[AlinB]

În prealabil postat de mariuca92

AlinB,

Mersi pentru postare.
Singura postare de altfel care a inteles de fapt natura problemei mele. Ceilalti nu au facut decat sa ma trimita sa lecturez catehismul, ceea ce nu-i rau, insa nu au inteles despre ce vorbesc eu.

In fine, ai dreptate, problema homosexualitatii este irelevanta. Ceea ce e relevant este sexualitatea in sine si folosirea "iubirii" ca scuza a ei.

Ceva imi spune totusi ca acest tip de "scuza", chiar daca nu trebuie incurajat, nu e un capat de lume. In fond, intre o femeie care iubeste o alta femeie si care practica celelalte virtuti crestine si o persoana abstinenta sexual care nu in stare sa iubeasca un om, oricare ar fi el, cine se mantuieste si cine nu? Eu cred ca numai Hristos stie, si numai el va judeca, cu toata dragostea pentru uameni.

Ca sa vorbesc in parabole, dintre Fiul Risipitor si Fiul, cine intra la cina imparateasca?

Doamne ajuta!

Mariuca

Esti inconsecventa ceea ce arata o lipsa de sinceritate pe undeva.
Mai intai recunosti ca n-are nici o legatura cu homosexualitatea pe urma folosesti spre exemplificare "intre o femeie care iubeste o alta femeie".

Semnalez prezenta a patru erori in afirmatiile ta:

1. Vorbesti de iubire cand de fapt nu este iubire ci o deturnarea a ei spre sexualitate.
Doua fete se pot iubi in sensul cel mai autentic si crestin al termenului iar sexualitatea nu e necesara, ba dimpotriva atunci cand ea intervine lucrurile se departeaza de iubirea crestina, autentica.
Insa e greu sa ai discernamantul asta atunci cand colcaie hormonii de aceea e mai bine sa acorzi incredere si prioritate la ce invata Biserica si sa nu-ti cauti scuze pentru a perpetua ceea ce nu este decat o cadere.

Si nu uita ca drumul pacatului este dulce la inceput si pe urma amara pe cand virtutea chiar daca pare amara la inceput urmarile ei sunt dulci.
Asa ca trebuie sa fii cu adevarat masochist(a) ca sa alegi calea care duce la amaraciune.

2. faptul ca presupui ca sexualitatea fara casatorie este scuzabila prin "practicarea celorlalte virtuti crestine".
Aceasta invatatura nu este una crestina ci una diabolica.
Biserica invata: "fiti desavarsiti asa cum Tatal vostru desavarsit este" si "cine se face vinovat de incalcarea unei porunci, se face vinovat de toate".
Trimiterile le gasesti tu, daca insisti te pot ajuta.
Iar in practica se stie ca un pacat nu vine niciodata singur, deci scuza este artificiala, nu se pot practica TOATE virtutile crestine minus una.

3. Comparatia intre un pacatos mediu si unul mare ca sa-l scoti basma curata pe cel mediu, este iarasi de inspiratie diabolica.
Gri murdar nu se transforma in alb daca il plasezi langa negru.

4. "Judecata apartine lui Dumnezeu" este iarasi un pretext care nu sta in picioare.
Dumnezeu a specificat destul de clar conditiile mantuirii subiective si poruncile pe care trebuie sa le implineasca omul pentru a se face vrednic de mantuirea obiectiva. Noi ne putem judeca actiunile noastre din aceasta perspectiva cat si recomanda aceeasi conduita celor care cauta mantuirea.

Incertitudinile morale si consecintele refuzului constient de a te supune unei conduite clare care nu lasa loc de discutii si interpretari, nu-si are locul in astfel de cazuri cum ar fi si cel enuntat de tine.

Parabola fiului risipitor este destul de clara si tocmai prin faptul ca o cunoastem, nu inseamna ca trebuie sa procedam ca el.
Sa risipim ceea ce avem, in ideea ca intr-o buna zi ne vom intoarce acasa si vom fi primiti cu bratele deschise.

Fiul risipitor oricat de pacatos a procedat, nu a impins perversiunea atat de departe incat sa-si faca astfel de calcule iar cei care isi aleg conduita speculand josnic pana la capat iubirea si rabdarea lui Dumnezeu, pacatuiesc grav.
Iar daca ai sa citesti catehismul, ai sa vezi ca acest pacat intra la categoria pacatelor deloc usoare "impotriva Duhului Sfant" si care sunt de neiertat.

Si nu pentru ca Dumnezeu ar fi de neinduplecat ci pentru ca impietresc inima omului, o pervertesc si o deturneaza definitiv de la calea pocaintei (a intoarcerei ACASA).