Despre pacatele sau blestemele care se transmit peste generatii

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Cred ca suntem incapabili sa tinem post din cauza micimii noastre sufletesti.
Cred ca daca am intelege starea jalnica in care ne aflam am posti neincetat..
Eu cred ca am postit cu adevarat doar cand am avut necazuri. Cand ai necazuri nu te intereseaza ce mananci, painea este f buna. Si cand intelegi ca necazul a venit din cauza pacatelor.. simti si ca painea este mai mult decat meriti.

Postul nu ne este dat ca are Dumnezeu nevoie de El. Noi avem nevoie de post! Ca altfel ajungem sa credem ca traim pentru burta (cum imi spunea cineva cu convingere: traiesti ca sa mananci, adica sa te bucuri si de aia si de ailalta).

Si cu postul la gravide.. nu stiu ce sa zic. Dar stiu ca eu am avut necazuri cand eram gravida si in unele zile nu mancam nimic (de suparare), traiam mai mult din cafea si vitamine prenatale. Si nu m-am imbolnavit.Cred ca starea de a fi insarcinata este una binecuvantata. Eu m-am bucurat de fiecare clipa, am considerat copilul un dar de la Dumnezeu. Nu am considerat ca ar fi o corvoada, asceza sau mai stiu eu ce.
La fel..perioada alaptarii.. Am avut suparari (ce ciudat suna) si nu puteam manca nimic, uneori trecea cate o zi si traiam doar din cafea (la care nu pot renunta). Dar nu m-am imbolnavit, nu am pierdut laptele, copilul s-a ingrasat f bine, chiar daca eu nu mancam.
Asa ca nu as baga mana in foc ca nu ai voie sa postesti cand esti gravida sau daca alaptezi.

In orice caz, mie asa mi-a spus duhovnicul, ca postul meu acum este sa nu postesc (alimentar), ci sa duc sarcina.

Daca tie ti-a dat Dumnezeu ajutor la necaz si te-a ajutat sa nu patesti nimic nici tu nici copilul, cu atat mai bine. (Se pare insa ca se recomanda sa bem foarte putina cafea in timpul sarcinii, ca poate face rau cresterii copilului)
Chiar daca exista numai riscul de a pai ceva copilul, eu nu mi l-as lua ca sa postesc.
M-ai inteles gresit, nu am vrut sa zic ca sarcina nu este bucurie sau ca ar fi o povara.
De altfel de aici se vede ca intelegi asceza in sens negativ, ca o suferinta si o povara. Nu cred totusi ca asa gandesti, nu? Asceza este spre bucurie. In orice caz, mie postul imi aducea mare cand il tineam, ma simteam mai usoara, mai senina. Asceza este o nevointa pentru un lucru bun. Tot asa, sarcina este o nevointa (eventual cu suferinta) spre un lucru bun.

Mai e ceva: femeilor insarcinate li se recomanda sa isi urmeze instinctul in ale mancarii, caci corpul stie ce face, este mai sensibil.

Anna, nu uita ca in ortodoxie ceea ce spune parintele duhovnic primeaza asupra regulilor generale. El stie cine suntem si in ce stadiu duhovnicesc ne aflam. El ne va sfatui deci 'personalizat' si pentru post.

[anna21]

În prealabil postat de Fani71

M-ai inteles gresit, nu am vrut sa zic ca sarcina nu este bucurie sau ca ar fi o povara.
De altfel de aici se vede ca intelegi asceza in sens negativ, ca o suferinta si o povara. Nu cred totusi ca asa gandesti, nu? Asceza este spre bucurie. In orice caz, mie postul imi aducea mare cand il tineam, ma simteam mai usoara, mai senina. Asceza este o nevointa pentru un lucru bun. Tot asa, sarcina este o nevointa (eventual cu suferinta) spre un lucru bun.

Nu stiu, Fani, daca asceza este suferinta sau bucurie.. eu incerc doar sa fac ce trebuie si o sa vad ce iese. :)

Revenind la sarcina, eu am ajuns la concluzia ca este ceva cu totul iesit din comun. Este o stare de gratie, ca sa zic asa. Evident ca trebuie sa ne pazim sa nu pateasca ceva copilul. (Dar eu inteleg prin asta nu alcool, nu tutun, nu medicamente, nu vaccinare aiurea..) Si eu m-am lipsit de mancare nu ca am vrut, ci pentru ca nu puteam manca..si iti spun doar ca este un mit ca ar suferi copilul din post. Tot mama sufera, copilul ia ce-i trebuie din organismul mamei. Si sa stii ca eram sanatoasa tun chiar daca nu mancam.
Si ca tot veni vorba, despre gravide, o sa-ti povestesc ceva ce in general nu este crezut. Am nascut prin cezariana si apoi mi s-au dat pain killers (medicamente) care ma moleseau. Imi era teama ca as putea scapa copilul din brate, asa ca am preferat sa nu iau medicamentele. Deloc. Lucru fenomenal: de cate ori alaptam imi trecea durerea! Asa ca pana la urma eram doar cu copilul in brate: mai manca, mai motaia.. cum il puneam in patut, iar incepea sa ma doara operatia. Nu-mi venea sa cred. Si acest fenomen s-a generalizat apoi: daca eram trista, suparata, daca aveam durere de cap, alaptam si totul imi trecea. (Pana a ajuns copilul un dolofan.)
Stiu ca se spune despre eliberarea de endorfine in alaptare (sau doar la contactul cu copilul). Este foarte adevarat.

În prealabil postat de anna21

Revenind la sarcina, eu am ajuns la concluzia ca este ceva cu totul iesit din comun. Este o stare de gratie, ca sa zic asa. Evident ca trebuie sa ne pazim sa nu pateasca ceva copilul. (Dar eu inteleg prin asta nu alcool, nu tutun, nu medicamente, nu vaccinare aiurea..) Si eu m-am lipsit de mancare nu ca am vrut, ci pentru ca nu puteam manca..si iti spun doar ca este un mit ca ar suferi copilul din post. Tot mama sufera, copilul ia ce-i trebuie din organismul mamei. Si sa stii ca eram sanatoasa tun chiar daca nu mancam.

Anna, esti al doilea caz de care aud, ca nu a putut manca in timpul sarcini. Dar acest lucru e clar o exceptie, caci mamele de obicei mananca de "sting". Deci nu le poate nimeni imputa ca mananca. Tocmai in acest sens nu se impune femeii gravide sa posteasca. Dar, iti multumesc ca ne-ai atentionat si asupra acestui fapt, ca femeia gravida, fortata de imprejurari, poate sa posteasca, fara ca copilul sa sufere.

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Nu stiu, Fani, daca asceza este suferinta sau bucurie.. eu incerc doar sa fac ce trebuie si o sa vad ce iese. :)

Revenind la sarcina, eu am ajuns la concluzia ca este ceva cu totul iesit din comun. Este o stare de gratie, ca sa zic asa. Evident ca trebuie sa ne pazim sa nu pateasca ceva copilul. (Dar eu inteleg prin asta nu alcool, nu tutun, nu medicamente, nu vaccinare aiurea..) Si eu m-am lipsit de mancare nu ca am vrut, ci pentru ca nu puteam manca..si iti spun doar ca este un mit ca ar suferi copilul din post. Tot mama sufera, copilul ia ce-i trebuie din organismul mamei. Si sa stii ca eram sanatoasa tun chiar daca nu mancam.
Si ca tot veni vorba, despre gravide, o sa-ti povestesc ceva ce in general nu este crezut. Am nascut prin cezariana si apoi mi s-au dat pain killers (medicamente) care ma moleseau. Imi era teama ca as putea scapa copilul din brate, asa ca am preferat sa nu iau medicamentele. Deloc. Lucru fenomenal: de cate ori alaptam imi trecea durerea! Asa ca pana la urma eram doar cu copilul in brate: mai manca, mai motaia.. cum il puneam in patut, iar incepea sa ma doara operatia. Nu-mi venea sa cred. Si acest fenomen s-a generalizat apoi: daca eram trista, suparata, daca aveam durere de cap, alaptam si totul imi trecea. (Pana a ajuns copilul un dolofan.)
Stiu ca se spune despre eliberarea de endorfine in alaptare (sau doar la contactul cu copilul). Este foarte adevarat.

Da, este o stare de gratie si sarcina si alaptatul, ni se dau forte nebanuite.
Eu mai alaptez inca, dar tocmai sunt pe cale sa-l dezobsnuiesc. Primele sase luni era mereu la san si al meu.
Cum spune Anca, femeile insarcinate sunt mereu flamande, in general. Eu, de exemplu ;-) Si chiar daca sa spounem ca fatului nu-i face rau daca mancam putin sau ne lipsim de carne si laptate, ne poate face rau noua pentru ca ne seaca de resurse. Si a ne face noua rau nu este de loc sensul postului. In plus avem nevoie de forte pentru copil.

Revenind la post in general: Da, sigur, anna, sa stii ca eu nu vreau de loc sa ii descurajez pe cei care tin postul dupa toate regulile (desi pun pariu ca nu se gandesc sa manance in sambata mare 'doua curmale si trei smochine', ca asa scrie in tipic (pot sa va citez si canonul)) si stiu ca poate fi o cale buna si ascultarea aproape oarba aregulilor, la inceput mai ales.
Dar exista multe situatii si multe feluri de crestini.

In Sambata Mare se tine post negru, in schimb dupa Inviere se ciocneste un ou rosu.

Nu prea stiu la ce e buna relativizarea in ceea ce priveste Postul, canoanele si altele. Daca era buna relativizarea, o faceau si Sfintii de mult; dar ei au respectat cu strictete, ceea ce Ii e bineplacut lui Dumnezeu. Pentru asta au ajuns in Rai si vegheaza acum asupra noastra, raspunzand la chemarile si rugamintile noastre fierbinti. Ei au putut face acest lucru pentru ca au renuntat cu totul la ei. Erau constienti ca adevarata viata abia in rai va fi si s-au comportat ca atare si i-au invatat si pe altii sa duca acest stil de viata intelept. Dar de ce au facut ei asa? Din dragoste.

Si noi ne laudam mult cu dragostea noastra, dar uite ce spune Sf. Maxim Marturisitorul despre dragoste:

1. Dragostea este o asezare a sufletului intru care nu se cinsteste nimic mai mult, din cele ce sunt, decat cunostinta lui Dumnezeu. Dar e cu neputinta sa deprinda aceasta dragoste desavarsita cel ce e impatimit fata de ceva din cele pamantesti.
2. Dragostea se naste din nepatimire; iar nepatimirea din nadejdea in Dumnezeu; si nadejdea din rabdare si indelunga rabdare; pe acestea le naste infranarea cea atot cuprinzatoare; infranarea se naste din frica de Dumnezeu, iar frica, din credinta cea intru Domnul.
3. Cel ce crede in Domnul, se teme de munca (iadului); iar cel ce se teme de munca, se infraneaza de la patimi; rabda necazurile si cine rabda necazurile va avea nadejdea in Dumnezeu, cea care desface mintea de toata impatimirea pamanteasca si despartindu-se de aceasta, mintea va dobandi dragostea cea catre Dumnezeu.
( din capetele cele pentru dragoste ale Sf. Maxim Marturisitorul)

E cineva dintre noi, care nu se simte iubit de Sfintii nostri? care a strigat dupa ajutor si nu a primit?!? Cred ca nu...
Cand ajungi sa le vezi si sa le simti ajutorul la tot pasul, nu poti decat sa incerci sa le asculti sfaturile duhovnicesti, pe care ni le-au lasat, respectand dupa puteri Postul si celelalte.

[anna21]

În prealabil postat de Miha-anca

In Sambata Mare se tine post negru, in schimb dupa Inviere se ciocneste un ou rosu.

Nu prea stiu la ce e buna relativizarea in ceea ce priveste Postul, canoanele si altele. Daca era buna relativizarea, o faceau si Sfintii de mult; dar ei au respectat cu strictete, ceea ce Ii e bineplacut lui Dumnezeu. Pentru asta au ajuns in Rai si vegheaza acum asupra noastra, raspunzand la chemarile si rugamintile noastre fierbinti. Ei au putut face acest lucru pentru ca au renuntat cu totul la ei. Erau constienti ca adevarata viata abia in rai va fi si s-au comportat ca atare si i-au invatat si pe altii sa duca acest stil de viata intelept. Dar de ce au facut ei asa? Din dragoste.

Si noi ne laudam mult cu dragostea noastra, dar uite ce spune Sf. Maxim Marturisitorul despre dragoste:

1. Dragostea este o asezare a sufletului intru care nu se cinsteste nimic mai mult, din cele ce sunt, decat cunostinta lui Dumnezeu. Dar e cu neputinta sa deprinda aceasta dragoste desavarsita cel ce e impatimit fata de ceva din cele pamantesti.
2. Dragostea se naste din nepatimire; iar nepatimirea din nadejdea in Dumnezeu; si nadejdea din rabdare si indelunga rabdare; pe acestea le naste infranarea cea atot cuprinzatoare; infranarea se naste din frica de Dumnezeu, iar frica, din credinta cea intru Domnul.
3. Cel ce crede in Domnul, se teme de munca (iadului); iar cel ce se teme de munca, se infraneaza de la patimi; rabda necazurile si cine rabda necazurile va avea nadejdea in Dumnezeu, cea care desface mintea de toata impatimirea pamanteasca si despartindu-se de aceasta, mintea va dobandi dragostea cea catre Dumnezeu.
( din capetele cele pentru dragoste ale Sf. Maxim Marturisitorul)

E cineva dintre noi, care nu se simte iubit de Sfintii nostri? care a strigat dupa ajutor si nu a primit?!? Cred ca nu...
Cand ajungi sa le vezi si sa le simti ajutorul la tot pasul, nu poti decat sa incerci sa le asculti sfaturile duhovnicesti, pe care ni le-au lasat, respectand dupa puteri Postul si celelalte.

Frumos citat. L-am printat sa ma mai gandesc la el.
De mult timp caut o definitie a iubirii. Fiecare intelege astazi altceva prin iubire, vorbim de lucruri diferite.
Eu cred ca iubirea vine doar de la Dumnezeu, omul este incapabil sa iubeasca cu putere de la sine (nu stiu daca gresesc, la concluzia asta m-a dus experienta de viata). Un ateu mi-a spus acum vreo 2 ani ca iubirea este doar un cuvant. Nu am gasit argumente bune sa-l contrazic (este un ateu f inteligent). De ce? Pana la urma a trebuit sa inteleg ca daca nu ne intemeiem iubirea in Dumnezeu, iubirea nu exista (adica nu are nici un fundament: vorbim de toleranta, instincte etc., dar nu iubire).

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Frumos citat. L-am printat sa ma mai gandesc la el.
De mult timp caut o definitie a iubirii. Fiecare intelege astazi altceva prin iubire, vorbim de lucruri diferite.
Eu cred ca iubirea vine doar de la Dumnezeu, omul este incapabil sa iubeasca cu putere de la sine (nu stiu daca gresesc, la concluzia asta m-a dus experienta de viata). Un ateu mi-a spus acum vreo 2 ani ca iubirea este doar un cuvant. Nu am gasit argumente bune sa-l contrazic (este un ateu f inteligent). De ce? Pana la urma a trebuit sa inteleg ca daca nu ne intemeiem iubirea in Dumnezeu, iubirea nu exista (adica nu are nici un fundament: vorbim de toleranta, instincte etc., dar nu iubire).

Intr-adevar, singura sursa a dragostei este Dumnezeu.
Asa este!
Dragostea pe care o traim noi este adevarata in masura in care se apropie de aceasta dragoste. Este o cale de o viata...
A se vedea si Corinteni 13.

În prealabil postat de anna21

Frumos citat. L-am printat sa ma mai gandesc la el.
De mult timp caut o definitie a iubirii. Fiecare intelege astazi altceva prin iubire, vorbim de lucruri diferite.
Eu cred ca iubirea vine doar de la Dumnezeu, omul este incapabil sa iubeasca cu putere de la sine (nu stiu daca gresesc, la concluzia asta m-a dus experienta de viata). Un ateu mi-a spus acum vreo 2 ani ca iubirea este doar un cuvant. Nu am gasit argumente bune sa-l contrazic (este un ateu f inteligent). De ce? Pana la urma a trebuit sa inteleg ca daca nu ne intemeiem iubirea in Dumnezeu, iubirea nu exista (adica nu are nici un fundament: vorbim de toleranta, instincte etc., dar nu iubire).

Iubirea umana a fost implementata în noi prin nenumărate generaţii de selecţie naturală.

Fiecare dintre strămoşii noştri au supravieţuit destul de mult pentru a procrea şi de cele mai multe ori ei au procreat printr-o relaţie de dragoste. Fiecare dintre strămoşii noştri a fost crescut - pentru ani şi ani - de către o mamă sau un tutore iubitori.

Înţelegerea modului în care acţionează mecanica dragostei nu ar trebui să diminueze maretia sau misterul fenomenului pe care il simtim noi ca fiind dragoste, mai mult decât a şti cum functioneaza un proiector ar diminua entuziasmul de a urmări un film bun.
A intreba cum un ateu traieste dragostea trădează o practică josnica comisa de biserici. Ani şi ani de zile au spus membriilor ca numai ei au cheia de a iubi, ca tipul lor de dragoste este singura dragoste adevărată şi că orice altă dragoste este falsa. Cu toate acestea, "iubirea" despre care care vorbesc bisericile, dragostea lui Dumnezeu, se reduce la ascultare: "Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită." (I Ioan 2:5). Dragostea dintre creştini este una calculata, ca răspuns la o poruncă; în timp ce dragostea calculata poate, prin intermediul emotiilor umane naturale, să conducă la o autentica si din inimă dragoste, ea nu poate fi văzută ca provenind de la o pura si spontana emotie umana.

Pentru mine, dragostea a fost, la început, o descoperire. Mai târziu, ea devine, in plus, un sentiment de loialitate - cu speranta ca nu isi pierde latura interesanta, care este iubirea tinereasca. O relaţie, în mod ideal, este mai mult decât o poveste de dragoste.

Este, de asemenea, o prietenie, o unitate in familie, precum şi un parteneriat de afaceri (printre altele).

Aceasta este tot ce pot să vă spun.

Cliff Walker,

"Positive Atheism" Magazine

Deci nu, iubirea nu e doar un cuvint, e un intreg fragment

[anna21]

În prealabil postat de topcat

Ani şi ani de zile au spus membriilor ca numai ei au cheia de a iubi, ca tipul lor de dragoste este singura dragoste adevărată şi că orice altă dragoste este falsa.[/font] Cu toate acestea, "iubirea" despre care care vorbesc bisericile, dragostea lui Dumnezeu, se reduce la ascultare: "Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită." (I Ioan 2:5). Dragostea dintre creştini este una calculata, ca răspuns la o poruncă; în timp ce dragostea calculata poate, prin intermediul emotiilor umane naturale, să conducă la o autentica si din inimă dragoste, ea nu poate fi văzută ca provenind de la o pura si spontana emotie umana. [/i]

Asta-mi aminteste de Dawkins care spunea intr-un interviu ca ateii au sentimente mai "religioase" decat crestinii atunci cand contempla.. minunatiile naturii, cerul instelat, mai stiu eu ce.
Dar cand imi vorbesti despre evolutia sentimentelor umane (care au evoluat dimpreuna cu speciile, nu?) .. incep si eu sa cred ca iubirea este un cuvant.. :))

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Nu prea stiu la ce e buna relativizarea in ceea ce priveste Postul, canoanele si altele. Daca era buna relativizarea, o faceau si Sfintii de mult; dar ei au respectat cu strictete, ceea ce Ii e bineplacut lui Dumnezeu. Pentru asta au ajuns in Rai si vegheaza acum asupra noastra, raspunzand la chemarile si rugamintile noastre fierbinti. Ei au putut face acest lucru pentru ca au renuntat cu totul la ei. Erau constienti ca adevarata viata abia in rai va fi si s-au comportat ca atare si i-au invatat si pe altii sa duca acest stil de viata intelept. Dar de ce au facut ei asa? Din dragoste.

Nu este vorba de nici o relativizare in ceea ce spun eu.
Este vorba de duh si litera, cum spuneai mai sus.

Povestea din Pateric o stii? Un batran cu doi ucenici mergeau in pustie intr-o zi de post mare. Se intalnesc cu niste pastori, care de bucurie ca i-au intalnit pe acesti sfinti parinti, pe loc taie un ied si ii invita la masa. Ucenicii se uita spre parinte, care le face semn discret sa manance, spunandu-te in soapta ca este dupa legea dragostei. Dupa ce pastorii pleaca, ucenicii, dupa aceasta masa buna, vor sa bea apa dintr-un rau. Batranul ii opreste, zicand: am mancat carne dupa legea dragostei, insa acum nu bem apa, dupa legea postului.

Ati inteles ce vreau sa spun?