Citat:
În prealabil postat de AlinB
As vrea referinte ortodoxe EXACTE in sprijinul acestei afirmatii.
|
Canonul 46 al Sfintilor Apostoli ~ “Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sa se cateriseasca. Caci ce intelegere poate sa fie intre Hristos si Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”
„Episcopul, sau presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se caterisească. Ca unul ce-și bate joc de Crucea, și de moartea Domnului, și nu osebește pe ierei de către minciunoierei.”
[Apost.: 46, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95, 84; Carhid.: 1]
Canonul 68 al Sfintilor Apostoli spune: "Dacã vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon ar primi a doua hirotonie de la oarecine, sã se cateriseascã si el si cel ce l-a hirotonisit. Fãrã numai de ar dovedi, cã de la eretici are hirotonia. Cã cei ce de unii ca acestia sunt botezati, sau hirotonisiti, nici credinciosi, nici Clerici este cu putintã a fi. [ref. Apost: 46, 47; Sobor 1: 8; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartagina: 57, 77, 101]"
Tâlcuirea Pidalionului 1844:
„Afară numai de se va dovedi că are hirotonia de la eretici. Pentru că cei de eretici botezați, sau hirotonisiți, nici măcar creștini pot a fi cu acest ereticesc botez, sau mai bine a zice spurcare,… Pentru aceasta fără primejdie unii ca aceștia și se botează de ierei dreptslăvitori…”
Canonul de la Cartagina 256 :
http://canoaneortodoxe.net/pdf/3.Can...Cartag_256.pdf
Sinodul de la Carthage (in Africa), de la anul 257 AD, care a fost tinut sub administrarea episcopului Cyprian. Cyprian la acest Sinod trateaza problema ridicata de Jubaianus printr-o scrisoare, raspunzind: „referitor la botezul profan al ereticilor, si la juramintul pe care l-am facut: fiind de aceeasi opinie, asa cum am fost si in ocaziile anterioare, ca eretici care vin la Biserica trebuie sa fie botezati si sfintiti cu botezul Bisericii.”(2) Intr-un alt comentariu, Cyprian face observatia ca cei care au fost botezati in Biserica, inloc sa devina adversari si Anticristi, au devenit prieteni si Crestini (3). In afara de aceste doua subiecte despre botez, nu a ramas nimic alteceva in scris in cadru acestui Sinod.
Sinodul de la Trullo, tinut in Est, considerat ca un Sinod Ortodox, are o colectie de 85 de canoane, considerate de unii istorici ca datind inainte de anul 300 AD. Sint multe speculatii referitor la data acestui Sinod, insa multi sint de acord ca lista canoanelor care au fost mentionate in cadru acestui Sinod, dateaza inaintea anului 300 AD.
Canonul 50: „cine nu foloseste 3 scufundari (episcopul) sa fie dat afara.” (4)Canonul 68: „ unul botezat de un episcop, presbiter sau un diacon, ordinat numai de doua ori, nu este valabil”. (5) Trebuia sa fie ordinat de trei ori, in numele Tatalui, Fiului si al Duhului Sfint.
Sinodul de la Ancyra in anul 314 AD.
Canonul 12]: „ Cine a adus un sacrificiu inainte de botezul sau, dupa aceea sa fie considerat nevinovat.” (6) Se refera la cei care in timpul persecutiei, din cauza slabiciunii, au cazut si au adus sacrificii la idoli, dar mai tirziu s-au pocait, punindu-se problema daca astfel de persoane pot fi acceptate la preotie.
Sinodul de la Constantinople in anul 381 AD.
Canonul 8: „ Eunomians botezati cu o singura scufundare, Sabellians, si Phrygians trebuie primiti ca pe niste straini.”
Sinodul de la Trullo in anul 692 AD, numit si Consiliul Quinisext.
Canonul 105: „....dar referitor la Paulinisti, sa gasit cu cuvinta de catre Biserica Catolica, ca ei prin orice mod sa fie rebotezati.”
Un cadru ecleziologic pentru recunoașterea
botezului ereticilor per se [în sine]
În contradicție vădită cu înțelegerea Bisericii stau o serie de hotărâri și declarații referitoare la botez ale ecumeniștilor ortodocși făcute în Australia, America, Vatican, Liban ș.a. Această nouă ecleziologie cuprinde o învățătură asupra botezului ereticilor cu rădăcini în teologia romano-catolică, ce a căpătat legitimitate încă din cadrul Conciliului de la Trent și i s-a dat o nouă exprimare la Conciliul Vatican II.
O ecleziologie deformată
Papismul medieval „își consfințește o stranie adăugire, o taină adițională în ceea ce-l privește, ca organizație mondială ale cărei jurisdicții se întind dincolo de comunitatea cea văzută a Trupului lui Hristos”
[17]. Pierzând unitatea istorică cu Sfânta Predanie și Sfinții Părinți, și ajungând să înțeleagă „catolicitatea doar ca ecumenicitate sau universalitate globală”
[18] - cu Roma drept centru, romano-catolicismul „s-a depărtat de chemarea taincă și viața veșnică a Bisericii”
[19], realizând astfel „secularizarea sau regionalizarea creștinismului”
[20].
Roma condamnă învățătura Fericitului Augustin
Așadar, poate nu ar trebui să fie uimitor faptul că în punctul ecleziologic de căpătâi, care are de-a face în același timp cu natura harismatică și cu cea sobornicească a Bisericii, Papismul medieval s-a despărțit profund de cel mai vestit Părinte al Apusului. În timp ce temeiurile fundamentale ale teologiei sacramentale Latine sunt întemeiate pe scrierile Fericitului Augustin, importanta sa învățătură asupra validității obiective și a ineficacității subiective a tainelor schismaticilor a fost dată deoparte.
Fericitul Augustin susținea – și în această privință este mai aproape de vederile Sfântului Ciprian
[21] decât de cele ale Sfântului Ștefan Episcopul Romei: „Deși tainele schismaticilor pot fi socotite „valide”, ele nu sunt lucrătoare”
[22]. Roma a găsit momentul de a respinge această învățătură în veacul al șaptesprezecelea, când Janseniștii au citat învățătura fericitului Augustin pentru a-și întări afirmația potrivit căreia în afara Bisericii nu este har (Extra ecclesiam nulla conceditur gratia). Învățătura lor – împreună cu cea a Fericitului Augustin – a fost condamnată public de către Papa Clement XI la anul 1713
[23].
Sfântul Ștefan Episcopul Romei
și apărarea botezului ereticilor
Apologeții latini contemporani nu îl urmează nici pe Sfântul Ciprian, nici pe Fericitul Augustin în „rigorismul” lor, ci se mărturisesc în duhul Sfântului Ștefan Episcopul Romei, „care nu ar fi îngăduit ca botezul ereticilor să fie contestat”
[24]. Această tăgăduire a Părinților Egiptului nu este una nouă, ci datează cel puțin din secolul al XIII-lea, încă de la Conciliul Lateran
[25] care hotărăște ca: „Din 1215, botezul săvârșit de orice mirean, inclusiv un eretic, un nebotezat sau orice păgân, este acceptat dacă păstrează forma exterioară corectă și dacă cel ce botează are intenția de a săvârși ceea ce săvârșește Biserica”
[26]. Această poziție s-a întărit la Conciliul de la Ferrara-Florența (1438-1445), în timp ce Conciliul de la Trent (1545-1563) merge până la a anatematiza „pe oricine zice că botezul făcut de eretici nu este valabil”
[27]. Codicile Romano-Catolice ale Legii Canonice din 1917 și 1983 confirmă și ele această poziție
[28].
http://www.sihastru.net/mirem/tesalonic/peter.html