Citat:
În prealabil postat de Jane Says
Nu e vorba de incrancenare si e foarte frumos ce spui, cu traitul acestor bucurii.
Dar mereu cand vine vorba de subiectul asta, imi vine sa spun ca e frumos sa traiesti bucuriile, dar mai mare de atat e sa renunti la ele (si nu o spun ca si cum eu as renunta la ceva, mi-ar placea doar sa pot, dar nu e cazul).
Uneori cand mananc o mancare buna sau chiar si cand ma odihnesc, fericita ca am un acoperis deasupra capului, un pat uscat si cald, ma gandesc ca in fond ce drept am sa ma bucur de lucrurile astea care mi-au fost date, cand sunt altii out there care nu au parte de asa ceva, care mananca poate o data pe zi, un bol de orez, daca nu mai rau, care dorm pe paie, claie peste gramada, pe care nu ii imbraca nimeni si carora nu le spune nimeni niciodata un cuvant bun.
Si atunci, desi nu renunt si nu ma intind pe podea, parca nu ma mai pot bucura de ce am si deodata ce am in farfurie nu mai pare atat de bun.
|
Auzi Jane, este asa usor de vorbit. Stii tu cate bucurii si cate renuntari traieste fiecare? Si cat plateste fiecare pentru fiecare lucru primit?
Si nu stiu daca solutia in viata este (numai) sa te uiti in jos. Da si aia trebuie, ca sa nu uiti de suferinta altora, dar trebuie sa te uit in sus, in fata, ca sa poti sa faci ceva bun intai pentru tine si mai apoi sa poti ajuta pe altii.
Eu zic sa ne rugam: ori sa ne dea fiecaruia cat si ce are nevoie, sa ne dea cat sa ne ajunga noua si sa putem ajuta din surplus si pe altii.
Daca eu n-am nimic si sunt amarat, cum sa pota ajuta pe altul?
Nu pricep exact cum face Dumnezeu imparteala, dar de multe ori nu este dupa aritmetica oamenilor.