Se poate sa nu fie un cuvant tocmai potrivit, dar parerea mi-o mentin. Ortodoxia nu e ceea ce era inainte si nici ceea ce ar trebui sa fie. Nu vreau sa insist foarte mult, asa ca prezint pe scurt parerea mea cat sa intelegi la ce ma refer.
1. In noul testament in continuu se vorbeste despre fapte. Biserica ortodoxa actuala se bazeaza foarte mult pe ritualuri. E foarte putina informare si foarte putina dorinta de educare a crestinului. Daca crestinul nu merge sa-l traga de maneca pe preot sa il intrebe cate ceva, preotul considera ca intreaga lui meserie trebuie sa se rezume la urmarea ritualurilor. Bineinteles, exista exceptii, dar daca te uiti putin la ce se intampla in biserici sunt convins ca poti trage aceeasi concluzie - nimeni nu prezinta ortodoxia, ci totul este un fel de haos in care unii se prind de ce au de facut iar altii se multumesc cu ce li se ofera fara a cere nimic in plus. Nu spun ca rugaciunea (sub forma de liturghie, vecernie sau orice alta forma) nu e buna, dar
e foarte rau sa crezi in ceva fara a stii in ce crezi pentru ca foarte usor poti trage concluzii gresite si foarte usor poti iesi din cuvantul lui Dumnezeu.
2. Pe vremea apostolilor cand biserica era biserica totul se rezuma la preluarea invataturii apostolilor si intelegerea ei. In momentul de fata sunt crestini care merg la biserica zi de zi, crestini care nu citesc nici macar Biblia (ce sa mai vorbim de Filocalie) fiind convinsi ca nu au nevoie de ea.
Se mai si mira unii cand vad preoti oportunisti care si-au luat sutana doar pentru ca pot face bani in plus intr-un mod usor. Ortodoxiei actuale, cel putin atunci cand vine vorba de crestinul mirean, ii lipseste viata si actiunea. Mireanul nu e un crestin responsabil si nu e un crestin care actioneaza. E doar un individ care face ceea ce i se spune si se lasa dus de val.
Stiu ca nu e placut ce spun, si stiu ca am talentul sa vad partile care altii nu vor sa le vada, dar asta e realitatea si atitudinea delasatoare a mireanului, mascata sub forma tolerantei, nu face nimic bun ci din contra dilueaza mai mult simtamantul crestinesc.