Ti-ai lasa sotia(-ul),copiii...pentru calugarie?

[ovidiu-s]

În prealabil postat de windorin

1. Dandu'si amandoi acordul, din inima si de bunavoie, sa se retraga in cate o manastire (sotia la maici, iar sotul la calugari).
Aceasta s'a intalnit de mai multe ori in istorie. Este total buna, atata timp cat isi doresc amandoi acest lucru.
Unii nu pot avea copii si incep sa se nevoiasca din ce in ce mai mult, iar altii care au i'au crescut deja mari si sunt pe picioarele lor.

2. Pot vietui monahiceste impreuna.
De la o anumita varsta incep sa renunte la cele ingaduite trupului si incep sa se nevoiasca, fiecare dupa putere.
Vedeti cazul Sfintei Iuliana de Lazarevo.
Vrand sa plece la manastire, la o varsta mai inaintata, sotul nu i'a dat voie, ci i'a zis: "Stai langa mine, nu ne mai apropiem si poti face toata randuiala pe care ti'o doresti." Sfanta avea vreo 13 copii parca. A ramas langa ei ca mama si ca maica.

Ambele sunt ok.

Prima este ok, a doua nu.
Atunci când un creştin depune cele trei voturile monahale, face un legământ prin care se angajează să urmeze până la moarte poruncile care îl apropie de vieţuirea îngerească: ascultarea (smerenia), castitatea şi sărăcia de bunăvoie.
Toţi sfinţii părinţi spun că mai presus de toate este ascultarea, uciderea voii proprii. Un om care trăieşte în lume cu nevasta sa, chiar dacă duce o viaţă castă cum spui tu, face totuşi voia sa proprie şi nu se află sub ascultare. Trăieşte în lume cu nevasta sa, cu copiii şi duce o viaţă de căsătorie albă, dar niciunul nu are o viaţă călugărească.
Termenul de monah vine de la monos (singur).

"Monahul sărac este stăpânul lumii, încredinţându-şi toate grijile sale lui Dumnezeu şi prin credinţă făcându-şi-i pe toţi robi. El nu va cere de la oameni cele de care are nevoie; cele care îi vin însă, le primeşte ca din mâna Domnului..."
"Am auzit pe unii care petrec în lume, indiferenţi de mântuirea lor zicându-mi: Cum am putea, căsătoriţi fiind şi cuprinşi de grijile lumeşti, să urmăm viaţa monahicească? Acestora le-am răspuns: "Săvârşiţi toate faptele bune pe care le puteţi face, nu defăimaţi pe nimeni, nu furaţi de la nimeni, pe nimeni să nu înşelaţi, nu loviţi pe nimeni, nu urâţi pe nimeni, nu lipsiţi de la sfintele slujbe, compătimiţi pe săraci, nu smintiţi pe nimeni, de ceea ce este a altuia să nu vă apropiaţi, mulţumiţi-vă cu ceea ce vă oferă soţiile voastre. Dacă astfel veţi făptui, nu veţi fi departe de împărăţia cerurilor..."
"Adu-ţi aminte pururea de cel care a spus: "Când veţi face toate cele ce vi s-au poruncit, să ziceţi: slugi netrebnice suntem, că ce am fost datori să facem, am făcut" (Luca 17.10). De abia în ceasul morţii vom cunoaşte adevărata judecată a ostenelilor noastre"(Ioan Scărarul, Scara Raiului)