[sophia]

Mai intai m-am lovit si eu de alte mentalitati aici si da, exista deja o paranoia in ceea ce priveste copiii. Si este dureros.
Spuneam de mentalitate: exista peste tot oameni de toate felurile si eu am avut ocazia in viata sa cunosc multe nationalitati. Vesticii (sau parte din ei), sunt mai retrasi, mai reci, mai duri. Se intampla lucruri aici care ma socheaza: de la oameni care traiesc ani de zile in case si nu-i stie nimeni, nici rude, nici preieteni, nici vecini, nici colegi de serviciu, la oameni care sfarsesc singuri prin spitale, aziluri sau...pe strazi, cu sau fara droguri, sau amokurile deja de la varste fragede. Pe toti acesti ii uneste un lucru: indiferenta celorlalti.
Sa nu stii ca o femeie care este sotia, sora, fiica, vecina, colega ta de serviciu a fost gravida (si nu o data) si nu exista niciodata copii (fiindca din imposibilitate de diverse naturi, mai ales psihica si materiala isi ucide copiii, sau ca traieste in conditii de mizerie crasa (cunoasteti boala psihica in care oamenii isi umplu casa cu gunoaie si lucruri inutile si nu pot face nimic?)?
Sa nu stii ca un tanar/copil se simte singur, n-are cu cine vorbi, este batjocorit de colegi, are probleme sufletesti si este singur (parintii nu stiu, nu au timp, etc., cei de la scoala la fel)?
Unde trebuie sa mai ajungem ca sa ne trezim?
Dintre vestici, cei mai sudici sunt mai sociali, mai prietenosi si mai deschisi (italieni, greci, spanioli), se ajuta, se cunosc cate un oras intreg unii cu altii si daca unul dispare se targe alarma si este cautat si ajutat.
Esticii sunt si ei (sau erau pana mai ieri) sociali, vecinii se stiau intre ei, se sunau, copiii se mai cresteau in comun, se ajutau.
Aici, in virtutea obisnuintei noastre romanesti (care la biserica se mai pastreaza, copiii sunt ai nostri, si ne ocupam in comun de ei), am facut greseala sa ma apropii de copii ai lor, sa le aranjez o caciulita cazuta pe ochi (aici parintii nu sunt asa grijulii si atenti, ci e mate libertinism in educatie si purtare cu copiii) si am fost atat de urat certata, de parca cine stie ce rau vrusesem sa comit. Eu iubesc copiii si culmea...si ei pe mine. Se apropie, imi vorbesc, rad cu gura pana la urechi etc.
De atunci am hotarat sa nu ma mai ating de vreun copil. Nici baby-sitting. Nimic.
Pe de o parte inteleg o anumita teama, dar o vad si exagerata. Adica eu ziceam ca mai vezi omul si il mai canteresti. Nu toti sunt raufactori, sau arata in acest fel. Poate gresesc.
In fine aici: fiecare pentru el.