Despre vesnicia chinurilor iadului

[Florin-Ionut]

http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ul-si-cu-iadul

Pr. prof. D. Staniloae, descriind conceptia Sf. Maxim Marturisitorul despre natura chinurilor vesnice, spune: "...Sufletele din iad trebuie sa-si miste puterile lor, pentru ca n-au in ele infinitatea (dumnezeiasca, cea care poate satisface orice dorinta, n.n.); dar, pe de alta parte, nici nu se afla intr-o infinitate in care puterile lor sa se miste stabil, intrucat sunt in afara de Dumnezeu si nici nu nazuiesc spre El, ci se misca intr-o neodihna chinuitoare, nestabilizandu-se in infinitatea lui Dumnezeu. Sufletul din iad trebuie sa se miste, dar intrucat nu se misca spre ade¬varata tinta in care miscarea sa se va implini si stabiliza, miscarea sa, de care nu poate scapa, e un chin pentru ca e fara rost, fara tinta. Mai mult, el se muta de la una la alta, fara sa inceteze a exista".

De ce nu pune Dumnezeu capat acestor chinuri nesfarsite ale celor pacatosi, pentru ca ei sa nu le mai indure? Iata o intrebare care, ca si ideea incompatibilitatii pedepselor vesnice cu bunatatea lui Dumnezeu, ascunde o neintelegere fundamentala atat a naturii lui Dumnezeu, cat si a aceleia a oamenilor. Dumnezeu nu poate fi altceva decat izvor al binelui, deci al existentei. Simplul fapt ca exista chinuri vesnice dovedeste ca subiectii care le vor indura vor exista vesnic, impartasindu-se intr-o masura din ce in ce mai redusa de acest bine care este, totusi, existenta.
Raspunzand unui maniheu care-l intrebase: de ce a mai facut Dumnezeu pe diavol din moment ce stia ca va deveni rau, Sf. Ioan Damaschin spune: "Pentru covarsirea bunatatii l-a facut pe el, caci a zis: il voi lipsi si eu, oare, pe el cu totul de bine si-l voi lipsi de subzistenta fiindca se va face rau si va pierde toate bunurile date lui? Nicidecum. Ci chiar de va fi rau, eu nu-l voi priva pe el de participarea la mine, ci-i voi da lui un bine: participarea la mine prin existenta, ca, chiar daca nu va voi, sa participe la mine prin existenta. Caci nimeni altul nu retine (de la caderea in neant, n.n.) si sustine in existenta decat Dumnezeu. Caci existenta e un bine si-e darul lui Dumnezeu... Toate cele ce sunt au existenta din Dumnezeu... Deci cei ce au macar existenta, au participare partiala la bine, intr-un grad ultim (infim, n.n.). Deci e un bine in existenta diavolului si prin existenta el participa la bine." "Dumnezeu ofera pururi diavolului cele bune, dar acesta nu vrea sa le primeasca. Si in veacul viitor tuturor le da cele bune. Caci este izvorul din care izvorasc cele bune. Dar fiecare participa la bine precum s-a facut pe sine capabil." "Iar de spuneti ca i-ar fi fost mai de folos sa nu fie decat sa se chinuiasca fara sfarsit, spunem ca aceasta nu e nimic altceva decat focul poftei raului si al pacatului. Caci nu doresc pe Dumnezeu cei ce au castigat neschimbabilitatea pacatului ca patima".
...
Aceeasi iubire dumnezeiasca explica si existenta celor care se vor chinui vesnic in jad. Potrivit Sf. Maxim Marturisitorul si Sf. Ioan Damaschin vesnicia chinurilor iadului nu este sustinuta de un act pozitiv de condamnare, de pedeapsa din partea lui Dumnezeu a celor care au murit in rautatea lor, ci de iubirea sa nesfarsita, care nu ingaduie reintoarcerea in neant nici macar a diavolului, cu atat mai putin a celor pacatosi. Sf. Maxim afirma chiar ca cel aflat in iad este "iubit" de Dumnezeu. El nu poate uri pe nimeni, deci nici pe pacatosi sau pe diavoli, caci El este prin insasi esenta sa iubire si mai presus de patima. Esenta chinurilor vesnice ale iadului va consta in neputinta celor aflati acolo de a iubi pe cineva, scufundarea lor nesfarsita in egoism, intr-un efort fara sfarsit de a cauta sensul existentei lor in ei insisi, iar nu in Dumnezeu. Iadul este, de fapt, o auto-condamnare la nefericire, un refuz continuu al iubirii celorlalti si a lui Dumnezeu.
...
Sf. Vasile zice: "Stand de-jur-imprejurul tau, cei nedreptatiti de tine vor striga catre tine, caci oriunde ti-ai intoarce ochii vei vedea chipurile faptelor tale rele. Aici orfanii, dincolo vaduvele, acolo saracii doborati de tine, slujitorii pe care i-ai azvarlit, vecinii pe care i-ai suparat. Deosebit de sugestiv infatiseaza acest moment Pr. Staniloae care zice: "Din toate partile toti ii vor scoate, celui ce a facut rele, la suprafata constiintei toate relele facute, toate refuzurile de dialoguri fratesti cu fapta si motivele pentru care de acum va fi lasat intr-o singuratate inspaimantatoare si definitiva. Apoi va urma insasi aceasta parasire totala si definitiva de catre toti; tacerea si singuratatea eterna il vor inconjura ca un ocean; va urma iesirea lui din orice dialog, din orice comunicare pentru totdeauna [...]. Cat timp s-a miscat intre oameni care nu-l cunosteau, a mai putut injgheba un dialog cu cineva, pentru ca nu i se cunostea de toti nesinceritatea invartosata. Acum cade in singuratatea parasirii si uitarii de catre toti, in extrema opusa sobomicitatii. in aceasta consta iadul".

În prealabil postat de Florin-Ionut

Aceeasi iubire dumnezeiasca explica si existenta celor care se vor chinui vesnic in jad. Potrivit Sf. Maxim Marturisitorul si Sf. Ioan Damaschin vesnicia chinurilor iadului nu este sustinuta de un act pozitiv de condamnare, de pedeapsa din partea lui Dumnezeu a celor care au murit in rautatea lor, ci de iubirea sa nesfarsita, care nu ingaduie reintoarcerea in neant nici macar a diavolului, cu atat mai putin a celor pacatosi. Sf. Maxim afirma chiar ca cel aflat in iad este "iubit" de Dumnezeu. El nu poate uri pe nimeni, deci nici pe pacatosi sau pe diavoli, caci El este prin insasi esenta sa iubire si mai presus de patima. Esenta chinurilor vesnice ale iadului va consta in neputinta celor aflati acolo de a iubi pe cineva, scufundarea lor nesfarsita in egoism, intr-un efort fara sfarsit de a cauta sensul existentei lor in ei insisi, iar nu in Dumnezeu. Iadul este, de fapt, o auto-condamnare la nefericire, un refuz continuu al iubirii celorlalti si a lui Dumnezeu.

Nu e sustinuta de un act pozitiv de condamnare nu inseamna indiferenta?
In concluzie: cineva il chinuie vesnic pe altcineva pentru ca il iubeste? De ce trebuie sa iti chinuiesti ratiunea in halul asta numai pentru ca Dzeu sa ramina bun?

[Florin-Ionut]

"Esenta chinurilor vesnice ale iadului va consta in neputinta celor aflati acolo de a iubi pe cineva, scufundarea lor nesfarsita in egoism, intr-un efort fara sfarsit de a cauta sensul existentei lor in ei insisi, iar nu in Dumnezeu. Iadul este, de fapt, o auto-condamnare la nefericire, un refuz continuu al iubirii celorlalti si a lui Dumnezeu."

În prealabil postat de topcat

Nu e sustinuta de un act pozitiv de condamnare nu inseamna indiferenta?
In concluzie: cineva il chinuie vesnic pe altcineva pentru ca il iubeste? De ce trebuie sa iti chinuiesti ratiunea in halul asta numai pentru ca Dzeu sa ramina bun?

Macar am clarificat ca Iadul nu inseamna viermi care mananca si foc care arde trupurile spirituale are mortilor.

Inca o data, Dumnezeu nu a vrut sa creeze o lume automatizata constituita din fiinte care sa-L iubeasca si sa-I faca voia in mod fortat. Oricum ar fi o lume, indivizii trebuie sa fie liberi. Daca unora nu le convine ideea de existenta traita in aromnie si iubire cu celelalte creaturi, fie ingeri, fie oameni, atunci Dumnezeu le respecta alegerea si ii aseaza intr-o imparatie pe potriva ratiunii lor intunecate. Nu le place binele, vor avea parte de rau. Chinul lor va fi intelegerea scopului pentru care au fost creati si vederea fericirii celorlalti care s-au supus voii divine. Daca tu consideri ca o viata de iubire in smerenie este absurda, atunci nu vrei sa te asemeni cu Dumnezeu, deci vei merge sa traiesti cu ingerii carora nu le-a placut nici lor aceasta perspectiva.

[ghemis]

În prealabil postat de Florin-Ionut

"Esenta chinurilor vesnice ale iadului va consta in neputinta celor aflati acolo de a iubi pe cineva, scufundarea lor nesfarsita in egoism, intr-un efort fara sfarsit de a cauta sensul existentei lor in ei insisi, iar nu in Dumnezeu. Iadul este, de fapt, o auto-condamnare la nefericire, un refuz continuu al iubirii celorlalti si a lui Dumnezeu."



Macar am clarificat ca Iadul nu inseamna viermi care mananca si foc care arde trupurile spirituale are mortilor.

Inca o data, Dumnezeu nu a vrut sa creeze o lume automatizata constituita din fiinte care sa-L iubeasca si sa-I faca voia in mod fortat. Oricum ar fi o lume, indivizii trebuie sa fie liberi. Daca unora nu le convine ideea de existenta traita in aromnie si iubire cu celelalte creaturi, fie ingeri, fie oameni, atunci Dumnezeu le respecta alegerea si ii aseaza intr-o imparatie pe potriva ratiunii lor intunecate. Nu le place binele, vor avea parte de rau. Chinul lor va fi intelegerea scopului pentru care au fost creati si vederea fericirii celorlalti care s-au supus voii divine. Daca tu consideri ca o viata de iubire in smerenie este absurda, atunci nu vrei sa te asemeni cu Dumnezeu, deci vei merge sa traiesti cu ingerii carora nu le-a placut nici lor aceasta perspectiva.

Despre chinurile vesnice ale iadului este neaparat de trebuinta noua,tuturor, sa avem o imagine cat mai clara,mai exacta si in adevarul credintei ortodoxe. Chinurile,sau muncile iadului exista si sunt foarte adevarate,la fel de adevarate precum existenta sfintilor,si sunt realitati asa cum au fost prezentate chiar de sfinti. Mai jos o sa postez o intamplare traita de un ucenic al Sfantului Serafim de Sarov.

[ghemis]

În prealabil postat de ghemis

Despre chinurile vesnice ale iadului este neaparat de trebuinta noua,tuturor, sa avem o imagine cat mai clara,mai exacta si in adevarul credintei ortodoxe. Chinurile,sau muncile iadului exista si sunt foarte adevarate,la fel de adevarate precum existenta sfintilor,si sunt realitati asa cum au fost prezentate chiar de sfinti. Mai jos o sa postez o intamplare traita de un ucenic al Sfantului Serafim de Sarov.

Exista sau nu chinurile iadului?

Aceasta istorisire cutremuratoare a unui ucenic de-al sf.Serafim de Sarov vine sa intareasca acest lucru.
N.A.Motovilov,robul lui Serafim,cum ii placea lui sa se numeasca,era un om cu inima curat si fierbinte.Dupa ce s-a vindecat prin rugaciunile Parintelui Serafim de o grea suferinta si dupa ce s-a invrednicit sa vada cu proprii lui ochi iluminarea chipului binefacatorului sau cu lumina taborica a harului Duhului Sfant ,s-a hotarat, in amintirea Parintelui Serafim,sa plece personal la locul de nastere a marelui staret din Kursk,pentru a aduna unele date din copilaria si adolescenta lui si sa cerceteze Manastirea Nizvo-Florensky.Aceasta plecare a avut foarte grele urmari pentru N.A.Motovilov,intrucat cu voia lui Dumnezeu ,el s-a imbolnavit,devenind victima vrajmasului care s-a razbunat cumplit asupra lui pentru faptul ca a slujit la proslavirea placutului lui Dumnezeu Serafim. Imprejurarile premergatoare imbolnavirii lui Motovilov,care lamuresc inceputurile ei sunt urmatoarele:
Odata,intr-o convorbire intretinuta cu Prea Cuviosul Serafim,veni vorba despre atacurile pe care vrajmasul le da asupra omului.Motovilov care avusese o” crestere lumeasca”,n-a intarziat desigur sa se” indoiasca de realitatea puterilor rele”.Atunci Prea Cuviosul i-a destanuit lupta groaznica pe care a dus-o impotriva demonilor timp de o mie de zile si o mie de nopti.
Si prin puterea cuvantului sau,prin autoritatea sfinteniei sale,in care nu putea incapea nici o umbra de indoiala sau exagerare,l-a convins pe Motovilov de existenta demonilor,care se arata nu numai in naluciri sau in vise,ci chiar in realitatea cea mai cruda.Cum era aprins din fire,Motovilov se insufletise in asa masura de povestirea staretului,incat striga din adancul sufletului:”Parinte am mare dorinta sa ma lupt cu dracii!”.
Parintele Serafim,plin de spaima,l-a intrerupt zicand:” Ce e cu dumneata,bucuria mea?(asa i-l alinta parintele pe Motovilov) Iti dai seama ce vorbesti?Daca ai sti ca cel mai mic dintre demoni este in stare sa rastoarne pamantul numai cu o singura unghie(in masura in care Dumnezeu le ingaduie),atunci nu te-ai mai apuca sa te lupti cu ei”.
“Dar dracii au unghii?”.Hei,bucuria mea,bucuria mea! Ce va mai invata profesorii pe la academii,nu stiti oare ca demonii nu au unghii? Ei sunt zugraviti cu copite,cu coarne,cu coada,pentru ca inchipuirea omeneasca nu poate nascoci ceva mai respingator,mai grozav decat astfel de chipuri.Caci intradevar ei sunt neinchipuit de urati,deoarece in urma caderii lor,din pricina impotrivirii lor voite(libere)la Harul Duhului Sfant,din ingeri luminati au devenit demoni atat de intunecati si de respingatori,incat este cu neputinta sa-i infatisezi prin vreo asemanare omeneasca.Si cu toate acestea este nevoie de o asemanare,care sa exprime toata rautatea lor si atunci sunt infatisati negri si urati.
Intrucat au fost creati cu puteri si cu insusiri de ingeri (care nu li s-au luat dupa caderea lor),ei au fata de oameni si de tot ceea ce este pamantesc,o putere neobisnuita,asa incat cel mai mic dintre ei,dupa cum ti-am spus,este este in stare sa rastoarne tot pamantul numai cu o singura unghie(daca Dumnmezeu ii ingaduie).Numai harul Prea Sfantului Duh,care ni s-a dat noua crestinilor ortodocsi,pentru meritele divine ale Domnului nostru Iisus Hristos,Care este si Dumnezeu si om,numai El opreste cu desavarsire toate uneltirile si viclesugurile vrajmasului”.
Atunci Motovilov s-a ingrozit.Si atata timp cat s-a aflat sub scutul de aparare al Prea Cuviosului,el a putut sa nu se teama de rautatea satanica.Dar aceasta provocare indrazneata si nesocotita,cu ingaduinta lui Dumnezeu n-a ramas fara urmari.Cand Motovilov,dupa adormirea Parintelui Serafim ,a plecat cu trasura la Kursk,n-a putut aduna decat putine stiri despre copilaria si tineretea Parintelui Serafim.Rudele mai apropiate isi aminteau de Prea Cuviosul numai de cand era tanar,unele dintre ele murisera,iar altele au spus ca au uitat.Chiar casa in care s-a nascut si a crescut copilul Prohor(Sfantul Serafim) era distrusa si in locul ei se ridicasera alte cladiri.
Totusi, s-a gasit un unchi care era de aceeasi varsta cu Parintele Serafim si care a dat lui Motovilov anumite date ce s-au trecut in toate editiile despre viata Prea Cuviosului Serafim.
Asa incat ,calatoria la Kursk si ramanerea acolo a fost incununata de oarecare succes,cat despre vijelia potrivnicului nu s-a dezlantuit asupra lui decat la intoarcerea spre Voronej.
La una din statiile postale care se afla pe drumul dintre Kursk si Voronej,facandu-se noapte,Motovilov a fost nevoit sa ramana pentru gazduire.Fiind singur in Casa de oaspeti,si-a scos din cufar manuscrisele sale si a inceput sa le descifreze la lumina unei lumanari,care abia palpaia,intr-o odaie larga.Cele dintai insemnari care i-au cazut sub ochi,vorbeau despre vindecarea unei fete de nobil, Hrapikin,la sicriul Sfantului Mitrofan de la Voronej.In acel moment m-am gandit,scrie Motovilov,cum este cu putinta ca o crestina ortodoxa,care se impartaseste cu Preacuratele si de viata facatoarele taine ale lui Hristos,sa mai poata fi stapanita de duhul diavolului si inca un timp asa indelungat de treizeci si mai bine de ani.Si am zis:”e o prostie,nu se poate una ca asta.As vrea si eu sa vad cum ar indrazni necuratul sa-si faca salas inlauntrul meu daca m-as impartasi cat se poate de des cu Trupul si Sangele Domnului…”.
Si in clipa aceea un nor infricosator,rece si cu un miros urat l-a inconjurat si a inceput a se strecura prin gura lui inchisa,cu toate ca el se opunea din rasputeri,zbatandu-se in spasme..Si in ciuda zvarcolelilor nenorocitului Motovilov,in ciuda tuturor incercarilor lui disperate de a se apara impotriva norului de gheata si impotriva putorii de care se vedea impresurat,norul puturos a intrat in intregime inlauntrul lui,fara sa tina seama de sfortarile lui supraomenesti.
Mainile lui pareau ca sunt paralizate si nu erau in stare sa faca semnul Sfintei Cruci,iar mintea incremenita ,intunecata de spaima,nu-si putea aminti de numele Mantuitorului Hristos.

[ghemis]

[QUOTE=ghemis;17227

Se savarsise ceva dezgustator si groaznic in momentul cand pentru Motovilov a inceput perioada celor mai cumplite munci.Chinurile pe care el le-a suferit atunci,au fost descrise astfel in insemnarile facute de propria lui mana:”Domnul m-a invrednicit sa cunosc prin proprie experienta,in deplina realitate,nu in stare de vis sau nalucire,trei din muncile iadului.
Prima a fost focul cel nestins(nematerialnic),care nu se poate stinge prin nimic altceva decat prin harul Sfantului Duh.Acest chin a durat trei zile si trei nopti,timp in care simteam cum ma mistuie flacarile si cum,cu toate acestea nu ard de tot.De 10 ori iar altadata de 17 ori in timp de 24 de ceasuri,stergeam de pe trupul meu un fel de funingine ca de gheena pe care oricine o putea vedea.Si aceste munci nu s-au oprit decat dupa ce m-am spovedit si m-am impartasit cu Sfintele Taine,prin rugaciunile Arhiepiscopului de Voronej,Antonie,si prin ecteniile de insanatosire pe care acest vladica le-a randuit la 47 de biserici si manastiri din Voronej,pentru vindecarea robului lui Dumnezeu ,Nicolae.A doua munca a durat 2 zile si 2 nopti.Aceasta a fost chipul tartarului celui neimblanzit al gheenei care imi bagase atata raceala in oasele mele incat focul nu numai ca nu ma ardea,dar nici nu ma putea incalzi.Dupa dorinta personala a Inalt Prea Sfintitului Antonie de Voronej,am tinut mana timp de o jumatate de ora deasupra unei lumanari aprinse si cu toate ca mana s-a afumat cu desavarsire,totusi nu m-a incalzit deloc.
Aceasta experienta verificata de multi martori,am scris-o pe o coala de hartie pe care am semnat-o,aplicand totodata pe ea si mana mea plina de funinginea lumanarii.Aceste chinuri nu se usurau prin Sfanta Impartasanie.Trupul si Sangele Domnului imi dadea numai putinta sa mananc,sa beau si sa dorm putin.
Dar daca aceste doua munci erau vizibile pentru oricine,al treilea chin de gheena,desi a fost mai scurt ca durata,caci n-a tinut decat 36 de ore,a fost ingrozitor,iar suferinta era de nedescris si nepatruns.Ma mir eu singur cum de am putut sa raman in viata.Si de aceasta am scapat tot prin spovedanie si prin impartasirea cu Sfintele Taine ale Domnului.De data asta m-a impartasit insusi Arhiepiscopul Antonie cu propriile sale maini.Acest chin a fost pricinuit de viermele cel neadormit al gheenei,pe care nu l-a putut vedea nimeni afara de mine si de Arhiepiscopul Antonie.
Eu insa am fost coplesit peste tot de acest vierme atat de rau,care se tara prin toate madularele mele si-mi rodea intr-un chin nespus de ingrozitor toate madularele dinlauntrul meu,iesind cand prin gura,cand prin urechi ori pe nas si apoi se intorcea iar inauntru.Dumnezeu mi-a dat putere asupra lui,asa incat puteam sa-l iau in mana si sa-l intind.Eu declar toate acestea de nevoie,caci nu in zadar mi s-a dat de sus ca sa suport toate acestea,ci ca sa nu mai poata gandi cineva ca eu indraznesc sa chem numele lui Dumnezeu in desert. Nu.In ziua infricosatei judecati a Domnului,Insusi Dumnezeu,Ajutorul si Acoperitorul meu va marturisi ca eu n-am mintit impotriva Lui si impotriva Providentei Sale Dumnezeiesti. Curand dupa aceasta incercare groaznica si nepatrunsa de mintea omului,Motovilov a vazut intr-o vedenie pe iubitul sau protector,Prea Cuviosul Serafim,care l-a mangaiat si i-a fagaduit ca va primi vindecarea desavarsita atunci cand se vor descoperi Moastele Sfantului Tihon de Zadonsk,iar pana atunci demonul care s-a cuibarit in el nu-l va chinui cu atata cruzime.
Si intr-adevar,aceasta fagaduinta s-a implinit peste 30 si mai bine de ani,cand si asteptarea lui Motovilov s-a sfarsit,caci dupa marea lui credinta s-a vindecat .In ziua cand s-au descoperit Moastele Sfantului Tihon din Zadonsk(1861),Motovilov sesea in Sfantul Altar si se ruga,plangea cu amar,ca Domnul nu-I trimite vindecarea pe care sufletului lui necajit o astepta,potrivit cu fagaduinta Prea Cuviosului Serafim de Sarov.In timpul cand se canta heruvicul,el si-a ridicat ochii in sus si a vazut pe Sfantul Tihon care l-a binecuvantat si apoi s-a facut nevazut.Dupa aceea Motovilov s-a simtit deodata sanatos.Aici se termina manuscrisul lui Motovilov cu privire la suferintele sale dobandite datorita mandriei si nesocotintei sale.

[ghemis]

[quote=ghemis;172280][QUOTE=ghemis;17227

Trebuie sa stii draga topcat ca marea majoritate dintre noi am fost atei.La mai toti ne-a placut sa gandim liber,sa avem propria noastra gandire,sa traim dupa bunul plac sau,dupa invatatura lumeasca,cea din scoli.Totusi multora dintre noi nu ne-am impacat cu ideea ca existenta acestei lumi si a tot ce ne inconjoara(cu o armonie si o ordine atat de precisa)sa fie rodul acelei celule venite din univers(univers care la randul sau are un echilibru,o armonie,o asezare rationala)si,fiecare dintre noi a cautat sa afle mai mult,sa descopere mai mult despre existenta noastra si a adevarului care sta la baza existentei noastre."CAUTA-TI SI VETI AFLA,BATE-TI,SI VI SE VA DESCHIDE".Acesta este indemnul Domnului Iisus Hristos.Cine doreste cu adevarat sa descopere adevarul,Dumnezeu ii v-a descoperi lui Adevarul.Acesta este si indemnul meu draga topcat,cauta adevarul in biserica si nu in alta parte,in tot felul de teorii darwiniste.Primul pas care trebuie sa-l faci este sa te debarasezi de acel "nor dinlauntrul tau",si lumina care se va revarsa va lumina calea ta,iti va descoperi tie adevarul.Ca sa te debarasezi de acel "nor"(demonii care inseala pe om)trebuie sa cauti un preot bun,sa ceri un indreptar de spovedanie(ca sa stii ce este pacatul si de cate feluri sunt)dupa care sa te spovedesti cu sinceritate de toate pacatele savarsite de tine pana in momentul de fata.Iti garantez ca vei vedea lucrurile cu totul altfel.Apropo de maimuta,nu mi-ai raspuns intr-un alt topic daca iti place mai mult sa te asemeni cu Dumnezeu sau cu o maimuta?Poate o sa-mi raspunzi acum.Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

[georgeval]

În prealabil postat de ghemis

Despre chinurile vesnice ale iadului este neaparat de trebuinta noua,tuturor, sa avem o imagine cat mai clara,mai exacta si in adevarul credintei ortodoxe. Chinurile,sau muncile iadului exista si sunt foarte adevarate,la fel de adevarate precum existenta sfintilor,si sunt realitati asa cum au fost prezentate chiar de sfinti. Mai jos o sa postez o intamplare traita de un ucenic al Sfantului Serafim de Sarov.

Eu cred ca din invataturile Sfintilor Parinti si scrierile filocalice retinem mai mult iadul ca suferinta ontologica- o vesnicie a singuratatii. Sfantul Macarie se ruga pentru cei din iad si a intrat in dialog cu sufletul unui preot pagan si l-a intrebta pe acesta in ce consta suferinta din iad, iar acesta ii raspunde - in neputinta de a vedea fata celui de langa tine- deci o lipsa a comuniunii dar nu o suferinta fizica. Noi continuam sa existam prin suflet care este imaterial. Cum va fi supus sufletul, pana la a doua venire a lui Hristos cand va primi si trupul, unei suferinte materiale?

[ghemis]

În prealabil postat de georgeval

Eu cred ca din invataturile Sfintilor Parinti si scrierile filocalice retinem mai mult iadul ca suferinta ontologica- o vesnicie a singuratatii. Sfantul Macarie se ruga pentru cei din iad si a intrat in dialog cu sufletul unui preot pagan si l-a intrebta pe acesta in ce consta suferinta din iad, iar acesta ii raspunde - in neputinta de a vedea fata celui de langa tine- deci o lipsa a comuniunii dar nu o suferinta fizica. Noi continuam sa existam prin suflet care este imaterial. Cum va fi supus sufletul, pana la a doua venire a lui Hristos cand va primi si trupul, unei suferinte materiale?

Adevarat suflet imaterial, dar cu multe suferinti,frate Georgeval.

[georgeval]

În prealabil postat de ghemis

Adevarat suflet imaterial, dar cu multe suferinti,frate Georgeval.

Pai atunci ne apropiem de catolici care spun ca focul din purgatoriu este unul material. Sfantul Ioan Damaschin spune ca focul din iad nu este unul material, numai Dumnezeu stie esenta acelui foc.