Citat:
În prealabil postat de Noesisaa
Aha, ok. Dar, daca asta a fost intr-adevar viziunea bisericii din cele mai vechi timpuri, sunt curioasa atunci cum se explica existenta canoanelor Sf Vasile cel Mare sau altii, gen pentru pacatul cutare, 20 de ani oprire de la impartasanie, pentru altul 5 ani, etc. Sigur, ideea ar putea fi ca iti ia 20 de ani ca sa te vindeci de ranile unui anumit pacat, dar ele sunt in general vazute, cel putin de catre credinciosii simpli ca pedepse, ca suferinta produsa de indepartarea de impartasanie cumva plateste pacatul. Chiar si in limba romana populara verbul a canoni inseamna a pedepsi. Bunica spunea "vai, ce m-am mai canonit cu x treaba care am avut de facut" sau "ma canoniti atata cu ceaiurile astea" cand era bolnava, in sens de suferinta, pedeapsa, truda.
Si da, imi aduc aminte cand am invatat Tatal Nostru in liceu la latina, am ramas putin descumpanita: "et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus nostri." Suna mai mult ca la banca. :D
|
Foarte buna observatia ta. Departe de-a urmari o simpla contabilizare, aceste canoane cu grade diferite de greutate au, cel putin in biserica romano-catolica, scopul primordial de a impaca dreptatea Dumnezeiasca ofensata prin pacat;
prin spovedanie, ni se iarta vina, prin canoane, ni se reduce pedeapsa meritata pentru acestea. Exact cu cat - in zile, ore, minute - nu putem sti, dar singur Dumnezeu vede efortul nostru, parerea de rau, dorinta de a nu-L mai supara. Asa cum talharul de pe cruce n-a mai avut timp sa-si ispaseasca pacatele si totusi, Domnul l-a iertat si de vina si de pedeapsa, asa putem si noi spera in "gratiere". Iar maica Biserica nu se inseala hotarand canoane pentru anumite pacate - este firesc. Totusi, in marea ei intelepciune, aceeasi maica biserica da libertate duhovnicului de a potrivi canonul dupa puterile si spre folosul sufletesc al sufletului, iar nu spre pierzarea acestuia.