Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Dstractia si placerea e acelasi lucru, adica o bcurie lumeasca.
Unirea cu Dumnezeu nu este posibila decât prin curatirea de patimi, despatimire. Dumnezeu nu se poate uni cu un om patimas iar despatimirea ia mult timp, vezi cazul Mariei Egipteanca care s-a luptat 17 ani cu patimile (e drept ca la ea împatimirea era mai mare, datorita pacatelor grave comise ani de-a rândul). Împatimirea este urmarea pacatelor si a vietii de placeri. Un om care nu duce o viata de lupta cu placerile nu se poate despatimi si nici mântui. Martirii nu au fost niste oameni care au trait patimas decât în unele cazuri, daca nu erau crestini recenti ei dusesera o viata de asceza.
Unirea cu Dumnezeu presupune si schimbarea mintii prin rugaciune. Nu te poti uni cu Dumnezeu având un mod natural de gândire. Dumnezeu este foc mistuitor, Sf. Siluan spune ca un om firesc nu poate suporta vederea lui Dumnezeu.
Unirea cu Dumnezeu nu e un fenomen manifestat la un moment dat ci se realizeaza începnd din aceasta viata, numit îndumnezeire,vezi aceste articole:
http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ezeirea-omului
http://www.crestinortodox.ro/diverse...l-vietii-umane |
Hai sa revenim la primul mesaj din acest topic, sa nu divagam. Tu spui ca ar trebui ca o femeie care alapteaza si simte o dulceata, o 'placere', sau doi oameni casatoriti care s eiubesc si simt bucurie si 'o dulceata' (de asta vorbea Anna), ar trebui sa isi infraneze aceste 'dulceti', sau 'bucurii lumesti?
Pentru um om credincios nu exista nimic pur lumesc. Patima inseamna tocmai asta, absolutizearea unui lucru prin despartirea lui de Dumnezeu. Daca traim lucrurile ca niste oameni iubitori de Dumnezeu, aceste lucruri nu mai sunt lumesti, si nu sunt in nici un caz patimi.
Patilma orbeste si robeste, aceste bucurii ne fac viata frumoasa si ne mangaie, ajutandu-ne sa ii multumim lui Dumnezeu; ajutandu-ne si sa traim mai cu rabdare momentele grele si suferintele, de care oricum vom avea parte si fara sa ne straduim.