[anna21]

În prealabil postat de Fani71

Da, am mai observat si altadata ca atunci cand duci discutii in contradictoriu se polarizeaza ideile, fiecare pare mai departe de celalalt. Pacat ca se intampla asa.
Am dedus ca vrei sa spui ca literatura este nociva in sine pentru ca ai spus ca tot ce citim sau vedem se imprima si ne influenteaza ca si cum am fi niste bureti, mai ales cand e vorba de beletristica (pentru ca apeleaza la sentimente, te identifici cu eroii etc), de acceea este bine sa nu citim lucruri inspirate de altceva decat de doctrina crestina.
Nu am de ce sa ma supar ca faci o apropiere cu postul: si eu m-am gandit la ea. Intr-adevar, ca si cu mancarea, si cu cartile ar trebui sa umblam cu grija, sa ne dam seama cand este cazul sa citim anumite lucruri si cand nu. Ar trebui poate sa avem perioade cand sa evitam literatura si sa ne concentram pe Biblie si Patristica sau alte carti duhovnicesti. Sau poate, de ce nu, putem ajunge in viata sa nu ne mai intereseze literatura sau sa consideram ca ne face chiar rau.
Dar ca si la post, daca ajungem sa facem din asta o lege, spunand ca un om duhovnicesc oricum ar trebui sa citeasca numai din ultimele, si ca celelalte sunt un fel de pogoramant pt oamenii mai lumesti, atunci ceva nu este in regula...

Da, tot ce citesti te influenteaza. Dar tu spui ca asta ne face "bureti". Asta nu am afirmat eu, ci tu.
Mai degraba eu vad ca ideile necrestine despre lume preluate din carti vin la un moment dat sa te lupte (sa spunem ca uneori ti se pare ca exista destin, uneori ti se pare ca Dumnezeu este nedrept, uneori ti se pare ca raul poate fi bine "in unele conditii" sau daca duce la efecte bune este scuzabil -in sens ca nu mai e pacat etc, etc.. sunt multe idei care pot fi preluate si asimilate subtil).
Deci asa cum esti luptat prin ganduri, esti luptat si de idei straine (in mod viclean, desigur).
In sensul acesta vad ca ne modifica. Ideea este ca macar cateva secunde cititorul adera la ele. Ca altfel nu ar putea citi cartea, ma gandesc. Chiar daca nu este de acord cu ideile care stau la baza unui roman, cititorul le "accepta" pt o vreme pt. a putea intelege mesajul autorului. Macar o perioada limitata aderi mai mult sau mai putin la ele.
Eu personal urmatoarea pb.: imi amintesc mult din ceea ce am citit, dar uit sursa.. Mi-e teama ca la un moment dat din memorie va tasni ceva citit din ouspensky, de ex., dar cu ambalaj crestin.. Mai ales daca citesti mult, la un moment dat realizezi ca esti populat cu multe idei care nu-ti apartin direct (oricum creierul face un permanent efort sa-si insuseasca ideile citite ca si cum ar fi ale sale).. si te intrebi in ce masura te reprezinta si in ce masura iti tot supraadaugi lucruri straine care pana la urma te impiedica sa vezi esentialul.

Cat despre oamenii duhovnicesti, eu cred sincer ca se hranesc doar cu Cuvantul lui Dumnezeu..

De fapt, eu am o problema cu definitia ta si a Ancai de om duhovnicesc sau lumesc. Eu stiu ca cei doi duc o lupta in noi, nu ajungem direct sa fim oameni duhovnicesti si nu lumesti. Omul vechi se tot amesteca in noul aluat.
Cred ca ai dreptate ca unii oameni, in calea lor duhovniceasca, pot sa isi dea seama la un moment dat ca nu le mai trebuie literatura sau muzica de Bach sau pictura in afara icoanelor. Este posibil. Dar eu nu cred ca este o cale pentru toti. Unii pot sa pastreze si aceste interese si sa le foloseasca spre binele lor si al altora.
Si aici nu vorbesc de mine care nu cred ca sunt un om asa de duhovnicesc.
Ma gandesc de ex. la Steinhardt, care a intrebat cand a intrat in manastire daca poate sa isi continuie activitatea culturala, si episcopul (sau staretul, nu mai stiu) i-a spus ca este chiar canonul lui de ascultare, sa continuie sa citeasca literatura si sa scrie critici si eseuri. Si l-a facut si bibliotecarul manastirii (se ocupa bineinteles si cu cartile teologice). El parca lumina tot ce atingea - poezie, liuteratura, scrieri politice..
Or el era calugar! Despre mireni, care traiesc in mijlocul acestei lumi zbuciumate, ce sa mai spunem?

Ce este interesant este ca poate acum vreo 15 ani as fi tins sa iti dau dreptate, pentru ca atunci citeam (in afara ce ce imi trebuia pentru studii) ori teologie, ori literatura care avea un continut teologic sau filozofic din care mi se parea ca aveam de invatat direct. Si mi se parea ca pierd timpul citind altceva. Insa din diverse motive, mai tarziu a inceput sa ma intereseze mai mult si literatura si cu alte subiecte decat cele direct religioase; mi s-a parut ca am nevoie de mai multa 'intrupare' poate - ca ignorasem anumite aspecte prezente nu numai in lume ci si in mine.

Si mi se pare o greseala sa ne punem prea devreme in categoria oamenilor duhovnicesti. Riscam sa ne ia 'omenitatea' din urma. "Qui fait l'ange fait la bête" (cine se da drept inger, ajunge animal - Pascal)

Incep cu ultima ta afirmatie: nu ma pun in locul unui om duhovnicesc (dupa cum nici anca, jane, zaharia nu au facut-o).

Cat despre cititul in folosul altora, da, sunt de acord. Am in minte exemplul par. Seraphim Rose care a scris extraordinar despre fenomenele lumii moderne, despre reflectarea nihilismului in arta, despre geneza vs. stiinta etc..
Cam acesta este ajutorul.
(Te referi la Steinhardt.. mie imi place cum scrie, dar totusi nu-mi merge la inima. Sunt mult mai miscatori oamenii care nu au multa pregatire formala.)