Pentru o intelegere corecta a ortodoxiei

[bogdan268]

@Fani71
Citatele sunt scoase din diferite capitole ale cărţii şi le/am ales pe aceste deoarece sunt foarte pertinente şi univoce. Poate că scoase din context (ul care le susţinea) pot părea dure şi grave.
Nici eu nu înţeleg prea bine unde bate ideea autorului, însă cred că se referă la faptul că diferenţele dintre catolici şi ortodocşi nu sunt deloc “insurmontabile” cum se predă în şcolile de profil din România (seminarii şi facultăţi), ci mult mai laxe, pentru că reprezintă nişte adăugiri făcute de oameni de/a lungul timpului şi deci nu este ceva de neînlăturat. Dar nici ortodocşii să nu reclame la adunările ecumenice că vor ecumenism însă exclusiv pe “scheletul” doctrinei lor, să fie puţin mai îngăduitori, mai toleranţi, să nu ridice din start zidul “dacă nu ca noi, atunci nu”, căci catolicii nu cred că s/ar opune dacă ar trebui să renunţe la câteva din aceste “neconcordanţe” dacă finalitatea ar fi reunificarea Bisericii, doar atât noi, cât şi ei credem în acelaşi Dumnezeu, suntem într/un fel fraţi (vitregi ar spune unii), iar Dumnezeu s/ar bucura să vadă un pas sincer în reîntâlnirea copiilor Săi demult pierduţi. Asta cred că a fost ideea autorului.

A noua întrebare:
Este adevărat că prin misionarism (a răspândi religia în patria celor care nu o au), creştinii consideră că urmează voinţa lui Dumnezeu, deşi de/a lungul a peste o mie de ani misionarismul a îmbrăcat următoarele forme: la început creştinismul a fost răspândit de romani, când Constantin l/a declarat religie oficială, apoi a urmat războaiele cruciaţilor, apoi faptele conchistadorilor şi a alor invadatori, şi în cele din urmă activitatea coloniştilor europeni – toate aceste acţiuni misionare fiind însoţite strâns de moartea multor oameni ?

[anna21]

În prealabil postat de bogdan268

A noua întrebare:
Este adevărat că prin misionarism (a răspândi religia în patria celor care nu o au), creştinii consideră că urmează voinţa lui Dumnezeu, deşi de/a lungul a peste o mie de ani misionarismul a îmbrăcat următoarele forme: la început creştinismul a fost răspândit de romani, când Constantin l/a declarat religie oficială, apoi a urmat războaiele cruciaţilor, apoi faptele conchistadorilor şi a alor invadatori, şi în cele din urmă activitatea coloniştilor europeni – toate aceste acţiuni misionare fiind însoţite strâns de moartea multor oameni ?

Eu nu am intalnit nicaieri o obligatie de a face munca misionara!
Apoi, lucrul cel mai important, te rog sa observi, ca pe cei care au raspandit credinta dupa inviere i-a chemat Dumnezeu. Nu a fost initiativa lor personala. Ci Dumnezeu i-a ales si i-a trimis in lume, ceea ce inseamna ca a fost cu ei permanent, iar cuvintele lor au fost date de Sf. Duh (nu au vorbit de la ei).
Noua ni se cere pocainta si smerenie in primul rand.
Daca mie mi se nazare ca stiu ceva (da, chiar cazul de fata!) si ma apuc sa invat pe altii crezand ca fac bine, deja am cazut in mandrie.

De asemenea, te rog sa observi ca ortodocsii NU au facut cruciade si "misionariat" cu forta.

[orthodoxia.i.thanatos]

În prealabil postat de bogdan268

A noua întrebare:
Este adevărat că prin misionarism (a răspândi religia în patria celor care nu o au), creştinii consideră că urmează voinţa lui Dumnezeu, deşi de/a lungul a peste o mie de ani misionarismul a îmbrăcat următoarele forme: la început creştinismul a fost răspândit de romani, când Constantin l/a declarat religie oficială, apoi a urmat războaiele cruciaţilor, apoi faptele conchistadorilor şi a alor invadatori, şi în cele din urmă activitatea coloniştilor europeni – toate aceste acţiuni misionare fiind însoţite strâns de moartea multor oameni ?

Crestinismul a fost raspindit de apostoli si de credinciosii de dupa ei. Propovaduirea cuvintului lui Dumnezeu nu a incetat nici astazi.

Adoptarea crestinismului ca si religie de stat in Imperiul Roman n-a facut decit sa consemneze o realitate: crestinii, in ciuda persecutiilor, devenisera o categorie sociala de care trebuia sa se tina seama. Probabil ca recunosterea crestinismului ar fi putut sa mai intirzie fara interventia lui Dumnezeu asupra lui Constantin cel Mare prin semnele pe care i le-a aratat. De la el inainte raspindirea crestinismului a fost foarte mult ajutata prin implicarea imparatilor crestini care au finantat misionarismul si au promovat crestinismul in relatiile externe. Crestinarea insa nu s-a facut niciodata cu sabia. In 987 trimisii printului pagin Vladimir au fost invitati sa participe la slujba de la Sfinta Sofia in Constantinopol. Cind s-au intors la Moscova au raportat printului descriind liturghia: “nu mai stiam daca ne aflam in cer sau pe pamint”, “si [n-am mai vazut] nici o asemenea frumusete, despre care nici nu stim cum sa vorbim.”

Cruciadele au avut drept scop eliberarea Tarii Sfinte (atunci cind obiectivele nu erau deturnate – vezi cruciada a patra, cucerirea Constantinopolului in 1204) si mai putin evanghelizare. Acestea au fost razboaie purtate in spiritul acelor vremuri, cu nimic mai singeroase decit altele. De altfel, in istoria araba nu au o semnificatie deosebita. Au capatat insa conotatii false in zilele noastre prin literatura si productii holywood-iene de propaganda anti-crestina. In crestinism nimeni nu converteste cu sabia.

“Faptele conchistadorilor şi a altor invadatori” sint faptele lor si nu ale unor crestini. Misionarii crestini care au ajuns acolo au dus cuvintul Domnului ridicindu-i pe bastinasi din starea semi-animalica in care traiau si scotindu-i de sub influenta unor religii satanice. Ca sa-ti faci o imagine despre ce insemna civilizatie in America Latina inainte de venirea spaniolilor, iti recomand sa vezi Apocalypto, un film din 2006 facut de Mel Gibson si foarte bine documentat. Criticile cu privire la autenticitatea aspectelor istorice si culturale prezentate in film nu au adus decit venin gratuit din partea unor activisti. Din aceasta perspectiva, viata amerindienilor, chiar daca dusa in saracie (cauzele sint complexe si nu intotdeauna exterioare) este incomparabil mai buna.

Colonizarea Africii si a Lumii Noi a fost facuta de puterea lumeasca, de multe ori violent. Misionarii crestini au venit in urma si au fost alaturi de cei slabi cu vorba si cu fapta. Acolo poti sa ii gasesti si astazi, si peste tot in lume, in tabere de refugiati, linga cei bolnavi si nu odata platind cu viata.

Ortodoxia a facut intotdeauna misionarism. Cum altfel am putea numi lucrarea apostolica a sfintilor Chiril si Metodie printre slavi? Iar mai inspre zilele noastre, in secolul al XVIII-a si pina la inceputul secolului XX, crestinarea eschimosilor in Alaska ? Exista sate in tundra inghetata in care lumea vorbitoare de aleuta si engleza umbla de la casa la casa colindind in slavona de Craciun. Toate s-au facut prin jertfa sfintilor Bisericii si cu ajutorul imparatilor si tarilor crestini. O fi seducind ortodoxia, dar trebuie sa o duci celor care n-au vazut-o ca sa li se bucure inima si sa le ramina in suflet.