Condacul 9
Ai fost aruncat în temniță de prigonitorii credinței creștine pentru că te-ai împotrivit celor care vroiau să necinstească Biserica, topind clopotul care îi chema pe oameni la dumnezeieștile slujbe. Și pentru că în locul trădării lui Dumnezeu ai ales crucea pătimirii, îți lăudăm curajul cântând: Aliluia!
Icosul 9
Mulțime mare de mucenici a rodit Biserica lui Hristos în ultima prigoană, și pentru jertfa lor Dumnezeu a trimis vremuri de liniște, chemându-i la pocăință pe cei care au căzut în apostazie de frica pedepselor puterii lumești. Dar Dumnezeu a rânduit pentru tine mucenicia nesângeroasă a nevoinței prin care ai urcat pe culmile sfințeniei. Și cei care au fost învățați de tine să îi cinstească pe mucenici îți cântă:
Bucură-te, că nu ai îngăduit ca prin topirea clopotului să fie umilită Biserica;
Bucură-te, cel ce nu te-ai temut de prigonitori;
Bucură-te, că nu te-ai făcut părtaș fărădelegilor lor;
Bucură-te, că ai devenit un clopot viu, chemând oamenii la Hristos;
Bucură-te, că ești pildă pentru cei slabi în credință;
Bucură-te, cel care ai avut tăria mucenicilor;
Bucură-te, că pentru curajul tău ai primit plată de la Domnul;
Bucură-te, că până la sfârșitul vieții ai păstrat râvna ta jertfelnică;
Bucură-te, că în timp ce alții îl defăimau pe țarul mucenic Nicolae al II-lea tu îl cinsteai;
Bucură-te, că acum te bucuri cu el în Împărăția lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu soborul noilor mucenici vă rugați pentru pacea a toată lumea;
Bucură-te, icoană a mărturisitorilor din vechime;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!
Condacul 10
Prilej de mare desfătare duhovnicească a fost pentru creștini aflarea sfintelor tale moaște, care prin puterea dumnezeiască au rămas neputrezite, și pentru aceasta I-au cântat Celui care te-a covârșit cu binecuvântările Sale: Aliluia!
Icosul 10
De multe ori le-ai cerut creștinilor să se roage pentru cei răposați, și tu însuți te-ai rugat cu frângere de inimă pentru mântuirea celor care au părăsit viața cea degrab trecătoare. Iar pentru rugăciunile tale nu puține suflete au aflat milă de la Dreptul Judecător, iar acum îți cântă împreună cu noi:
Bucură-te, rugător fierbinte pentru odihna celor răposați;
Bucură-te, că ai proorocit vremea trecerii tale la Domnul;
Bucură-te, că ai avut o moarte liniștită când însoțeai în pelerinaj icoana din Kursk a Maicii Domnului;
Bucură-te, că ai fost însoțit de Preasfânta Fecioară la tronul Dreptului Judecător;
Bucură-te, că îndată după adormirea ta Vlădica Sava te-a numit făcător de minuni;
Bucură-te, că el a mărturisit poporului că se roagă ție ca unui sfânt;
Bucură-te, că înainte de înmormântarea ta creștinii au fost chemați să se închine la sfintele tale moaște;
Bucură-te, că trupul tău nu s-a supus stricăciunii;
Bucură-te, că prin neputrezirea trupului tău i-ai rușinat pe potrivnicii dreptei credințe;
Bucură-te, arhiereu acoperit de harul Arhiereului Ceresc;
Bucură-te, că nenumărate tămăduiri au loc în fața raclei sfintelor tale moaște;
Bucură-te, că săvârșești minuni nu numai în San Francisco, ci și în toate părțile lumii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!
Condacul 11
Nu știm să mergem pe scara virtuților, nu avem nici puterea și nici priceperea de a ne lupta cu vrăjmașii cei nevăzuți care caută să ne nimicească, dar cădem la ajutorul tău, Sfinte Ioane, slăvitule ierarh, și te rugăm să ne înveți să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11
Următor Sfântului Ioan Botezătorul te-ai arătat, învățându-i pe creștini pocăința, învățându-i să se lupte cu patimile care îi aruncă în focul iadului. Să ne ajuți și pe noi, sfinte, să ducem această luptă mântuitoare, ca să îți cântăm cântare de mulțumire:
Bucură-te, că prin tine zorile nădejdii iau locul deznădejdii;
Bucură-te, că îi deșteptezi pe păcătoși spre pocăință;
Bucură-te, că ori de câte ori suntem răniți de săgețile păcatului tu ne îngrijești;
Bucură-te, alăută care ne chemi la scaunul de spovedanie;
Bucură-te, cel ce te rogi ca duhovnicii să le dea creștinilor leacurile potrivite;
Bucură-te, că nu te scârbești de creștinii biruiți de păcat;
Bucură-te, blând doctor care cu grijă tămăduiești bolile sufletelor noastre;
Bucură-te, înger care ne chemi pe calea virtuții;
Bucură-te, că ne ajuți să ne ridicăm din orice cădere;
Bucură-te, că rupi lanțurile păcatului;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru îndreptarea celor căzuți;
Bucură-te, ucenic al Celui care a venit în lume nu pentru cei drepți, ci pentru cei păcătoși;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!
Condacul 12
Cine oare va mai spune că Biserica e lipsită de sfinți? Cum oare nu vor înceta cărturarii necredincioși să îi defăimeze pe slujitorii sfântului altar, când vor afla despre viețuirea ta? Să se frângă condeiele cele mincinoase, să tacă gurile cele netrebnice și să nu îi mai ponegrească pe cei care Îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Te bucuri acum în împărăția cea cerească, unde ai primit plata ostenelilor tale, iubitorule de nevoințe. Iar noi, luând aminte la faptele tale bineplăcute lui Dumnezeu, ne sârguim a-ți aduce laude ca acestea:
Bucură-te, văzând roadele tale cele bogate;
Bucură-te, că ne povățuiești să trăim în rânduială;
Bucură-te, potrivnic al neorânduielii;
Bucură-te, că te-ai rugat ca ucenicii tăi să rămână statornici în credință;
Bucură-te, al celor care fac canonul primit de la duhovnic;
Bucură-te, cel ce ne ajuți să dobândim cărțile de folos pentru suflet;
Bucură-te, cel ce ne îndemni să sporim în rugăciune;
Bucură-te, văzându-i pe creștini la slujbele Bisericii;
Bucură-te, ocrotitor al pelerinilor evlavioși;
Bucură-te, cel ce ne-ai îndemnat să îi cinstim pe sfinții ortodocși din Apus;
Bucură-te, că ai semănat și în sufletele noastre o picătură din evlavia ta;
Bucură-te, împreună cu soborul tuturor sfinților;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!
Condacul 13
O, Sfinte Arhiepiscop Ioan, nou apostol al Americii și dascăl al sfințeniei în vremurile din urmă, primind puțina noastră rugăciune învrednicește-ne pe noi veșnicei împărății, ca să Îi cântăm lui Dumnezeu dimpreună cu tine și cu toți îngerii și sfinții cântarea: Aliluia!
Rugăciune
Doamne, Dumnezeul nostru, nu întoarce dumnezeiasca Ta față de la noi cei păcătoși, ca să nu vină asupra noastră mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată vremea cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem pătimași, păcătoși și plini de răutate, iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici nu ne răsplăti după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga prin sârguința noastră milostivirea Ta, dăruiește-ne-o nouă Tu, Doamne, pentru rugăciunile Sfântului Arhiepiscop Ioan, făcătorul de minuni din San Francisco.
Trimite-l în ajutorul nostru așa cum l-ai trimis în ajutorul pe care i-a ajutat în chip minunat. La vreme de boală, să ne ușureze durerile prin rugăciunile sale. La vreme de necaz, să ne îmbărbăteze. La vreme de ispită, să ne păzească prin rugăciunile sale.
Pentru rugăciunile lui dăruiește-ne sănătate trupească și sufletească și viață ferită de toată răutatea, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să îi aducem laude, și să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune la vreme de necaz
O, întru tot Sfinte Ierarhe Ioan de Shanghai și San Francisco, cel ce din tinerețile tale te-ai dăruit pe tine Domnului, rănindu-te de focul dragostei Lui, și părăsind ca pe niște gunoaie toate deșertăciunile lumii ai ales calea cea monahicească, urmându-L cu toată dragostea, și slujindu-I ca un înger în trup ai primit harul Său.
Cu îndrăzneală mare față de Dumnezeu și nădăjduind în iubirea ta față de neamul omenesc, cutezăm a ne ruga ție, arhiereule al lui Hristos. Depărtează de la noi, arhiereule sfinte, prin mijlocirea Ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu. Apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi.
Știm minunile tale, noule făcător de minuni, prin care ai ajutat mulțime de bolnavi și de necăjiți, și credem că așa cum ai fost milostiv cu aceia, așa poți fi și nouă, păcătoșilor.
Vezi durerile noastre, vezi încercarea care ne apasă și dă-ne ușurare. Vezi ispitele care s-au abătut asupra noastră din lucrarea celui rău și ajută-ne să le biruim.
Ca urmând virtuților tale, Sfinte Ioane, neîncetat să sporim în credință, în toată fapta cea bună, în dragostea către Dumnezeu și către aproapele, ca să ajungem la limanul cel mult dorit al mântuirii. Și, lăudând până la sfârșitul veacului pomenirea ta, cu inimi curate să cântăm: slavă Ție, Dumnezeule, Cel mare și minunat între sfinți, în vecii vecilor. Amin.
|