Citat:
În prealabil postat de Fani71
Totusi, Dorina, pana la urma, de ce este atat de incompatibila bucuria sarbatorii (cu tot ce comporta ea) cu impartasania? Mi se pare ca dimpotriva, ca asa ar trebui sa fie, o sarbatoare (indiferent daca cade in post sau nu) se serbeaza in primul rand prin impartasanie, si in al doilea prin bucuriile omenesti - mancare, etc. Acestea devin astfel o continuare a liuturghiei, o 'liturghie dupa liturghie'.
Nu cred ca esre o exagerare impartasania deasa pentru un crestin care se straduieste sa nu faca pacate si care se spovedeste des.
Primii crestini, pana prin secolul 5 (in unele regiuni si mai tarziu), asa traiau si orice altceva parea nefiresc. De ceea exista si regula ca daca cineva nu se impartaseste trei duminici la rand fara un motiv binecuvantat este considerat excomunicat pana face pocainta (iesind bineinteles afara cand se striga 'usile, usile'!).
Liturghia fara impartasanie este, pana la urma, ca o masa mare unde am fost invitati dar nu mancam, ci doar admiam bucatele.
Repet, eu inteleg ca in Romania nu este asa, dar incerc sa spun ca nu neaparat traditia romaneasca este cea mai corecta din cate exista.
|
Bine ai spus"tradiția românească"!Am învățat mai întâi de a bătrânii din biserică și de acasă anumite reguli nescrise pe care mă simt datoare să le duc mai departe pentru că mi se par de bun simț.
Deși am o vârstă eu încă nu am curajul să mă împărtășesc atât de des și fără o pregătire temeinică. Nu combat pe nimeni, încerc să nu judec.Fiecare lucrează așa cum este îndrumat de duhovnicul său.