[Fani71]

Jurnalui Fericirii, Ed. Dacia, 1991, p. 82-83

'15 martie 1969

Catehizarea a luat sfarsit. Botezul, hotarit pentru ziua de cincisprezece, are loc asa cum stabilisem. Parintele Mina alege momentul pe care-l socoteste cel mai potrivit: la intoarcerea 'de la aer' cand caralii sunt mai ocupati, cand agitatia e maxima. Trebuie sa lucram repede si sa actionam clandestin in vazul tuturor. Conspiratia in plina zi a lui Wells. (...)
Cand puhoiul de oameni se intoarce cu zgomot mare, ducand in rand de cate doi balia, ciubarul, tineta si un rezervor cu apa, parintele Mina, fara a-si scoate mantaua, da buzna la singura canita din camera - e o canita rosie, cu slmaltul sarit, naclaita si respingatoare - si o umple cu apa viermanoasa proaspat adusa in 'rezervorul' purtat de el si de un alt detinut. Vin la patul meu si cei doi preoti greco-catolici si nasul. (...).
Doi dintre detinuti, complici, trec in dretul vizetei, s-o astupe, dar acum cand celulele, pe rand, sunt scoase la plimbare ori aduse inapoi, e putin probabil. La repezeala - dar cu acea iscusinta preoteasca unde iuteala nu stanjeneste dictia deslusita - parintele Mina rosteste cuvintele trebunicioase, ma inseamna cu semnul crucii, imib toarna pe cap si pe umeri tot continutul ibricului (canita e un fel de ibric bont) si ma boteaza in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul sterge toate pacatele. Ma nasc din nou, din apa viermanoasa si din duh rapid.
Trecem apoi, oarecum linistiti, orecum usurati - hotul care nu e prins in fapt e om cinstit - la patul unuia din preotii greco-catolici: e langa tineta si balie (am coborit cu totii de la cucurigu), si acolo recit crezul (ortodox), dupa cum fusese stabilit. Reinnoiesc fagaduinta de a nu uita ca am fost botezat sub pecetea ecumenismului. Gata. Botezul, in asemenea imprejurari, e perfect valabil si fara cuundare si fara mirungere. (...)'