Din câte am citit în Sfânta Scriptura am putut vedea câteva scopuri ale vorbirii în limbi:

1. Cel care vorbește în alte limbi primește de la Duhul Sfânt cuvintele unei limbi străine necunoscute lui dar cunoscute de o parte a auditoriului lui. În general scopul este evanghelizarea.

2. Nimeni din auditoriu nu cunoaște limba vorbită. Este însă în biserică un creștin care are darul tălmăcirilor. El va tălmăci prin Duhul Sfânt în limba cunoscută de auditoriu. Scopul este zidirea, întarirea, încurajarea bisericii.

3. Nimeni din auditoriu nu cunoaște limba vorbită. Nimeni din biserică nu are darul tălmăcirilor. Vorbitorul în limbi tace sau vorbește în limbi în așa fel încat să nu deranjeze pe nimeni. Scopul este zidirea, întărirea, încurajarea lui personală.

În ceea ce mă privește eu cred că există vorbire în limbi din următoarele surse:

A. De la Duhul Sfânt. Sfinții Apostoli și alți creștini de-a lungul secolelor, inclusiv astăzi.

B. Omul scornește o vorbire în alte limbi. Cred că se mai întâmplă din diverse motive, în special în unele cercuri penticostale.

C. De la diavolul. Multe cazuri prezentate din belșug in cele 277 de mesaje de pe acest topic:). Sunt convins de realitatea acestor cazuri.

Cum poti verifica din ce sursa vine vorbirea în limbi pentru mine e un subiect delicat.
Nu fac nici o aluzie dar afirm ca pentru multi crestini e foarte simplu: vorbirea in alte limbi e de la satana.

În ce ma privește cred că doar faptele unui om valideaza slujirea lui. Iisus spunea: „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Dacă în viața unui creștin se vede dragostea de semeni, are atitudini și fapte bune iar vorbele lui îl califică a fi un om al lui Dumnezeu, omul are roade bune.

Daca în loc de dragoste de semeni se vede dragoste de cultul lui si ură față de ceilalți, daca atitudinile, faptele, vorbele lui îl trădează că e departe de Dumnezeu, oricare ar fi slujirea lui, ea e neveritabilă.