Scuze că scriu târziu.
Aș fi preferat ca, după Paște, să mai „adunăm” puțin discuția pentru că am impresia că e cam împrăștiată precum niște alice care zboară în multe direcții. Apoi unele idei se repetă în mai multe postări. Răspund cu plăcere la postarea ta dar totuși va trebui la un moment dat să ne oprim, să sintetizăm ce am vorbit, să tragem o linie și să ne concentrăm asupra a doar 2-3 direcții.
Darul apare la penticostali (și nu numai) în unele cazuri. Destul de rare ce-i drept.
Are vreun rost să-ți dau exemple? În general minunile, chiar și atunci când sunt văzute, sunt crezute de unii și respinse de alții. Uite de exemplu Lumina Paștelui la Ierusalim. Mii de oameni văd, se înregistrează video dar rezultatul e același: unii cred, alții nu.

Poate că va pica odată și odată dar nu din pricina argumentului pe care mi l-ai dat. Pădurea nu se definește niciodată prin uscături. Pentru că au existat învățători falsi în creștinism înseamnă că învățătura pică?

Este a treia oară când afirmi aceasta pe topic. Eu nu am deschis până acum și nici nu deschid acest subiect. Pentru că e unul sensibil, este viața ta privată cu Dumnezeu și ne spui doar atât cât te simți liber să o faci. Însă pentru a avea valoare de argument în discuție, este insuficient ce ai spus, trebuie să detaliezi pentru a ne face o imagine cu privire la experiența pe care ai avut-o.

Aici intrăm în conflict flagrant. Nu doar cu privire la scopul primordial al vorbirii în limbi cât, mai ales, în legătură cu afirmația că scopul evanghelizării a fost atins.
Din informațiile tale a ajuns evanghelia la orice făptură, într-o formă în care omul să o înțeleagă?

Eu sunt de acord că la noi, la penticostali e vorba uneori de „bolboroseala auto-impusa si fortata” că nu „doar cei care vorbesc in limbi sunt alesi”, iar în „sigur mantuiti” in sensul că mântuirea nu se poate pierde, nu cred.
Dar...ne repetăm. Acesta e motivul pentru care am încercat să fac o sinteză a ideilor din mesaje în postarea #308.