[urmare a mesajului trecut]

22. O zi întreagă nu ar fi de ajuns, dacă aş încerca să fac o listă cu toţi cei pe care îi cinstim şi îi slăvim ca Sfinţi Părinţi, fără totuşi a merge în urma lor, atunci când calea lor se îndepărtează de adevăr.
Acest lucru trebuie să îl facem şi în cazul de faţă, dacă se dovedeşte că unii dintre Sfinţii Părinţi au afirmat purcederea Duhului de la Fiul, împotriva cuvântului Domnului, Care ne-a învăţat pe noi. Ne delimităm de această noutate, în măsura în care ea trădează şi falsifică, cuvântul Stăpânului; în schimb, în ce-l priveşte pe părintele acestei noi dogme, ne abţinem să îl condamnăm, cu atât mai mult cu cât nu este prezent, şi nu poate nici să vorbească, nici să se apere. Dar, atunci când acuzatul nu este în măsură să apară în faţa noastră şi nici să trimită delegaţi, cine ar fi atât de nebun încât să dea drumul unei acuzaţii împotriva lui? Şi fără acuzator, această problemă nu poate veni la judecată; fără judecată, nici condamnare, este imposibil ca să fie jignit cineva, care nu a luat parte la nici o dezbatere, fără a te acoperi tu însuţi de ruşine.

23. (1) „Sfinţii Părinţi au spus că Duhul a purces de la Fiul”. Aceasta este obiecţia. Noi răspundem că aceştia sunt în număr mic şi că majoritatea Sfinţilor Părinţi nu a consimţit acestei păreri.
(2) Câţiva Sfinţi Părinţi – pe care îi putem număra pe degete – au ţinut această învăţătură. Dar hotărârile Sfintelor Sinoade au osândit pe cei care se împotrivesc astfel cuvântului Stăpânului.
(3) Au fost Sfinţi Părinţi cei care au spus aceasta. Dar la ce ne foloseşte să ne certăm asupra numărului Sfinţilor Părinţi în chestiune? Când toată Zidirea face să se audă un singur glas, nimeni nu va părăsi niciodată Mistagogia, nici învăţătura Ziditorului şi Creatorului universului, pentru a alege creatura în locul Lui, dacă s-ar întâmpla ca aceasta să vorbească împotriva Celui ce a zidit-o. Nimeni nu se va închina în faţa legilor iscodite de creatură, dispreţuind pe cele ale Făcătorului şi Întemeietorului lumii.
24. Invoci mărturia Sfinţilor Părinţi pentru a-ţi susţine dogma? Iată aici mărturia Stăpânului Însuşi. Iată hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice. Iată, în sfârşit, şi ceata celor mai mulţi dintre Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi. Acestea sunt izvoarele dogmatice la care s-au adăpat duhovniceşte, înainte de tine, episcopii Romei, la care ne-am referit puţin mai înainte. Ei au primit nealterată, datorită Simbolului sfânt de credinţă, dogma Sfintei Treimi consubstanţiale, şi au transmis-o în toate provinciile din apus. I-am citat
(a) pe cei doi Sfinţi Leon – Sfântul Părinte care a strălucit la al IV-lea Sfânt Sinod Ecumenic, şi cel care e părtaş cu el la acelaşi nume şi la aceeaşi credinţă. Dar exemplul lor este departe de a fi singular. Să ne gândim:
(b) Strălucitul Adrian a condus acelaşi tron apostolic. Dar, în corespondenţa sa cu Sfântul şi Prea Fericitul Tarasie, unchiul nostru din partea tatălui, el se declară, deschis şi fără ezitări, apărător al dogmei purcederii Duhului de la Tatăl, şi nu de la Fiul.
25. (c) Credem de asemenea că e necesar să îi arătăm – chiar dacă aceste evenimente, fiind apropiate de noi, ne sunt cunoscute – pe preoţii care, în vremea noastră, au venit la noi din Vechea Romă. Lucru ce s-a întâmplat nu o dată, ci de trei ori. Când am discutat, aşa cum este drept, la întâlnirea pe care am avut-o cu ei, problema credinţei noastre ortodoxe, ei nu ne-au spus, nici nu au lăsat să se înţeleagă, că ar avea în cugetarea lor, vreo dogmă diferită de credinţa care s-a întins peste tot pământul. Dimpotrivă, au strigat împreună cu noi, în mod limpede şi fără ambiguităţi, că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl.
(d) Mai mult decât atât: în timpul unui sinod reunit pentru a hotărî anumite probleme bisericeşti, reprezentanţii trimişi de Roma de către Părintele nostru Sfânt, Papa Ioan, pentru a stabili împreună cu noi, adevărata şi dreapta teologie, ca şi cum ar fi fost el însuşi prezent, au făcut cunoscut, prin toate cuvântările şi prin semnătura lor, că sunt adepţii Simbolului ce este după cuvântul Domnului, şi care a fost propovăduit şi afirmat de toate Sfintele Sinoade Ecumenice.
26. Pentru că aceasta este realitatea şi pentru că Biserica Romei s-a arătat întotdeauna, în cuvinte şi în cugetare, în acord cu celelalte patru Patriarhii, spuneţi-mi, cum de au ajuns urmaşii lui Ham, să poată să dezvelească, fără scrupule, ruşinea celor pe care îi proclamă Părinţii lor, dar pe care îi ridiculizează în mod public? Dacă ar fi avut cea mai mică grijă pentru cuvântul Sfinţilor Părinţi, ar fi trebuie să se supună hotărârilor Sfintelor Sinoade; să asculte de cuvintele episcopilor Romei; să se plece în faţa cetei Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi, în loc să se lege numai de unii, pe care îi necinstesc, acuzându-i de răzvrătire împotriva Stăpânului tuturor, deşi pretind că le urmează regula şi canonul credinţei. Ar fi trebuit să înţeleagă că le fac cu mult mai mult rău acelora, arătându-i ca şi vrăjmaşi ai Domnului, decât pot să le facă bine numindu-i „Sfinţi Părinţi”. Şi chiar dacă le-ar fi indiferent faptul că i-au ultragiat pe Sfinţii Părinţi, ar trebui totuşi să tremure şi să se înţelepţească la gândul osândirii şi al blestemului dumnezeiesc, care l-a lovit pe Ham, primul autor al unui asemenea paricid. Şi temându-se să îl imite pe acel blestemat, ei nu ar trebui să descopere, ci mai degrabă să acopere ceea ce ar putea găsi smintitor la Părinţii lor.

27. Dar dorinţa noastră cea mai dragă ar fi ca să nu fi existat niciodată nimeni care să imite acea faptă şi nici să atragă un asemenea blestem! Fie ca Hristos Dumnezeul nostru să-i miluiască pe cei care s-au lăsat duşi de val ca să comită acest paricid şi care s-au răzvrătit împotriva cuvântului Său şi a Legii Sale. Fie ca El, în marea Sa iubire de oameni, să le arate căderea lor, să-i împace cu cei pe care i-au jignit, şi să le insufle dorinţa îndreptării. Fie ca El să-i primească în binecuvântarea celor care au acoperit ruşinea Părintelui lor şi să nu mai lase pe nimeni să devină prada şi hrana lupului gânditor, începătorul răutăţii.
Pentru tine, iubite şi sfinte ierarh, care lupţi pentru mântuirea acestor oameni şi care iei cununile biruinţei împotriva vrăjmaşului neamului omenesc, tu, care faci roade pentru Dumnezeu şi îi aduci Lui în dar mântuirea celor pierduţi, fie ca tu, pentru toate aceste osteneli, să păstrezi întreg şi nestins focul iubirii dumnezeieşti, pe care ni-l mărturiseşti, în Hristos Însuşi, Adevăratul nostru Dumnezeu; cu rugăciunile Prea Sfintei Stăpâne şi Maicii lui Dumnezeu, cu ale dumnezeieştilor Îngeri şi cu ale tuturor Sfinţilor. Amin!

Razvan