În prealabil postat de tindarpe
Noi!
Confesori de ocazie..
Si intentionat n-am folosit termenul de duhovnic din ortodoxism, tocmai pt a face o delimitare..
Pana la urma sfaturile noastre nu stiu cat pot fi de pertinente (chiar daca se doresc) dar, dupa parerea mea, ne fac bine mai cu seama psihicului. Sufletului, nu intotdeauna . Depinde de ce atitudine avem in fata unui raspuns.
Dar am bagat de seama ca multi se reped cu darea de sfat...Unii sunt draguti si adauga ,,asa cred eu, iarta-mi parerea..'' si atunci zic ca e bine. Cea mai buna indrumare ramane aceea de a cauta un preot care s-o spovedeasca atata cat sa si simta efectul. Ca trebuie sa se simta acea usurare. Sunt pacate grele, care odata marturisite te-ai linistit , ai scapat.. nu scapi de vinovatie desigur, dar macar nu te mai apasa...te speli bine. Sa ma iertati voi toti care v-ati caznit sa va dati cu parerea. Dar cand e vorba de parere intotdeauna intervin premizele greselii dupa ,,ce-mi apare aia-mi pare''. Nu sunt de acord cu d-l care o acuza de minciuna...(treci bre de V.T. si vezi ca mai incoace Iisus Hristos era mult mai ingaduitor decat fariseii). Eu, cel putin, mereu ma trezesc cu barna in fata ochilor si ma sperii de cate ori am crezut ca o indepartasem.. Gandim subiectiv, e limpede , observati ca fetele sunt mai intelegatoare iar baietii se gandesc la celalalt, ex-ul...si poate ca intr-adevar adevarul este altul.. dupa ce dai la o parte cosmetizarea..
poate ca Tzantzarica intentionat a descris situatia intr-un anume fel, insa eu nu cred asta. Pur si simplu este Adevarul ei! Asa l-a vazut si asa l-a inteles. Insa doar sub patrafir ESTE OBLIGATA sa-si dezveleasca toata taina cu atentia cea mai mare. Ce, noi nu facem asa? Bag de seama ca nici in oglinda nu prea ma privesc daca n-arat bine, nu? Avem o nevoie capitala sa ne impacam cu noi. Asa mergem mai departe. Ca uneori recurgem la masti o facem in societate pt ca ne pasa si de parerea altora. Ca sihastri nu s-ar fi pus problema, insa acum, traim astfel. Ori de-aia zic sa avem grija! Sufletele sunt sensibile tare. Eu unul n-as vrea sa primejduiesc pe-al nimanui. Un sfat gresit poate sa nu fie daunator (daca nu e urmat) ,sau , chiar foarte daunator si pentru unii si pentru altii.
Am citit si eu si vad care este pozitia Sf.parinti...Dar chiar si ei , unii o lasa mai usor.. Concluzia este ca noi desprindem din context. Ori intelegerea adevarului sta in cunoasterea contextului! Cum este cu boala si cu pacientul. Fiecare caz, alt necaz...
Conteaza ce a simtit parintele de la Duhul Sfant atunci cand i-a fost prezentat cazul. Stiti ca ei nu-si asculta rationamentul. Pe cand noi, cu ce raspundem?
Insa putem ,daca imi dati voie, sa ne rugam pt rezolvarea intr-un mod favorabil a situatiei ei , si a tuturor celor care sunt in aceasta situatie.
Nu ii mai putem recomanda sa se intoarca. Nu s-ar mai reface o legatura astfel rupta decat la modul ideal in care amandoi si-ar uita de ei insisi si si-ar indrepta toata atentia si focul dragostei catre Dumnezeu. Dar fiind doi...amandoi...in acest secol...
Curaj Tzantzarica! iarta-ma si pe mine ca m-am amestecat. Acum sa-ti povestesc o intamplare, reala, ca sa tragi o concluzie in privinta ,,indrumarilor":
Eu sunt din Pitesti. Veneam dintr-o delegatie impreuna cu alti colegi dintr-un cap al tarii. La Ploiesti (ca intr-un banc)..ne-am incurcat si soferul a intrebat o persoana (se cam lasase si intunericul) si el ne-a spus intr-un fel. Am auzit ca unii idruma oricum numai sa nu se faca de ras ca nu stiu...Nu o lungesc dar pana la urma au fost multe alte persoane intrebate si totusi noi ne-am tot invartit ...ca la un moment dat credeam ca ne prinde dimineata. Eram patru oameni, cand am vazut ca tot ajungem prin acelasi loc s-au dat si jos din masina sa intrebe. Stii urmarea? La un moment dat (facusem o rugaciune) am simtit ca stiu..eram linistit si increzator.. i-am zis s-o ia pe o straduta la dreapta si chiar foarte repede am iesit parca dintr-un nor, am recunoscut drumul pe unde venisem.
Faptul ca esti dintr-o familie atee in care s-au mai petrecut divorturi, are legatura ;sunt atat de legate lucrurile in viata noastra ...Fa si tu ce poti, dar mai ales ce simti ca e bine. Nu confunda insa binele cu placutul si orienteaza-ti toata atentia , grija si raspundera catre copii. Acolo unde ai zis : ,,eu am purtat de grija la toate''....m-am gandit mult.
Ce intelegem prin grija? Tu, ca femeie mai ales, vei zice ,,spalat,mancat,imbracat''? Atentie la climatul psihic. Fii tandra , fii duioasa, sunt daruri nu poveri, apreciaza-i. Vor creste si s-ar putea sa semene fizic vre-unul cu tatal lor. Sau ca atitudine? Esti pregatita pentru asta?
Intai de toate iarta-l pe el ca ,,ti-a consumat din anii vietii tale''. Nu-i chiar asa. Recunoaste. Barbatii sunt copilarosi. Ei chiar intra in relatie destul de nepregatiti. Parcursul conteaza. Daca mai preiei si tu din vinovatie iti va fi mai bine. Cand acuzi, te incarci cu rau si nu-ti foloseste. Si usor dar sigur, soarele iti va zambi, iar biserica va fi iar caminul tau , unde te simti intotdeauna bine.
Cu dragoste de crestin, Costin
|