Preotii pe care ii avem sunt cei pe care ii meritam. Viata lor exprima, intr-o mare masura, statura duhovniceasca a comunitatii din care provin.
Biserica trebuie privita ca un organism viu. Intr-un anume sens, preotul este "nascut" de comunitate inainte ca acesta sa ajunga a "naste duhovniceste" fii. El este "rodul" comunitatii (al familiei, al scolii, al parintelui duhovnic, al seminarului/facultatii de teologie etc).
Asa deprinde viitorul preot credinta si cele ale credintei, din viata comunitatii, de la ceilalti, iar nu din manuale. El are nevoie de exemple vii, de oameni pentru care relatia cu Dumnezeu este traita si asumata.
Dar cati dintre cei in puterea carora sta formarea viitorului preot isi asuma in mod deplin aceasta resposabilitate? Cati ii sunt bune calauze?
Asa am ajuns in situatia in care, unii preoti, in loc sa slujeasca lui Dumnezeu si aproapelui, slujesc altor interese. Acestia, cu toate ca Dumnezeu "i-a ales pe ei", arata prin viata lor ca "ei nu L-au ales pe El".
|