[anna21]

În prealabil postat de Fani71

Mi se pare totusi ciudata ideea ca numai postul te scoate din ale tale.
Dar liturghia si celelalte slujbe? Dar rugaciunea (ai zis ca te rogi si patru ore pe zi, lucru admirabil.. eu nu)?

Am zis intre 0 si patru ore! Depinde foarte mult de cat postesc. Fara gluma.
Cu cat am burta mai plina si viata mai fericita, cu atat ma rog mai putin.

Dar incercarea de a da de la tine pentru sot si copii sau prieteni, sau chiar pentru necunoscuti (de ex. pe acest forum)?
Cand faci curat in casa, faci mancare sau speli vasele, pentru tine asta este doar o actiune 'a ta', nu ar trebui sa fie si o actiune facuta pentru Dumnezeu?

O concluzie la care am ajuns eu: este mult mai usor sa faci un lucru daca te hotarasti din start ca nu-l faci pt tine. O zi buna in care fac multe este o zi in care nu ma gandesc la ce vreau eu.
Daca ma gandesc la ceea ce-mi doresc eu.. gata, toata ziua va trece aiurea, ma voi simti nedreptatita ca de ce numai eu fac aia si ailalalta, de ce nu sunt apreciata etc..
Deci spalatul vaselor, gatitul, spalat pe jos, strans jucarii, spalat copii, teme cu ei, citit carti copiilor (ca totusi le citesc, dar nu povesti).. astea sunt datorie. Asta am eu de facut, pur si simplu.. nu mi se pare firesc sa ma gandesc ca e ceva ce fac pentru Dumnezeu (ca ar implica sa ma mandresc ca fac ceva. Dar in realitate este de ras..)


Si revin.. eu nu fac asceza. Eu abia ma straduiesc sa indeplinesc niste porunci acolo. Si cele mai importante nu le implinesc. (Chiar am un stil de viata foarte confortabil.)

Exact ce spuneam mai sus. Daca tie ti se pare (si daca asa ti-a spus duhovnicul) ca trebuie sa tii toate abstinentele de care zici fara exceptie cu toate ca tu si sotul tau si asa nu prea va intalniti, atunci asta este valabil pentru tine, nu insa si pentru oricine altcineva.

Duhovnicul mi-a pus in fata propria constiinta.Atat.
Depinde foarte mult cum prezinti lucrurile duhovnicului. Te plangi? Duhovnicul te mangaie, spui ca nu mai poti, duhovnicul iti va usura povara. Dar in final esti tu fata de tine. Si ramane intrebarea: te-ai indreptatit pe tine in fata duhovnicului?
(etc.. nu cred ca are rost sa elaborez. )

Adica, dupa tine, daca tinem toate posturile, inseamna ca nu ar trebui sa ne mai ocupam de cum aratam ca sa ii placem sotului? In post ar trebui sa ne neglijam complect? Cum ramane cu 'trupul sotiei nu ii apartine, ci apartine barbatului, ci viteversa?' (citat liber din sf. Pavel) Si cum ramane cu 'cand postiti, s anu faceti ca fariseii care isi pun cenusa in cap si iau o mina mohorata, ci sa va ungeti capulvostru etc' din Evanghelie citire? Asta nu este valabil si pentru micile artificii femeiesti din restul timpului (vorba ta, fara exagerari)?
Chiar nu inteleg, si multe femei crestine cred ca ar fi de acord cu tine, de ce faptul de a avea grija de tine, de a fi frumoasa pentru sot, nu se pupa cu viata crastina. Dimpotriva, mi se pare ca intra in taina cununiei.

Sa nu crezi ca nu ma ingrijesc.. ba da. Merg la sala, imi vopsesc parul, port doar lucruri care imi "vin bine" etc...
Dar pur si simplu am obosit de astea si ma intreb ce rost are. Toate inghit timp, bani, energie. Si astea le facem pt Dumnezeu, zici?
Eu zic ca nu.

Nu sunt de acord ca postirea este starea fireasca a omului. Postirea este un mijloc nu un scop in sine. Scopul este 'sa ne bucuram intru Domnul' - si spiritual, dar si trupeste, caci omul este si trup si suflet, iar Dumnezeu l-a facut pentru bucurie. Dar nu ne putem bucura daca nu invatam si sa renuntam, mai intai, ca sa nu devenim sclavii acestor bucurii ci sa il punem pe Dumnezeu inainte. Asta este sensul postului.
In Rai, Dumnezeu i-a spus omului ca poate manca din toti pomii in afara de unul... Nu ca in principiu nu ar trebui sa manance din nici unul dar hai, ca trebuie sa se hraneasca, ii da voie sa pape dintr-unul.
Sigur, in starea cazuta postul are si alt sens decat in Rai, pentru ca omul si-a pierdut echilibrul initial si tinde sa aiba o relatie pasionala cu creatia,
dar si atunci mi se pare ca Pastele este mai important decat postul Mare, este tinta calatoriei postului.
Sau dupa tine faptul ca de Paste mancam de toate si ne bucuram este o greseala? Ar trebui sa avem remuscari sau sa mancam tot paine uscata?

Deci postim ca sa ne bucuram apoi de aceleasi lucruri?
Cum vine asta sa renunti la ceva ca sa te poti bucura apoi de acel lucru? Ca daca ai renuntat presupun ca acel lucru a devenit indiferent, nu?
Nu-l mai cauti apoi.. ca stai ca-i miercuri, ca-i joi, ca in fond nu conteaza ziua, important e sa fii cu sotul. Pai esti patimas sau nu?
Si sa stii ca nu ma bucura mancarea in sine de sarbatori.. deci argumentul acesta nu tine. Mai degraba e cum zice Jane.
Tu pornesti de la premisa ca altii sunt aceia pasionali (relatie pasionala cu creatia, cum ai zis). Aceia care fac excese, aceia care fac cine stie ce lucruri ciudate.
Dar de ce nu suntem chiar noi? Eu si tu?

Apropo de scopul vietii.. obosita de atatea discutii pe thread despre cum trebuie sa ne bucuram (sau nu!) de cele lumesti.. in drum spre gradinita mi-am intrebat copilul: " Ma gandesc oare.. de ce traiesc oamenii atat de multi ani?"
Si copilul mi-a raspuns prompt: "oamenii traiesc multi ani ca sa aibe timp sa-L cunoasca pe Dumnezeu"
Si mi-am iscodit copilul: "Si daca omul nu-L cunoaste pe Dumnezeu toata viata?"
Copilul:"A trait degeaba."

Foarte simplu. (sper sa nu uite si el asta pana creste mare)
De ce oare adultii se complica ingrozitor cautand acolo unde nu este nimic de gasit?