Citat:
În prealabil postat de Fani71
M-ai inteles gresit, nu am vrut sa zic ca sarcina nu este bucurie sau ca ar fi o povara.
De altfel de aici se vede ca intelegi asceza in sens negativ, ca o suferinta si o povara. Nu cred totusi ca asa gandesti, nu? Asceza este spre bucurie. In orice caz, mie postul imi aducea mare cand il tineam, ma simteam mai usoara, mai senina. Asceza este o nevointa pentru un lucru bun. Tot asa, sarcina este o nevointa (eventual cu suferinta) spre un lucru bun.
|
Nu stiu, Fani, daca asceza este suferinta sau bucurie.. eu incerc doar sa fac ce trebuie si o sa vad ce iese. :)
Revenind la sarcina, eu am ajuns la concluzia ca este ceva cu totul iesit din comun. Este o stare de gratie, ca sa zic asa. Evident ca trebuie sa ne pazim sa nu pateasca ceva copilul. (Dar eu inteleg prin asta nu alcool, nu tutun, nu medicamente, nu vaccinare aiurea..) Si eu m-am lipsit de mancare nu ca am vrut, ci pentru ca nu puteam manca..si iti spun doar ca este un mit ca ar suferi copilul din post. Tot mama sufera, copilul ia ce-i trebuie din organismul mamei. Si sa stii ca eram sanatoasa tun chiar daca nu mancam.
Si ca tot veni vorba, despre gravide, o sa-ti povestesc ceva ce in general nu este crezut. Am nascut prin cezariana si apoi mi s-au dat pain killers (medicamente) care ma moleseau. Imi era teama ca as putea scapa copilul din brate, asa ca am preferat sa nu iau medicamentele. Deloc. Lucru fenomenal: de cate ori alaptam imi trecea durerea! Asa ca pana la urma eram doar cu copilul in brate: mai manca, mai motaia.. cum il puneam in patut, iar incepea sa ma doara operatia. Nu-mi venea sa cred. Si acest fenomen s-a generalizat apoi: daca eram trista, suparata, daca aveam durere de cap, alaptam si totul imi trecea. (Pana a ajuns copilul un dolofan.)
Stiu ca se spune despre eliberarea de endorfine in alaptare (sau doar la contactul cu copilul). Este foarte adevarat.