Citat:
În prealabil postat de Dianami
M-am casatorit la 21 de ani. La 23 de ani am nascut primul copil, sarcina ok, fara probleme, nastere naturala.
La 26 a venit al doilea, sarcina cu riscuri mari, stat in pat de la 24 saptamani, cu contractii si col deschis, nastere naturala la 36 sapt. si 2 zile.
Anul acesta am nascut si pe bebe 3, dupa o sarcina f. dificila, stat mult in spital de la 22 sapt, cand era sa-mi pierd copilul. Cu tratamente, un dr bun, rugaciune si mila Domnului am ajuns la 35 sapt cand s-a pornit o hemoragie masiva, mi-am pierdut cunostinta, am reusit sa ajungem la spital si mi s-a facut cezariana de urgenta. Bebe a fost ok, eu am primit transfuzii si am facut stop respirator pe masa de operatie.
Ne-am revenit, insa medicul mi-a spus ca alta sarcina este imposibil sa mai pot tine, riscurile vor fi extrem de mari si imi pot pierde si eu viata. Cu acest medic am nascut toti 3 copiii, este crestin si are si el 3 copii.
Nasterea a treia a fost un soc pt. mine si familia mea. Eu sunt medic (insa momentan imi cresc copilasii), iar sotul meu este preot. Ne-am intrebat mult timp de ce ni s-a intamplat asta, nu am gasit un raspuns.
In momentele in care imi pierdeam cunostinta am crezut ca atat mi-a fost. O experienta crunta, nu stiam la ce sa ma gandesc mai intai: la copiii nascuti, la cel nenascut, la sot, la sufletul meu nepregatit pt. moarte? Am realizat ca am fost la un pas...mi-am dat seama cat suntem de nepregatiti daca e sa vina clipa...
In drum spre spital nu reuseam sa duc rugaciunea "Tatal nostru" pana la capat, nu mai puteam gandi coerent, eram in soc hemoragic.
Abia am implinit 28 de ani. Ne-am casatorit din iubire si ne iubim f. mult. O alta sarcina este imposibila, dpdv omenesc. Nu e bine sa ma gandesc la cei 3 copii pe care i-am nascut si la sotul meu? Am dreptul sa risc sa-i las singuri si eu sa-mi risc viata, in mod constient?
Teoretic ar trebui sa fie usor: accept voia Domnului si fie ce-o fi. Insa eu sunt prea slaba si nu pot face asta, imi este mult prea frica si numai cine trece prin ce trec eu poate intelege.
Unii ar spune ca trebuie sa accept orice sau sa traim in abstinenta. Insa eu nu pot vedea lucrurile asa. Cand iubesti un om cu toata fiinta ta e imposibil sa nu te daruiesti din toate punctele de vedere. Relatia dintre barbat si femeie a fost lasata de Dumnezeu, a fost binecuvantata si cred ca nu doar pt. nasterea de copii. Bineinteles ca trebuie pastrate niste restrictii. Insa, daca doar aceasta este finalitatea corecta, de ce unii oameni nu pot avea copii? Oare ei nu se iubesc? Daca afla ca sunt sterili, ar trebui sa inceteze orice apropiere fizica intre ei? Pai cum ramane cu minunile Domnului? Cunosc destule cazuri in care a venit un copilas dupa ani intregi de ruga si asteptare.
|
Potrivit doctrinei catolice, căsătoria are trei scopuri: un scop principal și două scopuri secundare.
Scopul principal al căsătoriei este nașterea de prunci și creșterea lor în Cristos.
Scopurile secundare ale căsătoriei sunt:
- canalizarea impulsurilor sexuale în curăție ("matrimonium remedium concupiscentiae est")
-ajutorul mutual
Deci, când unul ditre soți (sau ambii) nu poate avea copii din cauze obiective, actul matrimonial este permis în virtutea faptului că este remediu al concupiscenței și întărește legătura dintre cei doi. Cazul cel mai comun este cel al femeilor de după menopauză. Mai mult, nici unul dintre soți nu trebuie să îl priveze pe celălalt de actul matrimonial, afară de cazul în care există motive obiective. Este ceea ce doctrina catolică tradițională numește "datoria conjugală".
Citat:
Povara care imi apasa sufletul este f. mare. Nici nu va puteti inchipui cat de greu este de luat o decizie corecta si care sa nu-ti incarce constiinta.
O intrerupere de sarcina nici nu se pune in discutie, iar majoritatea metodelor de contraceptie ies din calcul.
Calendarul si alte metode acceptate de catolici - nici astea nu merg, am probleme mari si aici, cicluri neregulate, la distante f mari, riscul de sarcina este mare.
Raman metodele mai radicale, sa zic asa, care impiedica 100% conceptia. Sunt morale? Nu. Sunt "mai morale" (scuzati termenul) decat altele? Probabil.
|
A opera în termeni de "mai moral" și "mai imoral" este un drum periculos pentru suflet. (Amintiți-vă de "Da ? Da. Nu ? Nu.")
Citat:
|
In cazul asta, dupa cum probabil banuiti, am discutat cu duhovnicul nostru, care ne-a spus ce sa facem. Insa tot nu am constiinta curata, ma intreb daca e bine asa cum spune el, desi cunosc ce inseamna ascultarea de duhovnic si ar trebui sa fie simplu. Insa nu e. E greu pt. ca te intrebi in continuare daca e bine ceea ce faci si ar trebui sa mergi pe cealalta cale...
|
Mai întâi, din câte înțeleg, duhovnicul nu v-a dat dezlegare sacramentală, ci a fost doar o discuție. Mai apoi, chiar dacă, prin absurd, v-ar da dezlegare sacramentală, ar fi invalidă (potrivit criteriilor catolice), doarece duhovnicul nu poate dezlega ceva care este în mod obiectiv păcat. Cu alte cuvinte, duhovnicul poate dezlega în materie de ceea ce este al Bisericii, nu în materie de ceea ce este a lui Dumnezeu. Spre exemplu, duhovnicul nu poate da dezlegare unui om ca să fure. Dar poate dezlega pe cineva de datoria de a plăti taxa la biserică, sau de datoria de a frecventa Sf Liturghie, ori de a posti vinerea. Acestea sunt comandamente ale Bisericii, nu comandamente ale lui Dumnezeu.
În cazul dv, situația este obiectiv suficient de gravă (după părerea mea, dar este preferabilă opinia unui preot, altul decât soțul) ca să practicați metodele de planificare familială naturală permise în asemenea cazuri. Sunteți medic și, desigur, știți că metoda simptotermică este practic la fel de sigură ca și prezervativul, având și mari avantaje colaterale pe care prezervativul nu le are. Metodă 100 % sigură, în afară de abstinența totală, nu există. Ligatura trompelor sau sterilizarea masculină oferă 99,5 % protecție.
În Cristos, Domnul nostru,
M.D.