Draga TudorGheorghe,
Citat:
În prealabil postat de TudorGheorghe
Vreau sa va dau o intrebare tuturor :
Cine stie cum trebuie omul sa-si faca semnul crucii cu mina corect si ce semnifica pozitia degetelor ???
|
Semnul Crucii se face astfel: se împreună trei degete de la mâna dreaptă (degetul mare, arătătorul și cel mijlociu, în timp ce celelalte două degete se țin strânse în palmă) și se duc la frunte, apoi la piept, la umărul drept și la urmă la umărul stâng, rostind cuvintele: În numele Tatălui (la frunte) și al Fiului (la piept) și al Sfântului Duh (la ambii umeri), după care apoi, lăsând mâna în jos, zicem «Amin!»
«În numele Tatălui» însemnează cinstirea lui DumnezeuTatăl, Stăpânul tuturor. Coborârea mâinii la piept rostind cuvintele «și al Fiului» înseamnă coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ pentru mântuirea noastră. Iar ducerea mâinii de la umărul drept la cel stâng rostind cuvintele «și al Sfântului Duh» înseamnă împăcarea noastră cu Dumnezeu și împreunarea cu El, prin harul Sfântului Duh adus nouă de DumnezeuFiul.
Cele trei degete impreunate insemneaza Sfanta Treime : TATAL, FIUL si DUHUL SFANT, iar celelalte doua din palma: cele doua firi ale Mantuitorului (cea de OM si cea de Dumnezeu).
Mai multe despre Sfanta Cruce gasesti aici:
http://cleopasihastria.wordpress.com...sfintei-cruci/
__________________
"Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste , nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate , ci se bucura de adevar . Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata..."
Last edited by anne; 17.12.2009 at 11:06:35.
|