E adevarat...s-a vb frumos din cate am citit dar...toata treaba asta ne cam depaseste...indiferent de sens.
Vedeti voi...din cate carti am citit am ramas cu doua idei...
- fiecare binecuvantat si sfintit parinte, respectand traditia si scrierile celorlalti are o parere personala referitor la Dumnezeire, existenta si lucararea Sa in univers, lume si in om;m-am incurcat cu totul si mi-am prins urechile....
- totul se rezuma la un singur atribut: DRAGOSTEA
Rugaciunea, in ansamblul sau, nu cuprinde altceva decat Dragostea in care coexistam toti indiferent cat de mult suntem constienti de asta si cat de mult conlucram cu Ea.
Daca ne oprim la cuvinte si nu transcedem dincolo de ele prin simtire atunci Dragostea care ne da suflare, nu exista pt noi...suntem reci, opaci si pierduti cu totul...
Ex de dragoste: "pe o insula pustie erau trei barbati necunoscatori de teologie dar plini de dragoste care aveau o singura rugaciune si anume:Voi sunteti trei, noi suntem trei, Miluiti-ne pe noi! Acesti trei ajunsesera foarte cunoscuti incat afla si episcopul locului de ei si merse sa-i cerceteze.Cand auzi acesta rugaciunea lor incepu sa-i invete prezentandu-le Ceaslovul cu toata randuiala si apoi pleca...si stand episcopul in barca meditand la cei trei auzi cum acestia il striga si se uita inapoi...si ce ii fu dat sa vada? cei trei alergau pe apa in urma barcii cu dorinta ca episcopul sa le mai explice o data o anumita chestiune...vazand asta episcopul le lua Ceaslovul si le spuse ca rugaciunea lor e numai buna si nu le trebuie altceva..."
Faptul ca incercam sa ne dam noi seama ce ar vrea sa zica si de ce ar vrea sa zica...pierdere de vreme...Zi rugaciunea cu toata inima ta fara a contempla la cuvintele ei si vei simti si constientiza dragostea in care te afli...
Cu toata dragostea frateasca si rugamintea de a-mi ierta indrazneala
