Citat:
În prealabil postat de anna21
De aceea cred ca ar trebui sa-mi tin intotdeauna pacatele in fata ochilor.
Nu prea e loc de bucurie, ai dreptate. Poate ca gresesc, dar mi-e teama sa nu ajung sa ma cred crestin adevarat, fara a fi. Ar fi o moarte pt. mine.
(Un semnal de alarma ar fi ca stiu deja prea multe - la nivel pur intelectual- fata de cat traiesc, cata experienta de viata crestina am etc. Cred ca trairea si cunoasterea ar trebui sa decurga una din alta. Iar daca m gandesc la Sf. Maria Egipteanca, femeie necitita care stia Scripturile, este firesc sa dobandim cunoastere prin credinta, nu invers)
|
Cat de adevarat si in ceea ce ma priveste. Dar cred ca bucurie trebuie totusi sa existe. Chiar si numai bucuria ca am fost adusi din inexistenta la existenta si ca, atat cat ne-a dus capul si inima si chemarea, am avut macar putzina cunostinta de lucrurile astea. Sunt foarte multe motive de bucurie in Acatistul de multumire, de exemplu, contemplarea creatiei, daca ne gandim la oamenii pe care ni i-a scos Dumnezeu in cale, unii spre bucurie, altii pentru a invata ceva etc. Constientizarea starii noastre de pacat nu ar trebui sa intunece bucuriile astea, poate gresesc.