Citat:
În prealabil postat de flegmatic
Viata implica o suferinta activa pentru implinirea anumitor dorinte, iar implinirea dorintelor provoaca placere.
Tu fiind adeptul unei negari a placerilor, in esenta negi rolul activitatii in viata.
"teama asta morala" de care vorbesti e defapt o frica a necunoscutului, vrei defapt stabilitate in contradictie cu viata lumeasca care este nesigura si schimbatoare.
|
Nu neg ca neimplicarea în lume da un echilibru, pace si satisfactie, dar nu acesta e obiectivul.
De ce negi ca exista oameni care se raporteaza la Dumnezeu si nu la confortul imediat? Oamenii au diverse structuri, diverse motivatii în viata, faptul ca nu umbla pe calea placerilor ca majoritatea nu înseamna neaparat ca se tem de viata. De fapt teori asta cu teama de viata mi se pare aberanta, nu cred ca sunt multi care din teama de viata îsi imagineaza ca slujesc pe Dumnezeu. Încearca sa nu mai fii atât de încrezator în propriile convingeri, mai ales când e vorba de alti oameni. Oamenii sunt fiint complexe si a crede ca-i întelegi fara a avea cunostinte profunde de psihologie e fals.
Nu neg activitatea în viata, traiesc angrenat în societate, dar ma feresc de contactele ne-necesare cu cei mai multi oameni stiind din experienta ca suferi pierderi ale sentimentului de plinatate interioara, pentru ca majoritatea oamenilor sunt robiti d patimi, stapâniti de demoni legaturile cu ei îti transmit si tie starea lor.
Teama morala sau frica de Dumnezeu are alte cauze. Credinta în Dumnezeu te înalta deasupra conditiei animalice în care te ghidezi nmai dupa instinct. Credinciosul restin areconstiinta martiriului si nu se da înapoi de la suferinte. Nu frica de necunoscut îl opreste de la anumite fapte ci frica de a nu fi pe placul lui Dumnezeu. Dar repet,trebuiesa întelegi ca e vorba de credinta într-un Dumzeu viu, concret, prezent, o Fiinta de natura personala, înzestrata cu ratiune.