Citat:
În prealabil postat de ory
Probabil nu a auzit cuvintele prietenului, asa cum nu le aude nici pe-ale slujbei, nu cred sa se intrevada vre-o minune in aceasta atitudine fireasca si adesea intalnita in exercitiul placut al mergerii la biserica de manuta cu sotia credincioasa.
|
Rautatea ta nu-si are rostul aici (sotul nu merge la biserica, discutia a avut loc cand l-am invitat pe prieten undeva.. deci ne-auzitul nu a fost intamplator, in opinia mea).
Citat:
Indiferent de credinta si interesul pentru cele sfinte, mizez, totusi, pe o igiena acceptabila, desi, daca este sa vorbim de contaminare, o putem dobandi ori de unde ne-am afla si sub orice forma din cadrul familiei sau al societatii, indiferent de precautia de care dam dovada.
Eu imi impartasesc copilul separat, merg cu el la vesmantarie in timpul slujbei si, te contrazic Anna, nu toti copii vor deschide gurita din instinct, doar pentru ca le este foame, baiatului meu trebuie sa-i promit marea cu sarea sa faca acest lucru, pleaca dinaintea Sfintelor, revin cu el si-l tot amagesc pana ce le i-a, convins fiind ca dorintele i se vor indeplini.
Ei bine, el nu a fost niciodata disperat dupa mancare, ba chiar am avut ceva probleme cu el, in aceasta priviinta.
|
postarea aceea nu-mi apartine, ory..
foarte, foarte rar s-a intamplat ca cel mic sa se zbata la impartasanie (dar tot a primit-o). A fost din cauza ca un preot mai grabit l-a prins de cap si l-a smucit (desi nu era cazul, copilul era obisnuit sa se impartaseasca) si a prins o veme teama de preoti.. dar i-a trecut repede.
Cat despre contaminare..
cu adevarat nimic nu se intampla decat cu voia lui Dumnezeu. Sotul meu era chirurg in Romania (dar opereaza si aici). S-a intepat de zeci de ori cand opera bolnavi de hepatita c.. si alte boli.. deocamdata nu are nimic.
Si noi ne temem de Sf. Impartasanie?
Singura teama ar trebui sa nu o luam cu nevrednicie.