Citat:
În prealabil postat de maria-luisa
Stiu importanta parintilor si ca ei au o raspundere foarte mare in fata lui Dumnezeu pentru toate sufletele pe care le au in grija. Ei fac treba lor, pun omul in legatura cu Dumnezeu, il indruma cand e ratacit, dat nu pot baga in om credinta cu forta. Poate ca din nou am o impresie gresita crezand ca sunt multi care mergand la biserica si implinind ritualurile, cred ca au implinit toata treaba si nu se mai preocupa prea mult de relatia cu Dumnezeu care trebuie sa fie constanta in viata lor. Oricum, nu e treaba mea sa judec aceste lucruri, doar am observat si simteam nevoia sa lamuresc si cu voi.
|
Exista diverse trepte ale credintei si fiecare o abordeaza dupa cum are inima..
Sunt unii care au nevoie doar de un zeu, cineva sa le poarte noroc si sa aiba grija de nevoil lor + ceva confort psihologic.
Nu stiu daca asta e doar vina lor sau si a lumii in care traiesc si nu le ofera o alta perspectiva mai profunda a credintei pe care o practica totusi, chiar si asa superficial.
Citat:
În prealabil postat de maria-luisa
dar nu am spus ca nu e nevoie de Maica Domnului, e chiar foarte bine, e Maica noastra, a tuturor.Vorbeam doar ca relatia nostra cu Hristos e directa, ca El nu e departe, ci in noi il avem si cu noi este mereu...
daca as incepe sa ma gandesc ca El e undeva departe, mie mi-ar fi foarte greu...dar stiu ca e aproape si ca nu ne lasa, nici cand ne indepartam...
|
Pai uite care e treaba, atata timp cat relatia cu Hristos este una cvasi-strict "psihologica", adica bazata pe anumite concepte rationale (Dumnezeu este aproape/departe, este cam la distanta asta..) si nu avem o cunoastere/apropiere sufleteasca, prin Har, de El, noi tatonam.
Adica avem nevoie pe de o parte sa
credem ca ne e aproape, indiferent ce, pe de alta parte trebuie sa incercam sa nu depasim masura si sa cadem la cealalta extrema, adica sa ne permitem orice crezand asta.
Insa atunci cand exista o apropiere in Har, distanta se masura f. exact si in coformitate cu realitatea.
Pacatuim - il simtim departe, pentru ca pacatul ne desparte.
Avem o viata dreapta cat de cat - simtim nadejde si indrazneala in rugaciune.
Desigur, chiar si cand pacatuim, important este sa nu ajungem la ultima treapta, deznadejdea insa cum ziceam exista si riscul unei increderi nesabuite care este chiar opusul ei si pacat in sine..