Nu e vorba de suparare; si nici de rasplata nu am nevoie. As vrea insa ca ceea ce scriu sa nu fie motiv de alte intrebari aiurite, de sminteala. Cine nu face fata la probleme mai complicate, sa se tina de ceea ce poate digera, caci mantuirea nu o vom primi pentru cantitatea celor stiute, ci pentru smerenie si rugaciune, mai ales. Deci nu este neaparat sa ne ocupam cu cele inalte, sau sa le intelegem, dar este neaparat necesar sa ne ocupam de pacatele noastre, pe care ni le inmultim vazand cu ochii, in loc sa le imputinam.

Pentru cine nu a inteles cum sta treaba cu ceea ce Sf. Maxim si de Pr. Staniloae numesc "pacat", trebuie sa fac urmatoarea precizare: actul sexual nu poate fi despartit de placere, de senzualitate, si nici nu este necesar. Dumnezeu ne-a dat insa Sf. Taina a cununiei, ca pentru cei casatoriti, sa nu mai constituie pacat. Ramane insa pacat atunci cand e vorba de inmultirea spitei, caci acest mod de inmultire nu a fost prevazut atunci cand a fost creat omul si este in concluzie o scadere. Cum nasterea de prunci este legata de spitza, si nu de indivizi, avem acest pacat adamic. Ceea ce se petrece intre cei doi, femeie si barbat, nu e pacat, care sa se rasfranga asupra acestora, caci ei sunt la adapost prin Taina cununiei. Deci nu infiereaza nimeni actul sexual ca atare. Cea avizata este doar nasterea de prunci, care se face din vointa omului, nu a lui Dumnezeu, ca in cazul nasterii Pruncului Iisus. Cand e implicata vointa lui Dumnezeu, am vazut ca si conceptia Pruncului a fost pe alte cai, necunoscute noua, fara implicarea placerii, si fara amintirea placerii.
Cred ca a sti acest lucru, este important pentru credinta noastra.