[orthodoxia.i.thanatos]

În prealabil postat de bogdan268

A noua întrebare:
Este adevărat că prin misionarism (a răspândi religia în patria celor care nu o au), creştinii consideră că urmează voinţa lui Dumnezeu, deşi de/a lungul a peste o mie de ani misionarismul a îmbrăcat următoarele forme: la început creştinismul a fost răspândit de romani, când Constantin l/a declarat religie oficială, apoi a urmat războaiele cruciaţilor, apoi faptele conchistadorilor şi a alor invadatori, şi în cele din urmă activitatea coloniştilor europeni – toate aceste acţiuni misionare fiind însoţite strâns de moartea multor oameni ?

Crestinismul a fost raspindit de apostoli si de credinciosii de dupa ei. Propovaduirea cuvintului lui Dumnezeu nu a incetat nici astazi.

Adoptarea crestinismului ca si religie de stat in Imperiul Roman n-a facut decit sa consemneze o realitate: crestinii, in ciuda persecutiilor, devenisera o categorie sociala de care trebuia sa se tina seama. Probabil ca recunosterea crestinismului ar fi putut sa mai intirzie fara interventia lui Dumnezeu asupra lui Constantin cel Mare prin semnele pe care i le-a aratat. De la el inainte raspindirea crestinismului a fost foarte mult ajutata prin implicarea imparatilor crestini care au finantat misionarismul si au promovat crestinismul in relatiile externe. Crestinarea insa nu s-a facut niciodata cu sabia. In 987 trimisii printului pagin Vladimir au fost invitati sa participe la slujba de la Sfinta Sofia in Constantinopol. Cind s-au intors la Moscova au raportat printului descriind liturghia: “nu mai stiam daca ne aflam in cer sau pe pamint”, “si [n-am mai vazut] nici o asemenea frumusete, despre care nici nu stim cum sa vorbim.”

Cruciadele au avut drept scop eliberarea Tarii Sfinte (atunci cind obiectivele nu erau deturnate – vezi cruciada a patra, cucerirea Constantinopolului in 1204) si mai putin evanghelizare. Acestea au fost razboaie purtate in spiritul acelor vremuri, cu nimic mai singeroase decit altele. De altfel, in istoria araba nu au o semnificatie deosebita. Au capatat insa conotatii false in zilele noastre prin literatura si productii holywood-iene de propaganda anti-crestina. In crestinism nimeni nu converteste cu sabia.

“Faptele conchistadorilor şi a altor invadatori” sint faptele lor si nu ale unor crestini. Misionarii crestini care au ajuns acolo au dus cuvintul Domnului ridicindu-i pe bastinasi din starea semi-animalica in care traiau si scotindu-i de sub influenta unor religii satanice. Ca sa-ti faci o imagine despre ce insemna civilizatie in America Latina inainte de venirea spaniolilor, iti recomand sa vezi Apocalypto, un film din 2006 facut de Mel Gibson si foarte bine documentat. Criticile cu privire la autenticitatea aspectelor istorice si culturale prezentate in film nu au adus decit venin gratuit din partea unor activisti. Din aceasta perspectiva, viata amerindienilor, chiar daca dusa in saracie (cauzele sint complexe si nu intotdeauna exterioare) este incomparabil mai buna.

Colonizarea Africii si a Lumii Noi a fost facuta de puterea lumeasca, de multe ori violent. Misionarii crestini au venit in urma si au fost alaturi de cei slabi cu vorba si cu fapta. Acolo poti sa ii gasesti si astazi, si peste tot in lume, in tabere de refugiati, linga cei bolnavi si nu odata platind cu viata.

Ortodoxia a facut intotdeauna misionarism. Cum altfel am putea numi lucrarea apostolica a sfintilor Chiril si Metodie printre slavi? Iar mai inspre zilele noastre, in secolul al XVIII-a si pina la inceputul secolului XX, crestinarea eschimosilor in Alaska ? Exista sate in tundra inghetata in care lumea vorbitoare de aleuta si engleza umbla de la casa la casa colindind in slavona de Craciun. Toate s-au facut prin jertfa sfintilor Bisericii si cu ajutorul imparatilor si tarilor crestini. O fi seducind ortodoxia, dar trebuie sa o duci celor care n-au vazut-o ca sa li se bucure inima si sa le ramina in suflet.