[Florin-Ionut]

"Cântăreţi şi psalmozi opt sute cincizeci şi cinci".
"Cântăreţii sunt cei ce vestesc cuvântul (raţiunea)
dumnezeiesc prin modurile virtuţilor cu fapta, fără
contemplaţie. Iar "psalmozii" sunt cei ce iniţiază tainic
în cuvântul (raţiunea) dumnezeiesc pe alţii, prin modurile
virtuţilor împreunate cu dulceaţa cunoştinţei din
contemplaţie; încântându-le urechile lor spirituale.
Numărul acestora indică ştiinţa lucrurilor veşnice,
atâta cât le este îngăduită oamenilor; Din numărul opt
sute cinci zeci, "opt sute" indică raţiunile viitoare ale
cunoştinţei, iar "cincizeci" ale virtuţii. In sfârşit "cinci"
înfăţişează ştiinţa lucrurilor de aici, precum am arătat
vorbind despre numărul "cinci" puţin mai înainte.
"Cămile, trei sute treizeci şi cinci . Cămilele ce ies
împreună cu fiii lui Israel eliberaţi din robia amară, sunt
diferitele reprezentări (contemplaţii) naturale ale lucrurilor
văzute, care sunt alcătuite, asemenea cămilei, pe deoparte
din înfăţişările cele văzute ce se raportează la simţuri şi sunt
aşa zicând picioarele lor, iar pe de alta din raţiunile mai
înalte, privite în ele cu duhul, care se raportează la minte şi
sunt aşa zicând capul lor.
Poate despre aceste cămile a zis marele Isaia, prevestind
profetic slava Ierusalimului spiritual: Şi te vor
acoperi pe tine cămilele de Madian şi Ghefar".Ele sunt
reprezentările (contemplaţiile) duhovniceşti ale afectelor
(patimilor) fireşti. Căci Madian se tălmăceşte "golirea
stomacului", sau "lut sângeros", sau "sudori omeneşti şi ale
mamei", Iar Ghefar "posesiunea spatelui", care este
contemplaţia ridicată deasupra patimilor trupeşti. Căci
spatele sufletului este trupul, ca unul ce este îndărătul lui.
Deci Scriptura zice aici că locul sau reşedinţa duhovnicească
a cunoştinţei paşnice şi nedezbinate a vederilor tainice este
asemenea unei cetăţi sfinte, acoperită de ele ca de nişte vite.
Acelaşi sens `l arată şi numărul însuşi, care indică
mişcarea raţională în jurul timpului şi al naturii.
"Şi cai, şapte mii şapte sute treizeci şi şase".
"Cal" este acela care aleargă în viaţă pe drumul celor
virtuoşi, având toată vigoarea iuţimii (mâniei). Căci se
spune că fierea calului stă în unghiile picioarelor, pe care le
are de la fire. De aceea a şi fost socotit cel mai destoinic şi
mai tare la drum dintre toate celelalte animale domestice şi
supuse oamenilor. Cu ei aseamănă marele Prooroc Avacum
şi pe sfinţii Apostoli, când zice prin Duhul: "Şi ai suit pe
mare caii Tăi, care tulbură ape multe".El numeşte "cai"
pe sfinţii şi fericiţii Apostoli, care poartă cuvântul mântuitor
al adevărului înaintea neamurilor şi împăraţilor, în toată
lumea, pe care o numeşte figurat "mare". Iar neamurile le-a
asemănat cu apele. Căci şi ele sunt tulburate şi agitate de
puterea cea mare din cuvântul Duhului şi trecute de
cutremurul mântuitor de la necredinţă, de la neştiinţă la
cunoaştere şi de la păcat la virtute. "
Aceasta o arată şi numărul însuşi al cailor, care
închipuieşte deprinderea cu filosofia practică a virtuţii. Căci
numărul "şapte mii şapte sute", ca număr ce indică timpul,
arată mişcarea sprintenă a virtuţilor, iar "treizeci şi şase"
activitatea firii care aleargă împreună cu virtuţile.
"Iar catâri opt sute patruzeci şi cinci". Catârul
este, după înţelesul cel de laudă, deprinderea care nu rodeşte
păcatul. Din acest motiv s-a rânduit, într-un chip cât se
poate de potrivit şi de cuvenit duhului Scripturii, ca cel ales
rege în Israel să nu şadă pe cal, ci pe catâr. Prin aceasta
Scriptura arată că mintea contemplativă, care împărăteşte
peste înţelesurile şi reprezentările (vederile) lucrurilor, ca şi
peste mişcările proprii, trebuie să aibă o deprindere
neroditoare de rău, adică una care nici să nu zămislească,
nici să nu nască răul. Ea trebuie să fie purtată de această
deprindere, atunci când se mişcă în contemplaţie, ca nu
cumva, ocupându-se cu cercetarea duhovnicească a
lucrurilor, să cadă din nebăgare de seamă în puterea
vreunuia din duhurile rele, care pot corupe prin ceva din
cele sensibile dispoziţia curată a inimii.