Citat:
În prealabil postat de floarealbastra
Eu nu simt dorinta carnala sau daca uneori, nu in asta sta esenta a ceea ce eu simt.
Si e adevarat ce se zice: "ai grija ce iti doresti ca exista sanse mari sa si ai."
Asa tin minte ca in urma cu cativa ani ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea o dragoste mare pentru ca simteam ca existenta mea se banalizeaza. Nu stiu daca am fost foarte serioasa cand am cerut asta dar acum exista si eu ma chinui. Si vreau sa scap de chinul asta, ca uneori ma vad neputincioasa si inrobita. Iar eu nu sunt asa si nu vreau sa fiu asa. E un sentiment strain de mine si ma face slaba si vulnerabila si ce-i mai groaznic e ca as putea oricand sa devin o plastilina. Si detest asta! Asta nu sunt eu si nu vreau sa fiu asa, la cheremul modelatorului. Eu m-am modelat pe mine insami, nimeni altcineva. Eu am fost si sunt un autodidact. Eu invat din greselile altora si din cele proprii si scopul meu in viata este evolutia spirituala si eliberarea de lantul destinului, de misiunea ce atarna pe umeri, daca vreti crestineste: de a obtine mantuirea si a face Voia Domnului. Eu imi doresc sa ating perfectiunea in tot si in toate desi stiu ca uneori dau cu batul in balta de neimaginat!
Dar ma ridic, ma autocritic si incerc sa devin mai buna. Eu asa am fost mereu si asa am ajuns sa fiu cea mai buna dintre cei mai buni pana la un moment dat cand ceva s-a intamplat: un scurtcircuit al sufletului meu si apoi am auzit-o chiar si pe mama zicand:"eu nu te mai recunosc! asta nu esti tu!" esti ca o curca plouata si mama mea nu se lasa impresionata de lacrimile mele niciodata, ce e ala care plange, e un luptator, e un smiorcalau, un las.
Si colac peste pupaza ma mai munceste zi si noapte, fara incetare si acest simtamant iar eu sunt foarte simtita, sa stiti asta!
Oare exista medicament impotriva la asa ceva?
Eu cand scriu randurile astea, nu glumesc, din contra. Sa stii ca sufar enorm din cauza asta. Si ca sa uit, vreau sa fiu cat mai ocupata desi stiu ca ma mint pe mine insami asa cum am facut-o si in legatura cu un alt aspect al vietii mele si stiu ca pana la urma totul rabufneste la suprafata.
Intelegi ce vreau sa spun?
Nadajduiesc ca da!
|
“Daca privim moralitatea ca pe o simpla conformare a omului fata de un cod de lege autoritativ sau conventional, atunci etica devine alibiul omului pentru problema lui existentiala”. Acea problema existentiala care ne atinge pe toti, priveste in ultima instanta mantuirea noastra vesnica mai degraba decat conformitatea cu un cod exterior care sa ne conduca actiunile. Scopul ultim al moralitatii crestine nu este supunerea, si nici macar “desavarsirea”, definita ca imitare fidela a atributelor divine ale bunatatii si iubirii. Adevaratul ei scop este viata: vesnica, binecuvantata si fericita in sanul Treimii."
(John Breck - “Darul sacru al vietii”)
http://74.125.77.132/search?q=cache:...lnk&cd=6&gl=ro