[windorin]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Nu stiu... dar nu e putin cam foarte ciudat sa comparam iubirea si casatoria unui barbat cu o desfranata, cu iubirea lui Hristos pentru OM om in general? Iubirea dintre barbat si femeie e asemanatoare? Ca eu sincer nu pot privi lucrurile asa.
Eu chiar nu stiu cand s-a transformat Taina Casatoriei intr-un act de asistenta sociala premeditat, in vederea casatoriei cu homosexuali, hotzi, gigolo, canibali si mai stiu eu de care!

Parintii Bisericii folosesc adesea aceasta imagine. Unirea dintre Hristos (mirele cel ceresc) si firea umana (mireasa cea desfranata) este adesea marturisica drept "nunta". Aceasta arata gradul de profunzime la care are loc unirea. Precum in cadrul Nuntii, cei doi miri devin una, tot asa si Hristos a devenit una cu firea umana, luand'o intru Sine si ridicand'o din desfranarea pacatelor.
(Vezi la Sfantul Ioan Gura de Aur)

În prealabil postat de ethereal

Mereu am avut in vedere acest subiect. Oare eu as putea trece peste acest "stigmat"? (...) Intotdeauna, in faza incipienta, mi-a venit acelasi raspuns: Nu. Un "Nu" categoric as spune. Iar asta nu din cauza ca n-as avea incredere in persoana care si-ar expune trecutul, in alegerile ei, ci pentru ca ma stiu slab. Iar slabiciunea trezeste o teama ca dragostea n-ar fi atat de puternica incat sa fie durabila in timp, dupa entuziasmul specific inceputurilor. Si e lesne sa se rupa ceva, purtati fiind prin tensiunile si problemele vietii de cuplu. S-ar putea ca, la un moment dat, la nervi, dezamagit fiind sau din orice alte motive, sa reprosez. Sa judec atitudini, sa condamn alegeri. N-as ucide sufleteste persoana respectiva? Care ar mai fi stabilimentul dupa un astfel de eveniment? Cum as mai putea privi in ochi pe cineva care se presupune ca imi e drag? Ca un judecator? Cu vina? Cu supunere?

Cat de minunat ai reusit sa pui in cuvinte acest gand.
Asta intuiam si eu, inca de la inceput... cine poate iubi fara a risca o cadere in reprosuri, etc ?! Este lucru mare si binecuvantat a putea iubi pe un om cazut foarte mult, fara a'l face sa simta nici macar un cuvintel de repros sau gand de mahnire.

În prealabil postat de OmuBun

windorin, subiectul mi se pare cu mult mai delicat fata de toate nuantele care sunt aratate pe-aici. In primul rand ma surprinzi prin faptul ca nu vezi decat partea sensibila si romantica a povestii dar nu si efectul care precede cauza. Daca totul s-ar fi terminat cu casatoria ei, ar fi fost intr-adevar un happy-end, dar ea a continuat desfraul si dupa aceea. Astfel, Dumnezeu o pedepseste si nicidecum nu se lasa impresionat de siropoasa lor idila. (...)
Eu cred ca sunt multi barbati tentati sa accepte acest compromis. In ciuda unor pareri strict feministe, barbatii pot fi uneori extrem de sensibili si generosi. Problema vine din exterior: "Ce zic ceilalti despre asta?" Ca si cu biserica; multi sunt care s-ar mai duce din cand in cand, dar e acea jena de "Ce zic altii?"

Pai, eu nu spun ca imi place intreaga poveste. Spuneam doar ca m'a pus pe ganduri.
In carte vad ca difera lucrurile. In piesa de opera (Traviata) ea nu se casatoreste cu altul, ci doar isi continua viata de desfrau. Cu toate ca, tanarul nobil o vroia de sotie. Este tare interesanta. Se ridica multe probleme. Eu m'am folosit, vazand cat de proasta este iubirea mea fata de om si cat de putin pot iubi pe cel de langa mine.

Tu spui cum ca "problema vine din exterior: Ce zic ceilalti despre asta?".
Nu stiu ce sa zic. La unii asa se pune problema, insa, precum spunea mai sus ethereal, cred ca mai mare este riscul ca cel care iubeste in sine sa aiba ispite mult prea puternice, fara a fi venite din afara.