Citat:
În prealabil postat de Nevrednicul
da ! acum l am citit si totusi cred ca exprimarea mea interogativa ce i drept a fost mult mai saraca sau sifonata in continut ...fata de ce tu intr adevar ai inteles din ea: miezul ei! insa ....chiar si notiunea de ins sau individ este incarcata obligatoriu cu constinta sociala ca efect al trairii in grup! imi cer scuze pt exprimare,insa...conchizi ca mantuirea este individuala? si eu cred...suma pacatelor mele fie provocate rational ca individ in constinta individuala fie gresind celor de langa mine si incalcand astfel Legea (cea noua ).....dar acestea din urma sunt tot personale pt ca Mantuitorul a dat porunca sa iti iubesti aproapele.....si atunci???
|
Pai, nu stiu ce se spun, oare este asa important sa punem un cuvant pe felul mantuirii? Este personala, ar trebui spus, dar ar trebui si explicat: prin faptul ca e personala, e legata de relatia noastra cu ceilalti, deci nu este individuala. Dar bineinteles depinde in primul rand de hoptararea noastra personala de a fi cu Dumnezeu, respectiv de a nu fi.
Suntem primiti intr-un final la Dumnezeu pentru ca rezultatul vietii noastre ne face apti (fie si un minim, la inceput) sa 'suportam' lumina Lui, fara sa ne arda.
Rezultatul vietii noastre insa poate insemna nu numai faptele noastre individulale, si credinta noastra individuala, etc, ci si bunatatea, puterea (de a suporta lumina lui Dumnezeu) (?) care se aduna in noi ca rezultat al relatiilor noastre de dragoste (in sens larg ;-)) cu semenii (aici intervine rugaciunea lor pentru noi de care vorbeam). Sau pote ma exprim gresit...
Eu asa am inteles in orice caz.