[RauL15]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

În B.C. există un mecanism destul de complicat de certificare a miracolelor. Se întocmesc, de către un postulator al cauzei, dosare minuţioase cu mărturii, probe materiale, etc, care sunt verificate de o primă comisie de experţi numită de episcopul locului. Dacă această comisie care examinează dosarul consideră că nu există o explicaţie în ordine naturală pentru materia studiată şi dacă episcopul aprobă, dosarul e înaintat la Roma, unde există un dicaster special care se ocupă cu asta (acelaşi care se ocupă şi cu sanctificările). Dosarul e reexaminat (mai demult era un proces întreg, cu un avocat al lui Dumnezeu şi un avocat al diavolului, care se străduia să arate că nu e vorba de un miracol). Se numeşte o nouă Comisie care poate dispune noi cercetări. Dacă cei din comisia centrală consideră că 1) faptele sunt reale şi 2) nu există explicaţie în ordine naturală, potrivit unor criterii speciale pentru fiecare tip de miracol, conducătorul dicasterului înaintează un referat papei cu recomandarea de a se certifica existenţa miracolului, recomandare care poate fi acceptată, respinsă dau amânată de papa.

Atunci când probatoriul este insuficient (spre exemplu: martori cheie nu mai sunt în viaţă), concluzia este de "non-constat de supernaturalitate" (care nu trebuie confundată cu respingerea miracolului prin "constat de non-supernaturalitate"). Aşa se termină majoritatea dosarelor, cu concluzia că nu există suficiente elemente pentru a putea afirma realitatea miracolului. Presupun că în aceeaşi categorie ar intra şi cele legate de aprinderea spontană a luminii de la Ierusalim: nu putem, deocamdată, nici confirma, nici respinge realitatea acestor lucruri.

Comisia e pusa sa demonstreze contrariul cum ca Sfanta Lumina de la Ierusalim e o mare pacaleala.