[malmo]

Originile latine ale Moldovei se trag din perioada de ocupaţie romană a Daciei si litoralului Pontic pâna la Olbia (în zilele noastre România, Bulgaria si Ucraina de sud-vest pe care s-a format o nouă cultură prin romanizarea de către coloniştii romani a populaţiei locale).

După ce Imperiul Roman s-a retras de pe o parte din teritoriu, iar trupele sale au părăsit regiunea în 271 d.Hr., o multime de popoare migratoare au trecut prin această regiune, ca: hunii, goţii, slavii şi maghiarii.

În secolul XIII, Ungaria şi-a extins influenţa în această zonă şi a creat nişte fortificaţii în apropierea râului Trotuş (în România de azi) şi în zona Neamţului (Baia sau Můlda) din cauza deselor invazii tătare. În urma acţiunii voievodului Dragoş, venit din Maramureş, regiunea a intrat sub influenţa ungurească, până ce a venit Bogdan I în 1359- 1363, tot din Maramureş, şi i-a inlaturat pe urmaşii lui Dragoş.

Moldova în cea mai mare întindere a ei (sec. XV), era cuprinsă între: Munţii Carpaţi (hotarul cu Transilvania), Nistru (la nord şi est), Marea Neagră, Dunăre, Siret şi Milcov (hotarul cu Muntenia sau Ţara Rumânească de mai târziu). Pe vremea lui Bogdan I, Moldova nu depăşea ţinutul dintre râurile Moldova şi Siret.

Urmaşii săi şi-au întins stăpânirea mai ales spre sud şi est, astfel încât Roman I, se putea intitula „Domn de la munte până la mare”[3]. Alexandru cel Bun a stăpânit ţara întreagă, cu excepţia sudului Basarabiei de la Dunăre cu Chilia şi partea de dincolo de Trotuş, dar şi a Ţinutul Putnei, pe care le va lua Ştefan cel Mare de la regatul Ungar si Muntenia.

Sub Ştefan cel Mare, nepot al lui Alexandru cel Bun dar şi văr al lui Vlad Ţepeş din Muntenia, Moldova a ajuns la întinderea şi puterea ei maximă. Cel mai cunoscut domnitor moldovean, Ştefan cel Mare, împreună cu armata sa de boieri şi răzeşi a luptat împotriva invaziilor turceşti, Regatelor ungar si polonez, ca şi celor tătare.

Ştefan a luptat în 36 de bătălii majore, terminând doar două, nedecis (Ştefan a rămas pe tron în timp ce adversarii au părăsit ţara cu pierderi foarte mari.

De altfel, în evul mediu, atunci când un domnitor pierdea o luptă în propria ţară, ori era ucis, ori era alungat peste hotare, şi pleca în pribegie).

La sfârşitul domniei sale, independenţa Moldovei era nesigură. Urmându-i domni mai slabi, ce s-au aflat mai mult sau mai puţin sub tutela boierimii, Moldova a decăzut şi a sărăcit.


În aceste condiţii, Moldova a căzut sub influenţa puterii otomane în 1512, devenind un stat tributar al Imperiului Otoman pentru următorii 300 de ani. Pe lângă plata tributului către Imperiul Otoman şi mai apoi intervenţia în alegerea conducătorilor Moldovei a autorităţilor otomane, Moldova a trebuit să sufere şi numeroase invazii turceşti, tătăreşti, şi ruseşti.