Sunt divortata - ce pot face mai departe?

[anita]

În prealabil postat de Tzantzarika

Ba da - din pacate nu prea am timp sa stau pe net.
Deci - dupa divort am ales sa stau singura - cu copiii mei. Nu l-am parasit pe sotul meu pentru altul. Doar ca dupa un timp m-am simtit singura si imi doream pe cineva in viata mea. Asa l-am cunoscut pe concubinul meu. Oricat o parea de pacatos il iubesc cu adevarat si imi doresc sa-mi petrec restul vietii langa el. Si el vrea acelasi lucru si vrea sa ne casatorim - inclusiv religios. Mi se pare nedrept ca alte greseli pot fi iertate si o cununie facuta fara cap la o varsta frageda cand nu intelegeam nimic poate fi un gest atat de definitiv. La sotul meu nu m-as mai intoarce nici daca as mai avea de trait 10 vieti. Daca ar fi sa vreau ceva mi-as dori sa me lege Dumnezeu de omul cu care traiesc acum.
Cat despre daca ramaneam casatorita si rabdam in smerenie totul ar fi fost bine - 15 ani nu sunt de ici de colo - 15 ani de chin, in care mi-am crescut singura copiii, in care am avut singura grija de mine, de casa si de sotul meu - de ce nu m-a ajutat Dumnezeu atunci sa-mi fie mai usor ?

Cand ai copii ,daca barbatul nu este violent ,e bine ca ei sa stea cu tatal lor.
Nu mai spun ca Dumnezeu a binecuvantat o singura nunta.
Dar daca barbatul nu bea ,nu e violent ,chiar daca nu mai este iubire e bine ca sotii sa stea impreuna.
Fiecare are o cruce de dus ,poate ca esti o femeie puternica si ai avut parte de un asa sot.
Daca era credinta de ambele parti ,gaseati lucruri comune care sa va uneasca.
Mai deunazi am cunoscut o femeie la biserica.
Spunea ca nu prea e multumita de sot ,nici credincios nu este ,dar prin credinta ei ,cel putin nu se mai poarta asa urat cu ea ca la inceput.
M-a impresionat argumentul ei ,sta cu el pentru ca ea l-a ales ,isi duce crucea.
Cata intelepciune !

[metanoia2]

Problema este: De ce TZANTZARICA nu a raspuns provocarii lui ALTULDESIGUR de loc?

[emanouela]

sincer, nici eu nu as fi raspuns..... vine un om X sa imi arunce in fata tot felul de .... ca nici nu stiu cum sa le zic, fara sa aiba certitudinea afirmatiilor. e putin cam jignitor, nu crezi??? si la urma urmei de ce??? ce i-a facut?

[umilul]

Eu cred ca dragostea e nepieritoare, doar credinta noastra care ne spune ca ea s-a terminat ne face sa credem asta, dar dragostea e nemuritoare!! Poate sunt un visator dar asta cred eu, dar uita-te in jurul tau si oriunde vei vedea asta, caut-o doar in sufletul tau !!

[metanoia2]

Trebuie sa fii sincer, altfel, risti sa ii dai omului un sfat sa se casatoreasca ca sa nu mai traiasca in desfranare si cand colo, poate cum zice altuldesigur, ea l-a parasit pentru altul.Si automat ti-ai facut un pacat enorm.Hm! Daca doamna nu da toate detaliile sincere atunci efortul de a o intelege si ajuta a celor de aici e degeaba. Si sa nu uitam nu toti care scriu pe acest forum sunt ortodocsi.

[tindarpe]

În prealabil postat de Tzantzarika

Sunt divortata - nu m-a batut, nu m-a inselat - n-am nici unul din motivele clasice ca sa am dreptul sa divortez. Pur si simplu iubirea a murit. N-am mai putut sta cu el. Eu sunt cea care a vrut divortul.
Si acum ce fac? Ce pot face in continuare? Am cunoscut pe altcineva. Traiesc cu el de aproape 2 ani.
Mai am vreo sansa sa nu ma simt atat de vinovata cand intru intr-o biserica - sa nu ma simt condamnata?
Am fost la preoti - m-am spovedit - ei sunt tare ingaduitori - dar eu nu ma simt usurata dupa spovedanie.

Noi!
Confesori de ocazie..
Si intentionat n-am folosit termenul de duhovnic din ortodoxism, tocmai pt a face o delimitare..
Pana la urma sfaturile noastre nu stiu cat pot fi de pertinente (chiar daca se doresc) dar, dupa parerea mea, ne fac bine mai cu seama psihicului. Sufletului, nu intotdeauna . Depinde de ce atitudine avem in fata unui raspuns.
Dar am bagat de seama ca multi se reped cu darea de sfat...Unii sunt draguti si adauga ,,asa cred eu, iarta-mi parerea..'' si atunci zic ca e bine. Cea mai buna indrumare ramane aceea de a cauta un preot care s-o spovedeasca atata cat sa si simta efectul. Ca trebuie sa se simta acea usurare. Sunt pacate grele, care odata marturisite te-ai linistit , ai scapat.. nu scapi de vinovatie desigur, dar macar nu te mai apasa...te speli bine. Sa ma iertati voi toti care v-ati caznit sa va dati cu parerea. Dar cand e vorba de parere intotdeauna intervin premizele greselii dupa ,,ce-mi apare aia-mi pare''. Nu sunt de acord cu d-l care o acuza de minciuna...(treci bre de V.T. si vezi ca mai incoace Iisus Hristos era mult mai ingaduitor decat fariseii). Eu, cel putin, mereu ma trezesc cu barna in fata ochilor si ma sperii de cate ori am crezut ca o indepartasem.. Gandim subiectiv, e limpede , observati ca fetele sunt mai intelegatoare iar baietii se gandesc la celalalt, ex-ul...si poate ca intr-adevar adevarul este altul.. dupa ce dai la o parte cosmetizarea..
poate ca Tzantzarica intentionat a descris situatia intr-un anume fel, insa eu nu cred asta. Pur si simplu este Adevarul ei! Asa l-a vazut si asa l-a inteles. Insa doar sub patrafir ESTE OBLIGATA sa-si dezveleasca toata taina cu atentia cea mai mare. Ce, noi nu facem asa? Bag de seama ca nici in oglinda nu prea ma privesc daca n-arat bine, nu? Avem o nevoie capitala sa ne impacam cu noi. Asa mergem mai departe. Ca uneori recurgem la masti o facem in societate pt ca ne pasa si de parerea altora. Ca sihastri nu s-ar fi pus problema, insa acum, traim astfel. Ori de-aia zic sa avem grija! Sufletele sunt sensibile tare. Eu unul n-as vrea sa primejduiesc pe-al nimanui. Un sfat gresit poate sa nu fie daunator (daca nu e urmat) ,sau , chiar foarte daunator si pentru unii si pentru altii.
Am citit si eu si vad care este pozitia Sf.parinti...Dar chiar si ei , unii o lasa mai usor.. Concluzia este ca noi desprindem din context. Ori intelegerea adevarului sta in cunoasterea contextului! Cum este cu boala si cu pacientul. Fiecare caz, alt necaz...
Conteaza ce a simtit parintele de la Duhul Sfant atunci cand i-a fost prezentat cazul. Stiti ca ei nu-si asculta rationamentul. Pe cand noi, cu ce raspundem?
Insa putem ,daca imi dati voie, sa ne rugam pt rezolvarea intr-un mod favorabil a situatiei ei , si a tuturor celor care sunt in aceasta situatie.
Nu ii mai putem recomanda sa se intoarca. Nu s-ar mai reface o legatura astfel rupta decat la modul ideal in care amandoi si-ar uita de ei insisi si si-ar indrepta toata atentia si focul dragostei catre Dumnezeu. Dar fiind doi...amandoi...in acest secol...
Curaj Tzantzarica! iarta-ma si pe mine ca m-am amestecat. Acum sa-ti povestesc o intamplare, reala, ca sa tragi o concluzie in privinta ,,indrumarilor":
Eu sunt din Pitesti. Veneam dintr-o delegatie impreuna cu alti colegi dintr-un cap al tarii. La Ploiesti (ca intr-un banc)..ne-am incurcat si soferul a intrebat o persoana (se cam lasase si intunericul) si el ne-a spus intr-un fel. Am auzit ca unii idruma oricum numai sa nu se faca de ras ca nu stiu...Nu o lungesc dar pana la urma au fost multe alte persoane intrebate si totusi noi ne-am tot invartit ...ca la un moment dat credeam ca ne prinde dimineata. Eram patru oameni, cand am vazut ca tot ajungem prin acelasi loc s-au dat si jos din masina sa intrebe. Stii urmarea? La un moment dat (facusem o rugaciune) am simtit ca stiu..eram linistit si increzator.. i-am zis s-o ia pe o straduta la dreapta si chiar foarte repede am iesit parca dintr-un nor, am recunoscut drumul pe unde venisem.
Faptul ca esti dintr-o familie atee in care s-au mai petrecut divorturi, are legatura ;sunt atat de legate lucrurile in viata noastra ...Fa si tu ce poti, dar mai ales ce simti ca e bine. Nu confunda insa binele cu placutul si orienteaza-ti toata atentia , grija si raspundera catre copii. Acolo unde ai zis : ,,eu am purtat de grija la toate''....m-am gandit mult.
Ce intelegem prin grija? Tu, ca femeie mai ales, vei zice ,,spalat,mancat,imbracat''? Atentie la climatul psihic. Fii tandra , fii duioasa, sunt daruri nu poveri, apreciaza-i. Vor creste si s-ar putea sa semene fizic vre-unul cu tatal lor. Sau ca atitudine? Esti pregatita pentru asta?
Intai de toate iarta-l pe el ca ,,ti-a consumat din anii vietii tale''. Nu-i chiar asa. Recunoaste. Barbatii sunt copilarosi. Ei chiar intra in relatie destul de nepregatiti. Parcursul conteaza. Daca mai preiei si tu din vinovatie iti va fi mai bine. Cand acuzi, te incarci cu rau si nu-ti foloseste. Si usor dar sigur, soarele iti va zambi, iar biserica va fi iar caminul tau , unde te simti intotdeauna bine.
Cu dragoste de crestin, Costin

În prealabil postat de Tzantzarika

Sunt divortata - nu m-a batut, nu m-a inselat - n-am nici unul din motivele clasice ca sa am dreptul sa divortez. Pur si simplu iubirea a murit. N-am mai putut sta cu el. Eu sunt cea care a vrut divortul.
Si acum ce fac? Ce pot face in continuare? Am cunoscut pe altcineva. Traiesc cu el de aproape 2 ani.
Mai am vreo sansa sa nu ma simt atat de vinovata cand intru intr-o biserica - sa nu ma simt condamnata?

Am fost la preoti - m-am spovedit - ei sunt tare ingaduitori - dar eu nu ma simt usurata dupa spovedanie.

.............................
RASPUNS
Biblia ne invata astfel: '' singurul caz de divort ingaduit in fata lui Dumnezeu este ADULTERUL...daca el nu te-a inselat,nu ar fi trebuit sa te desparti,iar faptul ca te simti INGREUNATA,s-a ivit din cauza ca SUFLETUL este IMPOVARAT...in cazul tau,ai cedat placerii pe care o numesti iubire (iubirea cunoscuta de toti oamenii este un amestec de erotism,placere trupeasca,noutate,posesiune,multumirea din posedarea celuilalt,siguranta oferita de aceasta fapta,senzatiile traite...ma rog,cam asa ceva)...Dragostea de care vrea Dumnezeu sa o INVATAM,nu cuprinde asa ceva...deci...stai linistita...si eu am procedat identic,dar pe parcursul mai multor ani,am realizat gresala facuta...acum,ce-ti ramine de facut este sa uiti cele savirsite (prin vointa apare uitarea)...si dedica-ti viata servirii noului sot si copiilor tai fara sa uiti de Dumnezeu,acea povara pe care o simti este certarea LUI pentru tine care se va stinge in timp,prin rascumparare (caz in care omul uita) sau,asemenea sfintilor,prin rugaciune poate fi mentinuta (pentru a nu uita de Dumnezeu)

[teatru-copii]

Vedeti numai consecinte, cauze nu? De ce majoritatea barbatilor isi uita indatorirea data de Dumnezeu, de cap si intretinator al familiei, o neglijeaza si cei mai multi devin o povara in plus pentru sotiile sufocate de munca si griji. Am avut discutii cu preoti deosebiti pe aceasta tema si spun ca daca barbatul nu este in ascultare si frica de Dumnezeu si face viata femeii imposibila, basca de cele mai multe ori o bate si-i ameninta viata, atunci femeia primeste dezlegare categoric.

[teatru-copii]

E bine de copii sa stea cu tatal lor atunci cand tata isi merita calitatea de parinte. Din pacate sunt atat de putini tati si soti adevarati...

[Fani71]

În prealabil postat de anita

Cand ai copii ,daca barbatul nu este violent ,e bine ca ei sa stea cu tatal lor.
Nu mai spun ca Dumnezeu a binecuvantat o singura nunta.
Dar daca barbatul nu bea ,nu e violent ,chiar daca nu mai este iubire e bine ca sotii sa stea impreuna.
Fiecare are o cruce de dus ,poate ca esti o femeie puternica si ai avut parte de un asa sot.
Daca era credinta de ambele parti ,gaseati lucruri comune care sa va uneasca.
Mai deunazi am cunoscut o femeie la biserica.
Spunea ca nu prea e multumita de sot ,nici credincios nu este ,dar prin credinta ei ,cel putin nu se mai poarta asa urat cu ea ca la inceput.
M-a impresionat argumentul ei ,sta cu el pentru ca ea l-a ales ,isi duce crucea.
Cata intelepciune !

Fiecare sitiatue este diferita. Nu putem spune noi din afara cine a fost indreptati sa divorteze si in ce masura, si cine nu.

Sunt situatii in care un barbat care chiar daca nu bea si nu isi inseala nevasta, se poarta cu atata dispret si lipsa de grija cu sotia si copiii, incat purtarea lui este echivalenta cu un adulter. Caci ce este adulterul? Inselarea dragostei, ruperea fidelitatii, a legamantului. In VT Dumnezeu isi numeste poporul adulter, pentru ca a rupt legamantul cu El...