Este nevoie de intermediari intre noi si Hristos sau este suficienta credinta in El?

[maria-luisa]

În prealabil postat de almaris

Atata timp cat intermediarul nu pretinde a lua locul lui Cristos nu este absolut nici o problema. Sunt indivizi in lumea asta care pretind ca sunt trimisi de la Dumnezeu, ba inca unii pacalesc pe unii spunand ca sunt Cristos si nu putini sunt cei care cad in plasa. Oare cine ar putea intelege de unul singur Scripturile, ce ne-am face fara cei pe care Domnul i-a ales sa aduca pe altii la credinta prin marturia si viata lor traita cu Dumnezeu?

Cineva spunea pe topic ca oamenii fug de biserica si asa este pentru ca cei mai multi vin avand asteptari foarte mari crezand ca le vor fi rezolvate problemele, ca vor gasi aici numai oameni sfinti, fara sa inteleaga ca biserica este locul unde toti vin cu poverile lor, este locul unde Dumnezeu il "trateaza" pe fiecare de "boala" lui

Stiu importanta parintilor si ca ei au o raspundere foarte mare in fata lui Dumnezeu pentru toate sufletele pe care le au in grija. Ei fac treba lor, pun omul in legatura cu Dumnezeu, il indruma cand e ratacit, dat nu pot baga in om credinta cu forta. Poate ca din nou am o impresie gresita crezand ca sunt multi care mergand la biserica si implinind ritualurile, cred ca au implinit toata treaba si nu se mai preocupa prea mult de relatia cu Dumnezeu care trebuie sa fie constanta in viata lor. Oricum, nu e treaba mea sa judec aceste lucruri, doar am observat si simteam nevoia sa lamuresc si cu voi.

[andrei_im]

ai dreptate, lucrurile acestea sunt o realitate. vedem si in evanghelii ca asa faceau fariseii si carturarii. pastrau legea doar cu buzele, dar cu faptele erau departe. asa fac multi oameni, asa facem si noi de fiecare daca cand ne lasam robiti da pacate si patimi. Pretindem ca suntem crestini si uite ce facem...

[AlinB]

În prealabil postat de maria-luisa

Stiu importanta parintilor si ca ei au o raspundere foarte mare in fata lui Dumnezeu pentru toate sufletele pe care le au in grija. Ei fac treba lor, pun omul in legatura cu Dumnezeu, il indruma cand e ratacit, dat nu pot baga in om credinta cu forta. Poate ca din nou am o impresie gresita crezand ca sunt multi care mergand la biserica si implinind ritualurile, cred ca au implinit toata treaba si nu se mai preocupa prea mult de relatia cu Dumnezeu care trebuie sa fie constanta in viata lor. Oricum, nu e treaba mea sa judec aceste lucruri, doar am observat si simteam nevoia sa lamuresc si cu voi.

Exista diverse trepte ale credintei si fiecare o abordeaza dupa cum are inima..
Sunt unii care au nevoie doar de un zeu, cineva sa le poarte noroc si sa aiba grija de nevoil lor + ceva confort psihologic.

Nu stiu daca asta e doar vina lor sau si a lumii in care traiesc si nu le ofera o alta perspectiva mai profunda a credintei pe care o practica totusi, chiar si asa superficial.

În prealabil postat de maria-luisa

dar nu am spus ca nu e nevoie de Maica Domnului, e chiar foarte bine, e Maica noastra, a tuturor.Vorbeam doar ca relatia nostra cu Hristos e directa, ca El nu e departe, ci in noi il avem si cu noi este mereu...
daca as incepe sa ma gandesc ca El e undeva departe, mie mi-ar fi foarte greu...dar stiu ca e aproape si ca nu ne lasa, nici cand ne indepartam...

Pai uite care e treaba, atata timp cat relatia cu Hristos este una cvasi-strict "psihologica", adica bazata pe anumite concepte rationale (Dumnezeu este aproape/departe, este cam la distanta asta..) si nu avem o cunoastere/apropiere sufleteasca, prin Har, de El, noi tatonam.

Adica avem nevoie pe de o parte sa credem ca ne e aproape, indiferent ce, pe de alta parte trebuie sa incercam sa nu depasim masura si sa cadem la cealalta extrema, adica sa ne permitem orice crezand asta.

Insa atunci cand exista o apropiere in Har, distanta se masura f. exact si in coformitate cu realitatea.
Pacatuim - il simtim departe, pentru ca pacatul ne desparte.
Avem o viata dreapta cat de cat - simtim nadejde si indrazneala in rugaciune.

Desigur, chiar si cand pacatuim, important este sa nu ajungem la ultima treapta, deznadejdea insa cum ziceam exista si riscul unei increderi nesabuite care este chiar opusul ei si pacat in sine..