Citat:
|
În prealabil postat de windorin
1. Dandu'si amandoi acordul, din inima si de bunavoie, sa se retraga in cate o manastire (sotia la maici, iar sotul la calugari).
Aceasta s'a intalnit de mai multe ori in istorie. Este total buna, atata timp cat isi doresc amandoi acest lucru.
Unii nu pot avea copii si incep sa se nevoiasca din ce in ce mai mult, iar altii care au i'au crescut deja mari si sunt pe picioarele lor.
2. Pot vietui monahiceste impreuna.
De la o anumita varsta incep sa renunte la cele ingaduite trupului si incep sa se nevoiasca, fiecare dupa putere.
Vedeti cazul Sfintei Iuliana de Lazarevo.
Vrand sa plece la manastire, la o varsta mai inaintata, sotul nu i'a dat voie, ci i'a zis: "Stai langa mine, nu ne mai apropiem si poti face toata randuiala pe care ti'o doresti." Sfanta avea vreo 13 copii parca. A ramas langa ei ca mama si ca maica.
Ambele sunt ok.
|
Prima este ok, a doua nu.
Atunci când un creștin depune cele trei voturile monahale, face un legământ prin care se angajează să urmeze până la moarte poruncile care îl apropie de viețuirea îngerească: ascultarea (smerenia), castitatea și sărăcia de bunăvoie.
Toți sfinții părinți spun că mai presus de toate este ascultarea, uciderea voii proprii. Un om care trăiește în lume cu nevasta sa, chiar dacă duce o viață castă cum spui tu, face totuși voia sa proprie și nu se află sub ascultare. Trăiește în lume cu nevasta sa, cu copiii și duce o viață de căsătorie albă, dar niciunul nu are o viață călugărească.
Termenul de
monah vine de la
monos (singur).
"Monahul sărac este stăpânul lumii, încredințându-și toate grijile sale lui Dumnezeu și prin credință făcându-și-i pe toți robi. El nu va cere de la oameni cele de care are nevoie; cele care îi vin însă, le primește ca din mâna Domnului..."
"Am auzit pe unii care petrec în lume, indiferenți de mântuirea lor zicându-mi: Cum am putea, căsătoriți fiind și cuprinși de grijile lumești, să urmăm viața monahicească? Acestora le-am răspuns: "Săvârșiți toate faptele bune pe care le puteți face, nu defăimați pe nimeni, nu furați de la nimeni, pe nimeni să nu înșelați, nu loviți pe nimeni, nu urâți pe nimeni, nu lipsiți de la sfintele slujbe, compătimiți pe săraci, nu smintiți pe nimeni, de ceea ce este a altuia să nu vă apropiați, mulțumiți-vă cu ceea ce vă oferă soțiile voastre. Dacă astfel veți făptui, nu veți fi departe de împărăția cerurilor..."
"Adu-ți aminte pururea de cel care a spus: "Când veți face toate cele ce vi s-au poruncit, să ziceți: slugi netrebnice suntem, că ce am fost datori să facem, am făcut" (Luca 17.10). De abia în ceasul morții vom cunoaște adevărata judecată a ostenelilor noastre"(Ioan Scărarul, Scara Raiului)