbare… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]A fost femeie înţeleaptă mama, nu-i aşa?…[/COLOR]

[Hartford]

În prealabil postat de icamilin

Draga Dorina, desi ma doare capul de la o gripa care ma cam bazaie de duminica, mai binedispus cu intamplarea cu sarpele si pisoii pofticiosi de lapte.
Mi-ai adus aminte ca aici la Ghiroda, a trebuit sa ma obsinuiesc cu existenta in curte si chiar in casa a pisicutelor. Aveam copii mici si am primit de la o vecina o pisicuta roscata cu alb, un bibelou de pisicuta. A crescut, a devenit mamica si in fiecare an, ne daruia cate 4 pisoi incredibil de dragalasi. In toti anii, cei patru pisoi erau pictati la fel, unul era tigru gri, unul era tigru gri cu mult alb, unul era alb cu putine pete negre si unul era roscat ca si ea.
Pot sa-ti spun ca i-am crescut pe toti si cand puteau sa manance singuri ii ducea sotul la scoala din Ghiroda, unde era profesor si director de scoala, si-i daruia copiilor carora le erau dragi animalele. Au trecut anii si am dus-o la doctor si am operat-o sa nu mai poata avea pisoi. A trait mai bine de 17 ani langa noi, era curata, nu facea mizerie pe jos, nu fura mancarea de pe masa, copii o rasfata mereu si am plans mult dupa ea cand ne-a parasit.
Era o mama desavarsita cu puii ei, cum ii mai spala, cum se juca cu ei, cum ii invata sa prinda soareci. Acum avem un motan care mai mult doarme, dar are si el deja vreo 10 ani.
Sa inteleg ca ai ceva carti publicate? Poeziile scrise pe Forum sant compozitii proprii? Ti-am zis eu ca esti minunata ! Felicitari!
Doamne ajuta! Spor la compozitii literale !

Da si eu cred ca Dorina compune frumos oare nu o fi ea nepoata lui Ion Creanga sau Sadoveanu ca si ei au trait tot prin Moldova daca imi amintesc eu bine. Eu zic ar fi bine sa publici cartile tale.

...
Le posez aici din dragoste pentru voi !

[icamilin]

Multumim frumos !

[Hartford]

În prealabil postat de dorinastoica14

Anul trecut am inceput sa public.Si daca Bunul si milostivul Dumnezeu ma va ajuta voi merge mai departe.Aceste povestiri sunt din "Raiul in care am fost" (in curs de aparitie).Iar poeziile postate in alte topice din cartea de debut "De la poezie la rugaciune" si din "Daruri".
Le posez aici din dragoste pentru voi !

Foarte frumos! Succes incontinuare !

[geo.nektarios]

Fiecare are copilaria in felul lui... unii cu necazuri altii cu Bucurii.. au am fost unul dintre cei cu copilaria SUFERINDA... dar toaate au fost ingaduite de Dumnezeu ca sa ma INTAREASCA! Nu are rost a scrie, sunt prea multe lacrimi... desi am mai postat candva despre aceasta...
Toate sunt INGADUITE si numai El stie de ce suferim atat sau nu...
Fiti binecuvantati!