http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ul-si-cu-iadul
Pr. prof. D. Staniloae, descriind conceptia Sf.
Maxim Marturisitorul despre natura chinurilor vesnice, spune: "...Sufletele din iad trebuie sa-si miste puterile lor, pentru ca n-au in ele infinitatea (dumnezeiasca, cea care poate satisface orice dorinta, n.n.); dar, pe de alta parte, nici nu se afla intr-o infinitate in care puterile lor sa se miste stabil, intrucat sunt in afara de Dumnezeu si nici nu nazuiesc spre El, ci se misca intr-o neodihna chinuitoare, nestabilizandu-se in infinitatea lui Dumnezeu. Sufletul din iad trebuie sa se miste, dar intrucat nu se misca spre ade¬varata tinta in care miscarea sa se va implini si stabiliza, miscarea sa, de care nu
poate scapa, e un chin pentru ca e fara rost, fara tinta. Mai mult, el se muta de la una la alta, fara sa
inceteze a exista".
De ce nu pune Dumnezeu capat acestor chinuri nesfarsite ale celor pacatosi, pentru ca ei sa nu le mai indure? Iata o intrebare care, ca si ideea incompatibilitatii pedepselor vesnice cu bunatatea lui Dumnezeu, ascunde o neintelegere fundamentala atat a naturii lui Dumnezeu, cat si a aceleia a oamenilor. Dumnezeu nu poate fi altceva decat izvor al binelui, deci al existentei. Simplul fapt ca exista chinuri vesnice dovedeste ca subiectii care le vor indura vor exista vesnic, impartasindu-se intr-o masura din ce in ce mai redusa de acest bine care este, totusi, existenta.
Raspunzand unui maniheu care-l intrebase: de ce a mai facut Dumnezeu pe diavol din moment ce stia ca va deveni rau, Sf. Ioan Damaschin spune: "Pentru covarsirea bunatatii l-a facut pe el, caci a zis: il voi lipsi si eu, oare, pe el cu totul de bine si-l voi lipsi de subzistenta fiindca se va face rau si va pierde toate bunurile date lui? Nicidecum. Ci chiar de va fi rau, eu nu-l voi priva pe el de participarea la mine, ci-i voi da lui un bine: participarea la mine prin existenta, ca, chiar daca nu va voi, sa participe la mine prin existenta. Caci nimeni altul nu retine (de la caderea in neant, n.n.) si sustine in existenta decat Dumnezeu. Caci existenta e un bine si-e darul lui Dumnezeu... Toate cele ce sunt au existenta din Dumnezeu... Deci cei ce au macar existenta, au participare partiala la bine, intr-un grad ultim (infim, n.n.). Deci e un bine in existenta diavolului si prin existenta el participa la bine." "Dumnezeu ofera pururi diavolului cele bune, dar acesta nu vrea sa le primeasca. Si in veacul viitor tuturor le da cele bune. Caci este izvorul din care izvorasc cele bune. Dar
fiecare participa la bine precum s-a facut pe sine capabil." "Iar de spuneti ca i-ar fi fost mai de folos sa nu fie decat sa se chinuiasca fara sfarsit, spunem ca aceasta nu e nimic altceva decat focul poftei raului si al pacatului. Caci nu doresc pe Dumnezeu cei ce au castigat neschimbabilitatea pacatului ca patima".
...
Aceeasi
iubire dumnezeiasca explica si existenta celor care se vor chinui vesnic in jad. Potrivit Sf. Maxim Marturisitorul si Sf. Ioan Damaschin vesnicia
chinurilor iadului nu este sustinuta de un act pozitiv de condamnare, de pedeapsa din partea lui Dumnezeu a celor care au murit in rautatea lor, ci de iubirea sa nesfarsita, care nu ingaduie reintoarcerea in neant nici macar a diavolului, cu atat mai putin a celor pacatosi. Sf. Maxim afirma chiar ca cel aflat in iad este "iubit" de Dumnezeu. El nu poate uri pe nimeni, deci nici pe pacatosi sau pe diavoli, caci El este prin insasi esenta sa iubire si mai presus de patima. Esenta chinurilor vesnice ale iadului va consta in neputinta celor aflati
acolo de a iubi pe cineva, scufundarea lor nesfarsita in egoism, intr-un efort fara sfarsit de a cauta sensul existentei lor in ei insisi, iar nu in Dumnezeu. Iadul este, de fapt, o auto-condamnare la nefericire, un refuz continuu al iubirii celorlalti si a lui Dumnezeu.
...
Sf. Vasile zice: "Stand de-jur-imprejurul tau, cei nedreptatiti de tine vor striga catre tine, caci oriunde ti-ai intoarce ochii vei vedea chipurile faptelor tale rele. Aici orfanii, dincolo vaduvele, acolo saracii doborati de tine, slujitorii pe care i-ai azvarlit, vecinii pe care i-ai suparat. Deosebit de sugestiv infatiseaza acest moment Pr. Staniloae care zice: "Din toate partile toti ii vor scoate, celui ce a facut rele, la suprafata constiintei toate relele facute, toate refuzurile de dialoguri fratesti cu fapta si motivele pentru care de acum va fi lasat intr-o singuratate inspaimantatoare si definitiva. Apoi va urma insasi aceasta parasire totala si definitiva de catre toti; tacerea si singuratatea eterna il vor inconjura ca un ocean; va urma iesirea lui din orice dialog, din orice comunicare pentru totdeauna [...]. Cat timp s-a miscat intre oameni care nu-l cunosteau, a mai putut injgheba un dialog cu cineva, pentru ca nu i se cunostea de toti nesinceritatea invartosata. Acum cade in singuratatea parasirii si uitarii de catre toti, in extrema opusa sobomicitatii. in aceasta consta iadul".