Pe urmele Sfintilor +

[andrei_im]

Condacul 9

Ai fost aruncat în temniţă de prigonitorii credinţei creştine pentru că te-ai împotrivit celor care vroiau să necinstească Biserica, topind clopotul care îi chema pe oameni la dumnezeieştile slujbe. Şi pentru că în locul trădării lui Dumnezeu ai ales crucea pătimirii, îţi lăudăm curajul cântând: Aliluia!

Icosul 9

Mulţime mare de mucenici a rodit Biserica lui Hristos în ultima prigoană, şi pentru jertfa lor Dumnezeu a trimis vremuri de linişte, chemându-i la pocăinţă pe cei care au căzut în apostazie de frica pedepselor puterii lumeşti. Dar Dumnezeu a rânduit pentru tine mucenicia nesângeroasă a nevoinţei prin care ai urcat pe culmile sfinţeniei. Şi cei care au fost învăţaţi de tine să îi cinstească pe mucenici îţi cântă:

Bucură-te, că nu ai îngăduit ca prin topirea clopotului să fie umilită Biserica;
Bucură-te, cel ce nu te-ai temut de prigonitori;
Bucură-te, că nu te-ai făcut părtaş fărădelegilor lor;
Bucură-te, că ai devenit un clopot viu, chemând oamenii la Hristos;
Bucură-te, că eşti pildă pentru cei slabi în credinţă;
Bucură-te, cel care ai avut tăria mucenicilor;
Bucură-te, că pentru curajul tău ai primit plată de la Domnul;
Bucură-te, că până la sfârşitul vieţii ai păstrat râvna ta jertfelnică;
Bucură-te, că în timp ce alţii îl defăimau pe ţarul mucenic Nicolae al II-lea tu îl cinsteai;
Bucură-te, că acum te bucuri cu el în Împărăţia lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu soborul noilor mucenici vă rugaţi pentru pacea a toată lumea;
Bucură-te, icoană a mărturisitorilor din vechime;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 10

Prilej de mare desfătare duhovnicească a fost pentru creştini aflarea sfintelor tale moaşte, care prin puterea dumnezeiască au rămas neputrezite, şi pentru aceasta I-au cântat Celui care te-a covârşit cu binecuvântările Sale: Aliluia!

Icosul 10

De multe ori le-ai cerut creştinilor să se roage pentru cei răposaţi, şi tu însuţi te-ai rugat cu frângere de inimă pentru mântuirea celor care au părăsit viaţa cea degrab trecătoare. Iar pentru rugăciunile tale nu puţine suflete au aflat milă de la Dreptul Judecător, iar acum îţi cântă împreună cu noi:

Bucură-te, rugător fierbinte pentru odihna celor răposaţi;
Bucură-te, că ai proorocit vremea trecerii tale la Domnul;
Bucură-te, că ai avut o moarte liniştită când însoţeai în pelerinaj icoana din Kursk a Maicii Domnului;
Bucură-te, că ai fost însoţit de Preasfânta Fecioară la tronul Dreptului Judecător;
Bucură-te, că îndată după adormirea ta Vlădica Sava te-a numit făcător de minuni;
Bucură-te, că el a mărturisit poporului că se roagă ţie ca unui sfânt;
Bucură-te, că înainte de înmormântarea ta creştinii au fost chemaţi să se închine la sfintele tale moaşte;
Bucură-te, că trupul tău nu s-a supus stricăciunii;
Bucură-te, că prin neputrezirea trupului tău i-ai ruşinat pe potrivnicii dreptei credinţe;
Bucură-te, arhiereu acoperit de harul Arhiereului Ceresc;
Bucură-te, că nenumărate tămăduiri au loc în faţa raclei sfintelor tale moaşte;
Bucură-te, că săvârşeşti minuni nu numai în San Francisco, ci şi în toate părţile lumii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 11

Nu ştim să mergem pe scara virtuţilor, nu avem nici puterea şi nici priceperea de a ne lupta cu vrăjmaşii cei nevăzuţi care caută să ne nimicească, dar cădem la ajutorul tău, Sfinte Ioane, slăvitule ierarh, şi te rugăm să ne înveţi să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Următor Sfântului Ioan Botezătorul te-ai arătat, învăţându-i pe creştini pocăinţa, învăţându-i să se lupte cu patimile care îi aruncă în focul iadului. Să ne ajuţi şi pe noi, sfinte, să ducem această luptă mântuitoare, ca să îţi cântăm cântare de mulţumire:

Bucură-te, că prin tine zorile nădejdii iau locul deznădejdii;
Bucură-te, că îi deşteptezi pe păcătoşi spre pocăinţă;
Bucură-te, că ori de câte ori suntem răniţi de săgeţile păcatului tu ne îngrijeşti;
Bucură-te, alăută care ne chemi la scaunul de spovedanie;
Bucură-te, cel ce te rogi ca duhovnicii să le dea creştinilor leacurile potrivite;
Bucură-te, că nu te scârbeşti de creştinii biruiţi de păcat;
Bucură-te, blând doctor care cu grijă tămăduieşti bolile sufletelor noastre;
Bucură-te, înger care ne chemi pe calea virtuţii;
Bucură-te, că ne ajuţi să ne ridicăm din orice cădere;
Bucură-te, că rupi lanţurile păcatului;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru îndreptarea celor căzuţi;
Bucură-te, ucenic al Celui care a venit în lume nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 12

Cine oare va mai spune că Biserica e lipsită de sfinţi? Cum oare nu vor înceta cărturarii necredincioşi să îi defăimeze pe slujitorii sfântului altar, când vor afla despre vieţuirea ta? Să se frângă condeiele cele mincinoase, să tacă gurile cele netrebnice şi să nu îi mai ponegrească pe cei care Îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Te bucuri acum în împărăţia cea cerească, unde ai primit plata ostenelilor tale, iubitorule de nevoinţe. Iar noi, luând aminte la faptele tale bineplăcute lui Dumnezeu, ne sârguim a-ţi aduce laude ca acestea:

Bucură-te, văzând roadele tale cele bogate;
Bucură-te, că ne povăţuieşti să trăim în rânduială;
Bucură-te, potrivnic al neorânduielii;
Bucură-te, că te-ai rugat ca ucenicii tăi să rămână statornici în credinţă;
Bucură-te, al celor care fac canonul primit de la duhovnic;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să dobândim cărţile de folos pentru suflet;
Bucură-te, cel ce ne îndemni să sporim în rugăciune;
Bucură-te, văzându-i pe creştini la slujbele Bisericii;
Bucură-te, ocrotitor al pelerinilor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce ne-ai îndemnat să îi cinstim pe sfinţii ortodocşi din Apus;
Bucură-te, că ai semănat şi în sufletele noastre o picătură din evlavia ta;
Bucură-te, împreună cu soborul tuturor sfinţilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 13

O, Sfinte Arhiepiscop Ioan, nou apostol al Americii şi dascăl al sfinţeniei în vremurile din urmă, primind puţina noastră rugăciune învredniceşte-ne pe noi veşnicei împărăţii, ca să Îi cântăm lui Dumnezeu dimpreună cu tine şi cu toţi îngerii şi sfinţii cântarea: Aliluia!

Rugăciune

Doamne, Dumnezeul nostru, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupra noastră mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată vremea cu nesocotinţă le săvârşim. Noi suntem pătimaşi, păcătoşi şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu ne răsplăti după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa noastră milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o nouă Tu, Doamne, pentru rugăciunile Sfântului Arhiepiscop Ioan, făcătorul de minuni din San Francisco.
Trimite-l în ajutorul nostru aşa cum l-ai trimis în ajutorul pe care i-a ajutat în chip minunat. La vreme de boală, să ne uşureze durerile prin rugăciunile sale. La vreme de necaz, să ne îmbărbăteze. La vreme de ispită, să ne păzească prin rugăciunile sale.
Pentru rugăciunile lui dăruieşte-ne sănătate trupească şi sufletească şi viaţă ferită de toată răutatea, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să îi aducem laude, şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune la vreme de necaz

O, întru tot Sfinte Ierarhe Ioan de Shanghai şi San Francisco, cel ce din tinereţile tale te-ai dăruit pe tine Domnului, rănindu-te de focul dragostei Lui, şi părăsind ca pe nişte gunoaie toate deşertăciunile lumii ai ales calea cea monahicească, urmându-L cu toată dragostea, şi slujindu-I ca un înger în trup ai primit harul Său.
Cu îndrăzneală mare faţă de Dumnezeu şi nădăjduind în iubirea ta faţă de neamul omenesc, cutezăm a ne ruga ţie, arhiereule al lui Hristos. Depărtează de la noi, arhiereule sfinte, prin mijlocirea Ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu. Apără oraşele, satele şi ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de neînţelegeri între fraţi, de năvălirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi.
Ştim minunile tale, noule făcător de minuni, prin care ai ajutat mulţime de bolnavi şi de necăjiţi, şi credem că aşa cum ai fost milostiv cu aceia, aşa poţi fi şi nouă, păcătoşilor.
Vezi durerile noastre, vezi încercarea care ne apasă şi dă-ne uşurare. Vezi ispitele care s-au abătut asupra noastră din lucrarea celui rău şi ajută-ne să le biruim.
Ca urmând virtuţilor tale, Sfinte Ioane, neîncetat să sporim în credinţă, în toată fapta cea bună, în dragostea către Dumnezeu şi către aproapele, ca să ajungem la limanul cel mult dorit al mântuirii. Şi, lăudând până la sfârşitul veacului pomenirea ta, cu inimi curate să cântăm: slavă Ţie, Dumnezeule, Cel mare şi minunat între sfinţi, în vecii vecilor. Amin.

[andrei_im]

Sfantul Nicolae Velimirovici, noul Hrisostom

Pe acest sfant nici un cuvant nu il poate lauda cum a facut-o acest film. Dupa ce il vezi, te simti ca si cum ai fi fost langa el, ca si cum ai fi patruns cu duhul intr-o pagina din "Vietile Sfintilor".

Filmul il aveti aici:

http://www.arhiva-ortodoxa.info/auto...limirovici.avi

Si subtitrarea:

http://www.arhiva-ortodoxa.info/auto...limirovici.sub

Filmul se incheie cu acest citat extraordinar:
"Il intreb pe omul trupesc: Cine esti tu? si el imi raspunde: Eu sunt eu - gandindu'se la trupul sau. Il intreb pe omul rational: Cine esti tu? si el imi raspunde: Vad doi straini in mine si incerc sa-mi croiesc drum printre ei, petrec cu ei si le sunt oaspete, cand la unul, cand la altul - gandindu'se la sufletul constient si la insinct. Il intreb pe omul duhovnicesc: Cine esti tu? si el imi raspunde: Este cineva in adancul sufletului meu; imi intind mainile ca sa-l prind, dar vad ca as avea nevoie de maini mai lungi decat cerurile. Pe Acela sa-L intrebi cine sunt eu?"

[andrei_im]

Sfanta Xenia cea smerita si nebuna pentru Hristos

Nascuta in anul 1731, Xenia Grigorievna s-a casatorit la varsta de douzeci si doi de ani cu colonelul Andrei Teodorovici Petrov, un cantaret de la curtea Imparatesei Elisabeta Petrovna. Dupa marturiile adunate, Sfanta Xenia a trait ca sotie a lui Andrei Teodorovici trei ani si jumatate. Ei nu au avut copii, insa sfanta isi iubea sotul cu o dragoste cu adevarat crestineasca. In timpul evlavioasei imparatese, casatoria era sfanta si o respectau "ca pe o taina a credintei nostre ortodoxe".

In anul 1755, in Petersburg a izbucnit o epidemie de tifos exantematic. Atunci sotul ei s-a imbolnavit de "aprindere" - ardea ca focul. Cu un ceas inainte mortii, bolnavul si-a racapatat cunostinta, a cerut un preot, s-a spovedit, s-a impartasit cu Sfintele Taine si chemand-o pe sotia sa, a binecuvantat-o, spunandu-i:
- Slujeste-i Domnului Dumnezeului nostru, da slava numelui Sau Atotputernic!
Plangand in hohote, Xenia Grigorievna cazu la picoiarele sotului sau. Trupul iubitului ei raposat intepeni, noaptea trecu, dar ea nu se putea dezlipi de langa el si parea ca si-a pierdut mintile.
A doua zi era greu s-o mai recunosti - intr-o singura noapte imbatranise si incaruntise. Toti cei care venisera sa-si ia ramas bun de la Andrei Teodorovici, ramasera uimiti de faptul ca vaduva Xenia isi petrecea sotul la groapa imbracata in uniforma acestuia.
"Andrei Teodorovici nu a murit - le spunea ea celor din jurul ei. A murit Xenia Grigorievna, dar Andrei Teodorovici este aici, in fata voastra, el traieste si va trai mult timp de acum inainte, va trai vesnic!". La cimitir, Xenia le ceru celor prezenti sa se roage pentru linistea sufletului "roabei lui Dumnezeu, Xenia".
Chiar a doua zi, Xenia ii darui unei cunostinta casa ei si imparti toata averea saracilor. In calitate de vaduva a unui cantaret al curtii, i s-a propus o pensie, dar a refuzat orice pensie. Imbracandu-se cu mantaua sotului sau, cu care isi putea inveli si capul, Xenia Grigorievna isi parasi casa. Ea inceput sa traiasca in lume ca cel mai desavarsit ascet, devenind o traitoare profunda a iubirii crestine, devenind Nebuna pentru Hristos.
Sfanta le spunea tuturor celor care ii trimiteau condoleante ca nu a murit Andrei Teodorovici, ci sotia lui, Xenia:
- Lasati-o, nu ii tulburati linistea. De ce o tulburati?
La 29 ianuarie 1757 a fost dat ordinul prin care se interzicea vagabondajul saracilor pe strazile Petersburgului. Politia a inceput atunci sa o urmareasca pe fericita Xenia. S-a decoperit faptul ca sfanta pleca noaptea pe camp, cadea in genunchi si se inchina pana la pamant spre cele patru puncte cardinale si nu se ridica de la rugaciune pana la rasaritul soarelui. Au vazut cum, dupa rugaciunea indelungata in camp, fericita mergea sa pliveasca gradina de legume vecina a unui mosier sarac; dormea chiar acolo, printre straturile de zarzavaturi.

Oamenii rai si in special copiii strazii, glumeau si radeau nu numai de imbracamintea ciudata a fericitei Xenia, dar si de cuvintele ei de neinteles pentru multi, de blandetea ei, de bunatatea ei. Atunci cand mergea pe strazi, in permanenta o multime de oameni o insotea, multi dintre acestia crezand ca sfanta le va ghici sau le va prezice viitorul. Numai oamenii induhovniciti intelegeau ca fericita Xenia este un om deosebit, care ascunde sub infatisarea unei iesite din minti, mari daruri duhovnicesti. Sfanta avea darul inainte-vederii, prezicand atat necazurile si bucuriile unor oameni. Ea a prezit chiar si moartea Imparatesei Elisabeta Petrovna - In ajunul Nasterii Domnului, la 24 decembrie 1761, Xenia alerga toata ziua pe strazile Petersburgului strigand cat o tinea gura: "Coaceti colaci, coaceti colaci! In curand, toata Rusia va coace colaci!". A doua zi se imprastie prin tot orasul grozava stire despre moartea Imparatesei.

Negustorii, burghezii, functionarii, care locuiau in Storona Petersburgului, se straduiau sa o convinga pe fericita Xenia sa intre in casa lor, pentru ca se observase ca daca fericita intra intr-o casa, sau intr-o familie, acolo se instala o bucurie si o pace de nedescris. Mamele observasera ca daca sfanta le mangaie sau leagana copilul bolnav, acesta se insanatoseste imediat. Doar ce aparea fericita Xenia in piata, ca o si inconjurau negustorii rugand-o: "Primeste, Andrei Teodorovici, pentru pomenirea sufletului Xeniei". Milostenia unora ea o primea cu plecaciuni, iar ei plecau simtindu-se in culmea fericirii; altora insa, le spunea aspru - "Nu, frate, tu ii incarci pe cumparatori la cantar", sau "Nu, tu ii asupresti pe cei sarmani!". Daca fericita Xenia iti refuza milostenie, atunci mai bine ai fi inchis bacania.

Odata cu scurgerea anilor, costumul lui Andrei Teodorovici se facu praf, iar Xenia il inlocui cu o bluza si cu o fusta din panza de in, pe care le-a purtat pana la sfarsitul vietii sale. Nu o data i s-a daruit imbracaminte groasa, dar in ziua in care le primea fericita le si daruia primului sarman intalnit in cale. Sfanta le spunea tuturor, in cuvintele cele mai simple, cum trebuie sa inteleaga fericirea pamanteasca, cum sa urmeze invatatura lui Hristos: "Iubeste-ti aproapele! Cand vad un om bun, ma bucur mai mult decat orice alceva, si nu exista pentru mine o alta bucurie. Niciodata in viata, sa nu faceti rau nimanui. Dusmanii si rautatea omeneasca ma chinuie, ma fac sa sufar."
In anii batranetii, fericita Xenia era inca in puteri, ba chiar era atat de sanatoasa incat in secret ii ajuta pe muncitori la construirea bisericii din Cimitirul Smolensk, carand noaptea in poala sa cate cinci-sase caramizi de la fabrica. In timpul unei nopti ea cara cate o gramada mare de caramizi.
"Cand dormi, Andrei Teodorovici?" - o intrebau oamenii.
"O sa dormim sub pamant" raspundea ea.

Vestea despre sfarsitul Fericitei Xenia a adus o mare durere in Sankt Petersburg. Mii de oameni de diferite varste, tineri si batrani au mers la inmormantare. A fost instituit post in acea zi. Imediat au inceput sa vina la mormantul sfintei oameni din popor. Veneau cu nadejdea si cu credinta ca Fericita Xenia, nici dupa adormirea sa nu le va nesocoti rugaciunile si ca ii va ajuta in necazurile si nevoile lor, asa cum i-a ajutat si in timpul vietii ei. Fiecare vizitator al cimitirului dorea cu orice chip sa ia cateva fire de pamand de la mormantul ei, crezand ca acest pamant este cel mai bun mijloc de vindecare a bolilor si supararilor. In urma rugaciunilor catre sfanta Xenia, sute de oameni s-au vindecat, au primit ajutor in intemeierea unei familii (se stie ca sfanta i-a ferit mereu pe rugatori de casatoriile nepotrivite) si multe alte minuni s-au intamplat (minuni care pot fi gasite la noi in cartile tiparite cu Sfanta Xenia). Avem aici o pilda folositoare pentru cei care cred in sfintenia "in acte", caci sute de minuni s-au petrecut cu mult timp inainte de canonizare.
Deasupra mormantului, ridicat pe soclu, oamenii au pus o placa pe care au scris:

"In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. In acest loc a fost pus corpul neinsufletit al roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, sotia cantaretului imperial, cu grad de colonel, Andrei Teodorovici.
A ramas vaduva la varsta de 26 de ani, a pribegit 45 de ani si a trait 71 de ani; isi zicea Andrei Teodorovici.
Cine m-a cunoscut sa-mi pomeneasca sufletul pentru mantuirea sufletului sau. Amin!"

Avem aici o filmare superba de la canonizarea Sfintei Xenia:
http://www.youtube.com/watch?v=7DEmBnAbKgI

Pentru rugaciunile Sfintei Xenia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! AMIN!

[andrei_im]

Sfantul Eufrosin Bucatarul

Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El.

Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: “A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?” Iar Eufrosin a răspuns: “Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici”. Iar preotul i-a zis lui: “şi oare ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: “Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora”.

Atunci preotul i-a zis: “Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?” Eufrosin a răspuns aşa: “Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: “Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut”. şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.

şi în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: “Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. şi preotul a zis: “Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?” Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: “Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune”. Atunci a zis preotul: “Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: “Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om”.

Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu.

[andrei_im]

Sfantul Ioan din Kronstadt

preluat de pe http://ioandekronstadt.wordpress.com/

Sfântul Ioan Serghiev din Kronştadt s-a născut la 19 oc*tombrie 1829 în sătucul Sura din îndepărtata gubernie nor*dică a Imperiului ţarilor de la Marea Albă, Arhanghelsk, ca fiu al sărmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev şi al Fiodorei Vasilievna. Tânărul copil va creşte sub dubla fascinaţie a slujbelor dumnezeieşti din biserica parohială a satului şi a maies*tuoasei naturi a nordului Rusiei pe care o va îndrăgi până la sfârşitul vieţii. Din pricina unei sănătăţi fragile, copilul a început să înveţe acasă abecedarul cu mari dificultăţi – învăţătura era pentru el un adevărat chin. Cu lacrimi în ochi mama sa se ruga la icoane pentru sănătatea copilului, îmboldit de pilda rugăciunii mamei, copilul a început să se roage şi el lui Dumnezeu să i se dezlege înţelegerea. Şi rugăciunea sa de copil i-a fost ascultată. în curând a putut să citească fără nici un fel de dificultate. Micuţul Vania face deci la o vârstă fragedă experienţa fundamentală şi care îi va marca întreaga sa existenţă, a puterii rugăciunii fierbinţi în credinţă şi simplitate. îşi înţelege şi vocaţia vieţii sale – aceea de a fi om al rugăciunii prin excelenţă, preot.

La nouă ani este trimis la şcoala parohială din Arhan-ghelsk unde dificultăţile au reînceput. Separat de părinţi, ironizat de colegi pentru stângăciile sale ţărăneşti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznădăjduit, cade în genunchi şi recurge din nou la rugăciune, iar efectele ei nu întârzie să se facă simţite. Notele încep să crească, iar în 1851 absolvă şi seminarul din Arhanghelsk ca şef de promoţie.

Taciturn, se ruga mult şi citea intens nu atât cursurile, manualele şi bibliografia academică aridă, cât Vieţile Sfin*ţilor şi Comentariile la Evanghelii ale Sfântului Ioan Hrisostom, precum şi inspiratele predici teologice ale mitro*politului Filaret. în discuţii vorbea mult, mai ales despre smerenie şi iubirea atoateiertătoare. însă, în ciuda firii sale interiorizate, viaţa monahală nu-l atrage. îl înflăcă*rează în schimb zelul misionar, dorind să plece misionar în Siberia, China sau America.
Curând înţelege că impera*tivele misionare sunt deopotrivă de valabile pentru socie*tatea Rusiei vremii sale.

în 1851, murind tatăl său şi ră*mânând singurul sprijin al familiei, se angajează copist la Academie pentru a putea trimite întreg salariul acasă. Du*pă o scurtă criză spirituală însoţită de depresie şi deznă*dejde, biruite tot prin rugăciune, se hotărăşte să se facă preot. într-un vis se vede preot slujind într-o biserică ne*cunoscută. La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfântul Andrei din Kronştadt.Păşind pragul bisericii în care avea să slujească vreme de 53 de ani, şi-a dat seama uimit că era tocmai biserica ce i se arătase în vis prin pronia lui Dumnezeu ca răspuns la neliniştile şi mâhnirile sale anterioare.

Om simplu şi fire ţărănească dintr-o bucată, părintele Ioan nu era pentru jumătăţile de măsură. De aceea, el şi-a extrem de în serios vocaţia şi slujirea sacerdotală.Liturghia zilnică, predarea religiei în şcoala primară şi gimnaziu, predica, păstorirea sufletelor credincioşilor, milostenia şi caritatea activă faţă de cei săraci vor ocupa de acum neobosit, zi şi noapte, pentru peste o jumătate de secol, viaţa parohului din Kronştadt. În fiecare zi se scula la patru dimineaţa pentru a pleca la biserică întorcându-se acasă din vizitele pe la bolnavi şi săraci abia după ora zece seara. Curând a descoperit că numai cele*brarea zilnică a Sfintei Liturghii şi împărtăşirea regulată cu Sfintele Taine îi pot da energia duhovnicească necesară pentru susţinerea unei activităţi literalmente crucifiante (în ultimii 35 de ani, cu excepţia zilelor când era bolnav sau călătorea, a slujit zilnic Sfânta Liturghie). După o scurtă ezitare, preoteasa Elisaveta a înţeles să accepte regimul de înfrânare impus de celebrarea zilnică a Sfintei Liturghii – soţii vor trăi toată viaţa ca frate şi soră.


(partea 1)

[andrei_im]

Sfantul Ioan din Kronstadt - continuare

Spovedania o dată pe an (în Postul Mare) era obligatorie pentru toţi cetăţenii ortodocşi, iar preoţii trebuiau să raporteze la poliţie achi*tarea acestei obligaţii „civice” (aşa-numita govenie). îm*părtăşania era recomandată doar o dată pe an (de Paşti) chiar şi de Catehismul mitropolitului Filaret. Credincioşii trăiau practic izolaţi de viaţa sacramentală şi harică a unei Biserici oficiale degradate la rangul unui simplu sector în cadru departamentului afacerilor interne al statului (ală*turi de poliţie şi jandarmerie).Nu e nici o mirare că în aceste condiţii cultul divin ortodox devenise un simplu de*cor ritualist ce masca la oraşe materialismul cel mai cras şi indiferentismul spiritual al aristocraţiei şi elitelor, iar la sate obscurantismul şi superstiţiile de tot felul.

Contemporan al părintelui Ioan, Lev Tolstoi (1828-1910) îşi va alcătui între 1880-1896 propriul „creştinism” şi propria sa „Evanghelie”, formulată în polemică deschisă cu statul ţarist şi Biserica Ortodoxă. Premiza fundamentală este cea a contradicţiei pretins ireconciliabile dintre Evan*ghelie şi Biserică, dintre Evanghelie şi civilizaţie (stat, cul*tură, tehnică, ştiinţă).Tot efortul lui Tolstoi se va concentra în direcţia unei recreări a „creştinismului” ca religie morală şi umanitară, antistatală şi antiintelectuală. Ritualurile tre*buie excluse, dogmele eliminate, Vechiul Testament desfi*inţat, iar Noul Testament şi Evangheliile sever epurate de teologia („kabalistică”) paulină şi de miracole (naştere vir*ginală, înviere). întreg „creştinismul” s-ar reduce la „mo*rala” Predicii de pe Munte.

Pe acest fond al unei Biserici contestate şi falsificate, denigrate sau inadecvat exaltate, trebuie înţeleasă semni*ficaţia profund teologică şi profetică a activităţii şi gândirii părintelui loan Serghiev din Kronştadt.Cu un remarcabil simţ al concretului, el a reuşit să reimpună în conştiinţa contemporanilor însăşi realitatea „pragmatică”, liturgică şi sacramentală, personală şi comunitară, mistică şi socială a Bisericii.Doar Liturghia şi Tai*nele Bisericii aduc oamenilor eliberarea din sub sclavia torturantă a păcatului şi, astfel, adevărata pace şi bucurie în har şi libertate.

Kronştadtul ducea viaţa deloc vir*tuoasă, plină de patimi şi mizerii morale şi sociale a unui port militar şi loc tradiţional de exil intern pentru declasa*ţii capitalei Imperiului. Plin de marinari, militari şi lucră*tori portuari, de cârciumi, vagabonzi şi prostituate, de cer*şetori şi oameni sărmani, el era departe de a fi o cetate a pietăţii. Dimpotrivă. Mizeria făcea casă bună cu viciul. La început tânărul preot a încercat să întoarcă „oile pierdute” prin discuţii şi predici moralizatoare.
Nu numai că n-a avut nici un succes, dar s-a expus deriziunii şi umilinţelor de tot felul. A câştigat mai mult prin exemplul personal, respectiv prin abnegaţia cu care-şi împărţea banii şi hai*nele săracilor şi cerşetorilor, şi prin cercetarea zi de zi a bolnavilor şi familiilor nevoiaşe pline de copii flămânzi, degeraţi, bolnavi, împreună cu care se ruga şi cărora le aducea şi ajutoare materiale. A ajuns foarte iubit de copii şi cerşetori („regimentul părintelui loan”, cum li se spu*nea). Coborându-se în cocioabele sărmanilor, nu ocolea nici sufletele celorlalte categorii sociale. Pe toţi îi compă*timea, sfătuia, ajuta.

Rugăciunea sa din faţa sfântului al*tar sau din casele oamenilor a fost ascultată şi a început să lucreze minuni, mai cu seamă vindecări.Esenţial în ce priveşte minunile părintelui loan – care era departe de a fi un taumaturg specializat sau şaman improvizat – e fap*tul că aceste vindecări erau numai şi numai efectul rugă*ciunii. Trebuia să se roage împreună nu numai preotul, dar şi rudele celui bolnav şi toţi cei prezenţi, pentru ierta*rea păcatelor, mântuirea sufletului şi întoarcerea tuturor la Dumnezeu.

[andrei_im]

Sfantul Ioan din Kronstadt - continuare

Fapt elocvent şi demn de remarcat e că părintele loan nu refuza să se roage nici chiar pentru cei de alte credinţe şi străini. Deşi era ortodox, convins de Adevărul dumneze*iesc păstrat în întregimea lui în Biserica Ortodoxă, nu pri*vea „de sus” la cei de alte credinţe şi nu făcea nici o deose*bire în mijlocirile sale între ortodocşi şi neortodocşi.

Când slujea Sfânta Liturghie se auzeau mereu nume străine ce aparţineau evident unor oameni de alte credinţe. I se adresau pentru rugăciune nu numai creştini de alte confe*siuni, catolici sau protestanţi, dar şi necreştini, musul*mani, evrei, tătari. Părintele loan se ruga pentru toţi cei ce credeau sincer în Dumnezeu. într-o zi a venit la biserică o tătară. „Crezi în Dumnezeu?”, a întrebat-o părintele loan. „Da”, a răspuns ea. „Bine, îngenunchează şi roagă-te Dum nezeului tău şi eu mă voi ruga Dumnezeului meu.” Şi Dum*nezeu a împlinit rugăciunea femeii.
(Imi permit aici o mica interventie - sunt convins ca ecumenistii vor gasi in aceste randuri un sfant parinte "de-al lor", insa daca ne uitam mai bine printre randuri vom vedea ca Sfantul Ioan iubea OMUL, in timp ce invataturile ratacite le respingea cu hotarare. Cartile sale contin foarte multe evidentieri ale ratacirilor credintei catolice sau protestante, uneori chiar "strigate" catre "pastorii" care isi ratacesc turmele prin invataturi gresite)

Intre anii 1870-1880 vestea despre neobişnuitul preot din Kronştadt, despre viaţa sa sfântă, despre rugăciunile şi vindecările sale a început să se răspândească în Rusia. O declaraţie de mulţumire publicată la 20 decembrie 1883 într-un ziar de mare tiraj avea să-1 facă cunoscut întregu*lui Imperiu, de la Baltica şi până în Siberia orientală.
Mii de pelerini vor începe să vină la Kronştadt pentru mărturisire şi împărtăşire, sute (uneori mii) de telegrame de mulţumire şi de cerere pentru rugăciune soseau zilnic şi mai cu seamă în Postul Mare.
Centrul vieţii părintelui loan era însă săvârşirea slujbe*lor dumnezeieşti şi mai cu seamă a Sfintei Liturghii.Există câteva impresionante mărturii ca*re ne descriu în detaliu felul unic în care părintele loan celebra cultul divin şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica Sfântul Andrei din Kronştadt, în faţa a mii de credincioşi veniţi din întreaga Rusie (până la 7000-8000 în Postul Mare).

Sculat la ora 4 dimineaţa, îşi spunea rugăciunile de pregătire ale preotului pentru slujirea Sfintei Liturghii, plimbându-se prin grădina casei parohiale. La ieşirea din casă în drum spre biserică era aşteptat de zeci şi zeci de oameni săraci care cereau milostenie. După împărţirea milosteniei, însoţit de mulţime, părintele loan intra în bi*serică pe uşa laterală a altarului, căci nu era posibil să se pătrundă în biserică pe uşa mare. Deşi era înghiontit din toate părţile de popor, nu-şi pierdea sub nici un chip blân*deţea şi seninătatea feţei. Se îmbrăca în veşminte roşii (culoarea sa preferată) şi săvârşea el însuşi slujba utreniei. Nu se lăsa afară nici o stihiră, nici un canon, se cânta şi se citea tot. Fire iute, nu-i plăcea slujirea întinsă, lungă. Ce*rea explicit cântăreţilor şi diaconilor să cânte şi să citească vioi şi în acelaşi timp lămurit şi, mai ales, cu inimă, să lo*vească nu aerul ci inimile cu glasul lor. Canoanele de la utrenie le citea la strană el însuşi.

Nu citea, ci vestea cu înţeles, ca într-o convorbire directă cu Mântuitorul, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Pentru ectenii intra în sfântul altar căzând în genunchi în faţa jertfelnicului, rezemându-şi capul de mâinile încrucişate sub care se aflau hârtiuţele cu numele viilor şi morţilor ce trebuiau pomeniţi.
Dădea o im*portanţă deosebită săvârşirii proscomidiei, la care se adu*ceau în coşuri mari până la 5000 de prescuri. în timpul celebrării exclama către preoţii coliturghisitori: „Ce bune sunt toate la noi, părinte! Mare lucru este această pros-comidie! O întreagă lume e pe sfântul disc! Dar la alţii [creştini] nu e nimic asemănător. Ei n-au proscomidie!” „Priviţi, părinţilor! Iată-l pe Hristos! E aici între noi, şi noi lângă El ca Apostolii!”