Cunosc mult persoane care,având o oarecare cunoştinţă despre credinţă spun astfel
"-Dar de ce să merg eu pe calea aceasta căci ştiu atâţia care au numai necazuri,pierderi,supărări şi cu cât sunt mai credincioşi cu atâta au mai mult de suferit,eu vreau să mă bucur de viaţă. "
- Altă categorie sunt acei care spun astfel " ai văzut,a fost vinovat-t-ă de aceea a avut acident,s-a îmbolnăvit,şi-a rupt mâna piciorul,a pierdut i-a luat foc casa....etc".
Aş dori comentarii sincere şi la obiect nu din cărţi căci ACEASTA ESTE REALITATEA de zi cu zi.
Şi vă voi da un exemplu sau poate mai multe:
O mamă are necazuri cu un copil şi se roagă şi posteşte pentru el şi merge la biserici şi la mănăstiri.Acel copil refuză categoric să fie credincios el vrea să-şi trăiască viaţa.După rugăciuni şi posturi copilul se îmbolnăveşte rău sau are un accident.Suferă şi el dar în primul rând suferă mama,tot ea care stă numai în genunchgi şi lacrimile ei de pocăinţă nu se usucă niciodată iar până la urmă se îmbolnăveşte şi ea spre bucuria vrăjmaşului.