[Danut7]

[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]La 27 mai Episcopii sosiră. Primindu-i de faţă cu nouă Cardinali, Papa le reaminti despre strădaniile sale şi dorinţa lui arzătoare pentru unirea Bisericilor, atrăgându-le în acelaşi timp atenţia asupra încetinelii lor în a-i îndeplini dorinţele atât la Ferrara cât şi la Florenţa; ameninţă că îi lasă fără nici un ajutor de nu se vor grăbi să se alăture Bisericii Romei şi le dădu nădejde de ajutor din partea monarhilor creştini în caz că unirea va avea loc. Şi cine ştie dacă cel mai însemnat susţinător al unirii nu le-a făcut şi alte făgăduinţe, mai personale şi mai atrăgătoare?[/COLOR]
[COLOR=black] În orice caz, curând după îndemnul papal, Isidor şi Vissarion, împreună cu Mitropoliţii Lakedemoniei şi Mitilenei, veniră la Împărat şi-i spuseră hotărâţi că „dacă el nu doreşte unirea, ei se vor uni fără el.” Declaraţia lor îl impresionă atât de tare pe Împărat, încât porunci Episcopilor să se adune pentru a sta de vorbă.[COLOR=black][213][/COLOR] La 28 mai[COLOR=black][214][/COLOR] Împăratul deschise întrunirea cu o cuvântare în care înfăţişă nevoia de pace a Bisericilor, sfătuindu-şi în acelaşi timp ascultătorii să fie foarte prevăzători faţă de o alianţă cu Biserica Romei. Apoi Episcopii afurisiră pe toţi cei potrivnici unirii.
[/COLOR]

[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black] Partida latinizantă, văzând ce puţine erau voturile în favoarea unirii, recurseră la alte mijloace. Patriarhul fu convins să-i poftească la palatul său pe câţiva dintre Episcopii potrivnici şi acolo să-i ademenească spre unire. Isidor al Rusiei propuse chiar ca cei ce nu se supun să fie scoşi din Biserică; dar Patriarhul respinse planul ca pe unul ce nu ar fi fost de folos unirii. În loc de aceasta, Iosif pofti la palatul său pe Mitropoliţii Moldovei, Târnovei şi Amasiei, iar acolo îi mustră cu blândeţe pentru nerecunoştinţa şi neascultarea lor. „De ce nu faceţi ascultare de mine?” spuse Iosif. „Oare nu din chilia mea aţi ieşit? Oare nu eu v-am ridicat la cinul de Episcopi? Atunci de ce mă trădaţi? De ce nu urmaţi părerea mea? Apoi, ia gândiţi-vă, puteţi voi oare judeca mai bine decât alţii asupra dogmelor? Ştiu şi eu la fel de bine ca oricare altul ce anume au învăţat Părinţii.”[/COLOR]

[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]Ghemistos spune: „Nimeni nu va numi Sinodul ţinut la Florenţa Ecumenic, căci Patriarhul Bizanţului nu i-a iscălit hotărârile, din pricina morţii sale năprasnice.”[/COLOR]

[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]S-a fixat ziua când urma să aibă loc iscălirea hotărârii. Dorothei al Mitilenei propuse Papei ca mai înainte de aceasta să mituiască pe câţiva dintre cei ce încă nu se învoiseră la unire şi, într-adevăr, s-a recurs la mituire.[COLOR=black][233][/COLOR] La 5 iulie întregul Sinod al Răsăritenilor s-a adunat în palatul Împăratului. Împăratul a fost cel dintâi care a iscălit hotărârea. Mitropolitul Iracliei lipsea din pricina bolii, dar a fost totuşi silit să iscălească hotărârea în pat. Nimeni nu s-a gândit să-l tulbure pe Marcu al Efesului, fiind încredinţaţi de neclintirea sa. Isidor, Vissarion şi Protosinghelul îşi iscăliră numele plini de bucurie. Apoi urmară iscăliturile Mitropoliţilor [/COLOR] Monemvasiei, Kizicului, Trapezuntului, Nicomidiei, Târnovei, Mitilenei, Moldovei, Amasiei, Rhodosului, Dristrei, Ganei, Melenicului, Dramei şi Anhialei, ca şi iscăliturile a unsprezece persoane din clericii constantinopolitani de rang mai mic. Grecii iscăliră fără a citi mai înainte hotărârea. Cuprinsul ei era cunoscut doar celor ce o alcătuiseră.[234] În orice caz, cei mai mulţi Episcopi greci, cedând dorinţei Papei şi voii Împăratului, îşi dădură consimţământul scris, deşi în silă, la nedreapta unire. Chiar şi cei ce nu au avut îngăduinţa să voteze la Sinod au fost acum puşi să iscălească.