Sexul si mantuirea

[anna21]

În prealabil postat de Fani71

Mi se pare totusi ciudata ideea ca numai postul te scoate din ale tale.
Dar liturghia si celelalte slujbe? Dar rugaciunea (ai zis ca te rogi si patru ore pe zi, lucru admirabil.. eu nu)?

Am zis intre 0 si patru ore! Depinde foarte mult de cat postesc. Fara gluma.
Cu cat am burta mai plina si viata mai fericita, cu atat ma rog mai putin.

Dar incercarea de a da de la tine pentru sot si copii sau prieteni, sau chiar pentru necunoscuti (de ex. pe acest forum)?
Cand faci curat in casa, faci mancare sau speli vasele, pentru tine asta este doar o actiune 'a ta', nu ar trebui sa fie si o actiune facuta pentru Dumnezeu?

O concluzie la care am ajuns eu: este mult mai usor sa faci un lucru daca te hotarasti din start ca nu-l faci pt tine. O zi buna in care fac multe este o zi in care nu ma gandesc la ce vreau eu.
Daca ma gandesc la ceea ce-mi doresc eu.. gata, toata ziua va trece aiurea, ma voi simti nedreptatita ca de ce numai eu fac aia si ailalalta, de ce nu sunt apreciata etc..
Deci spalatul vaselor, gatitul, spalat pe jos, strans jucarii, spalat copii, teme cu ei, citit carti copiilor (ca totusi le citesc, dar nu povesti).. astea sunt datorie. Asta am eu de facut, pur si simplu.. nu mi se pare firesc sa ma gandesc ca e ceva ce fac pentru Dumnezeu (ca ar implica sa ma mandresc ca fac ceva. Dar in realitate este de ras..)


Si revin.. eu nu fac asceza. Eu abia ma straduiesc sa indeplinesc niste porunci acolo. Si cele mai importante nu le implinesc. (Chiar am un stil de viata foarte confortabil.)

Exact ce spuneam mai sus. Daca tie ti se pare (si daca asa ti-a spus duhovnicul) ca trebuie sa tii toate abstinentele de care zici fara exceptie cu toate ca tu si sotul tau si asa nu prea va intalniti, atunci asta este valabil pentru tine, nu insa si pentru oricine altcineva.

Duhovnicul mi-a pus in fata propria constiinta.Atat.
Depinde foarte mult cum prezinti lucrurile duhovnicului. Te plangi? Duhovnicul te mangaie, spui ca nu mai poti, duhovnicul iti va usura povara. Dar in final esti tu fata de tine. Si ramane intrebarea: te-ai indreptatit pe tine in fata duhovnicului?
(etc.. nu cred ca are rost sa elaborez. )

Adica, dupa tine, daca tinem toate posturile, inseamna ca nu ar trebui sa ne mai ocupam de cum aratam ca sa ii placem sotului? In post ar trebui sa ne neglijam complect? Cum ramane cu 'trupul sotiei nu ii apartine, ci apartine barbatului, ci viteversa?' (citat liber din sf. Pavel) Si cum ramane cu 'cand postiti, s anu faceti ca fariseii care isi pun cenusa in cap si iau o mina mohorata, ci sa va ungeti capulvostru etc' din Evanghelie citire? Asta nu este valabil si pentru micile artificii femeiesti din restul timpului (vorba ta, fara exagerari)?
Chiar nu inteleg, si multe femei crestine cred ca ar fi de acord cu tine, de ce faptul de a avea grija de tine, de a fi frumoasa pentru sot, nu se pupa cu viata crastina. Dimpotriva, mi se pare ca intra in taina cununiei.

Sa nu crezi ca nu ma ingrijesc.. ba da. Merg la sala, imi vopsesc parul, port doar lucruri care imi "vin bine" etc...
Dar pur si simplu am obosit de astea si ma intreb ce rost are. Toate inghit timp, bani, energie. Si astea le facem pt Dumnezeu, zici?
Eu zic ca nu.

Nu sunt de acord ca postirea este starea fireasca a omului. Postirea este un mijloc nu un scop in sine. Scopul este 'sa ne bucuram intru Domnul' - si spiritual, dar si trupeste, caci omul este si trup si suflet, iar Dumnezeu l-a facut pentru bucurie. Dar nu ne putem bucura daca nu invatam si sa renuntam, mai intai, ca sa nu devenim sclavii acestor bucurii ci sa il punem pe Dumnezeu inainte. Asta este sensul postului.
In Rai, Dumnezeu i-a spus omului ca poate manca din toti pomii in afara de unul... Nu ca in principiu nu ar trebui sa manance din nici unul dar hai, ca trebuie sa se hraneasca, ii da voie sa pape dintr-unul.
Sigur, in starea cazuta postul are si alt sens decat in Rai, pentru ca omul si-a pierdut echilibrul initial si tinde sa aiba o relatie pasionala cu creatia,
dar si atunci mi se pare ca Pastele este mai important decat postul Mare, este tinta calatoriei postului.
Sau dupa tine faptul ca de Paste mancam de toate si ne bucuram este o greseala? Ar trebui sa avem remuscari sau sa mancam tot paine uscata?

Deci postim ca sa ne bucuram apoi de aceleasi lucruri?
Cum vine asta sa renunti la ceva ca sa te poti bucura apoi de acel lucru? Ca daca ai renuntat presupun ca acel lucru a devenit indiferent, nu?
Nu-l mai cauti apoi.. ca stai ca-i miercuri, ca-i joi, ca in fond nu conteaza ziua, important e sa fii cu sotul. Pai esti patimas sau nu?
Si sa stii ca nu ma bucura mancarea in sine de sarbatori.. deci argumentul acesta nu tine. Mai degraba e cum zice Jane.
Tu pornesti de la premisa ca altii sunt aceia pasionali (relatie pasionala cu creatia, cum ai zis). Aceia care fac excese, aceia care fac cine stie ce lucruri ciudate.
Dar de ce nu suntem chiar noi? Eu si tu?

Apropo de scopul vietii.. obosita de atatea discutii pe thread despre cum trebuie sa ne bucuram (sau nu!) de cele lumesti.. in drum spre gradinita mi-am intrebat copilul: " Ma gandesc oare.. de ce traiesc oamenii atat de multi ani?"
Si copilul mi-a raspuns prompt: "oamenii traiesc multi ani ca sa aibe timp sa-L cunoasca pe Dumnezeu"
Si mi-am iscodit copilul: "Si daca omul nu-L cunoaste pe Dumnezeu toata viata?"
Copilul:"A trait degeaba."

Foarte simplu. (sper sa nu uite si el asta pana creste mare)
De ce oare adultii se complica ingrozitor cautand acolo unde nu este nimic de gasit?

[Dianami]

Imi pare rau ca postarea mea a nascut dispute, oarecum. Nu acesta a fost scopul ei ci doar am vrut sa va arat o situatie concreta. Cum spuneam acolo, e usor sa judeci si sa spui ce ar trebui facut, din afara.

Fani71, iti multumesc pt. cuvintele frumoase.

În prealabil postat de Daniel777

Intr-adevar ,prescurtat,aceasta este problema: Daca nu mai vrem sa facem copii ,mai putem face sex?

Nu, problema nu se reduce doar la ce ai scris tu. Implicatia si urmarile sunt mult mai profunde. Cum am mai spus, din afara lucrurile stau altfel.

Mihnea Dragomir, duhovnicul ne-a spus ce ar trebui sa facem. Pana acum l-am ascultat si toate deciziile luate la sfatul dumnealui ne-au fost de folos. Ne cunoaste de 11 ani, ne-a "urmarit" in evolutia noastra ca familie. Nu e preot de mir. Cand ne-a sfatuit a facut-o tinand cont de f. multe lucruri, el ne stie slabiciunile si punctele slabe pe care trebuie sa le intarim.
Metoda simptotermala nu se poate folosi in caz de menstruatii care apar intre 40-55 zile, aleatoriu. De exemplu, eu nu am mereu ovulatie (deficit hormonal dovedit), iar acum alaptez exclusiv, am bebe mic.

În prealabil postat de zaharia_2009

Am citit si eu postarea doctoritei preotese sau a preotesei doctorite si m-a surprins f. mult. Eu personal am incercat o senzatie amara ,,ascultind-o" in sensul ca multa ei carte precum si multul timp pierdut cu aceasta nu i-a oferit profunzimea necesara unui ,,post" de preoteasa. Nici timpul petrecut alaturi de preot nu l-a folosit prea serios sau poate ca insusi preotul nu a stiut ce sa-i spuna ca sa o aduca la o traire superioara . Rasufla calm dar sesizabil egoismul propriu antitetic daruirii lui Hristos sau trairii reale in duh si adevar.

Imi pare rau ca ti-am lasat a asemenea senzatie. Nu stiu ce legatura are pregatirea mea profesionala cu ceea ce ar trebui sa fiu in calitate de sotie de preot.
Nu stii ce povara apasa pe umerii nostri, nu stii cum este sotul meu ca preot, cum isi duce misiunea, nu stii cum sunt eu.
Nu am vrut sa am o "postare de preoteasa". Doar am fost sincera si am dezvaluit pe un forum public niste framantari personale.
Daca as fi stiut ca viata mea poate fi pusa in pericol dand nastere unui copil, primul, te asigur ca nimeni nu m-ar fi convins sa nu nasc acel copil. Insa cand acest lucru se poate intampla dupa ce ai deja 3, nu poti sa te mai gandesti doar la tine.
Aici as vedea eu un pic de egoism, sa nu ma intereseze ce se intampla cu mine, imi fac datoria crestina de a naste un copil cu riscul pierderii vietii sau al copilului. Numai o femeie care naste si-si tine pruncul in brate din prima clipa poate intelege prin ce trec si cat de greu este.
Daca Dumnezeu ne va da si al patrulea copil, voi duce sarcina si voi face tot ce imi sta in putinta pt. copil.
Insa in mod constient nu-mi pot asuma riscul unei noi sarcini, stiu ca de fapt ma impotrivesc voii Domnului si gresesc. Dar asta ma priveste doar pe mine, in fond. Poate voia Domnului este sa nu mai avem copii. Nu am cum sa stiu.

Exemplul dat de tine e o situatie particulara. Ce a fost in sufletul femeii, al sotului ei, daca ea s-a mantuit facand asta...doar Dumnezeu stie. Noi doar o privim admirativ. Si totusi, si in acest caz, poti vedea ce inseamna inima de mama si sacrificiul. In ciuda tuturor greutatilor, s-a gandit la copilul ei si a facut totul pentru el. Sa stii ca asta e valabil si pentru copiii nascuti pe care ii ai acasa, esti responsabil si pentru ei.

În prealabil postat de Jane Says

Pe mine ma preocupa problema pentru ca eu voi fi in pozitia sa le spun oamenilor, suferiti de boala X, luati tratamentul Y, se recomanda evitarea unei sarcini. Sau, suferiti de boala X, luati tratamentul Y, sunteti insarcinata. Now what?
Si vorbesc de oameni care de multe ori n-au discernamant si nu stiu ce sa faca cu viata lor, nu au mijloace si au ajuns accidental in situatia aceea. Eu ce atitudine voi avea? Pentru ca niciodata posibilitatea ca lucrurile sa mearga prost nu e de 100%. Cu ce suflete o sa ma intalnesc la Judecata de Apoi, sa facem cunostinta, stiti, dvs i-ati spus mamei in 2014 sa ma avorteze ca era bipolara si era sub tratament cu psihotrope.

Te inteleg perfect. Ca medic poti fi pus in situatia in care esti intrebat ce metoda contraceptiva sa folosesti. Este o responsabilitate uriasa din punctul meu de vedere, pentru ca, desi eu n-as recomanda niciuna, pt. ca nu sunt de acord cu ele, pacienta poate merge la alt cabinet pana gaseste ceea ce isi doreste.
Sau ca ginecolog: iti vine o pacienta si vrea sa faca intrerupere de sarcina. Tu ii spui ca nu faci si incerci sa o convingi sa nu faca un asemenea pacat. Ea pleaca din cabinet si pana la urma tot va gasi pe cineva care sa-i faca.
Tu, ca medic, te simti cu contiinta impacata ca tu n-ai facut crima, insa ea tot se va produce? Eu n-as putea...de-aia nici n-am vrut sa fiu ginecolog, responsabilitatea este mult prea mare si eu prea slaba sa mi-o pot asuma.


In fine, i-ar m-am intins prea mult. Concluzia e doar una: trebuie sa acceptam voia Domnului si sa ne ducem crucea. Viata de familie si nasterea de copii implica mai multe responsabilitati decat pot crede unii. Nu mai ai doar grija pt. propriul tau suflet ci si pt. altele. De aceea unii se mantuiesc prin casatorie, iar altii prin celibat.
Drumul casatoriei este anevoios, e bine daca ai un sot credincios care iti poate fi sprijin in momentele de slabiciune. Daca nu il ai, e si mai greu, trebuie sa te ridici si pe tine si pe el/ea.
Casatoria este binecuvantata, nunta este o Taina, nasterea copiilor o minune, o comuniune a omului cu Dumnezeu.
Mi se pare ca noi, oamenii, ne plafonam si avem nevoie de directive clare, de genul: martea si joia, nu in posturi, nu de sarbatori, nu inainte de Sf. Liturghie, etc. Avem/nu avem voie si daca vrem copii sau nu putem sa-i facem.
Nu cred ca Biserica Ortodoxa va spune vreodata, negru pe alb, ce este sau nu este voie. Nici Sf. Parinti nu s-au pus de acord, unii zic intr-un fel, altii in altul...de aceea avem constiinta, pana la urma, deciziile le luam singuri sau cu sotul, cu ajutorul duhovnicului. Responsabilitatea alegerilor noastre o purtam singuri si vom da socoteala fiecare pt. tot ceea ce facem. Pana in momentul acela nu ne poate spune nimeni daca drumul este corect, tot ceea ce putem face este sa ne rugam si sa speram ca am ales bine.

[AlinB]

În prealabil postat de Dianami

(...)
Iertati-ma pt. postarea lunga, am vrut doar sa expun un caz. Nu e deloc usor sa pui in practica teoria pe care o stii. Pana la urma de la Dumnezeu sunt toate.

Asta este genul de situatia de care discutam cu dl. M.D. acum cateva zile cand, consider eu, sterilizarea este necesara si justifciata medical.

Dumnealui sustine ca dpdv teologic ar fi o greseala, insa mai ramane de dezbatut chestiunea, probabil va intelege pana la urma.

Personal, consider ca sunteti f. in masura sa decideti pentru acest lucru si nu exista nici un motiv moral pentru care sa riscati sa lipsiti cei 3 copii de o mama si pe sotul dvs. de sotie + foarte probabil sa luati si al 4lea copil cu dvs.

Este o situatie diametral opus fata de a celui care a dechis topicul care ar fi apelat la astfel de metode pentru ca pur si simplu nu (mai) vroia copii..

Nu vad de ce ar fi potrivita abstinenta in cadrul casatoriei cand motivul principal pentru care Sf. Ap. Pavel recomanda casatoria celor care nu pot alege celibatul este culmea - nu facerea de copii ci ferirea de curvie.

Asta binenteles nu ofera o scuza celor care ar putea face copii dar se feresc pentru a avea o viata cat mai usoara.

A alege abstinenta in cadrul casatoriei cred ca pune pe cei doi intr-o situatie mai rea decat celibatul, cand cel putin se pot feri de prezenta persoanei care il/o pot tenta.

Ma refer binenteles la persoane active sexual, daca ambii sufera de lipsa de apetit sexual, fara doar si poate nu exista astfel de problema.

[Fani71]

În prealabil postat de Dianami

Nu cred ca Biserica Ortodoxa va spune vreodata, negru pe alb, ce este sau nu este voie. Nici Sf. Parinti nu s-au pus de acord, unii zic intr-un fel, altii in altul...de aceea avem constiinta, pana la urma, deciziile le luam singuri sau cu sotul, cu ajutorul duhovnicului. Responsabilitatea alegerilor noastre o purtam singuri si vom da socoteala fiecare pt. tot ceea ce facem. Pana in momentul acela nu ne poate spune nimeni daca drumul este corect, tot ceea ce putem face este sa ne rugam si sa speram ca am ales bine.

Da Dianami, uite, asta tot incerc si eu sa spun. Tu ai spus-o mai in rezumat decat mine.
Parintii si scripturile ne dau orientari, diverse situatii, principii, dar hotararile trebuie sa le luam singuri, dupa constiinta noastra.
Pana la urma, cum spune Anna, chiar sfatul duhovnicului cand il cerem este orientat de ceea ce simtim, gandim si hotaram noi inainte. Un duhovnic bun cred ca tine seama de asta si nu forteaza prea tare. Ne poate da cate un bobarnac daca o luam razna, ne poate orienta incet si sigur spre o directie, dar nu ne forteaza.

[Fani71]

În prealabil postat de AlinB

Asta este genul de situatia de care discutam cu dl. M.D. acum cateva zile cand, consider eu, sterilizarea este necesara si justifciata medical.

Dumnealui sustine ca dpdv teologic ar fi o greseala, insa mai ramane de dezbatut chestiunea, probabil va intelege pana la urma.

Personal, consider ca sunteti f. in masura sa decideti pentru acest lucru si nu exista nici un motiv moral pentru care sa riscati sa lipsiti cei 3 copii de o mama si pe sotul dvs. de sotie + foarte probabil sa luati si al 4lea copil cu dvs.

Este o situatie diametral opus fata de a celui care a dechis topicul care ar fi apelat la astfel de metode pentru ca pur si simplu nu (mai) vroia copii..

Nu vad de ce ar fi potrivita abstinenta in cadrul casatoriei cand motivul principal pentru care Sf. Ap. Pavel recomanda casatoria celor care nu pot alege celibatul este culmea - nu facerea de copii ci ferirea de curvie.

Asta binenteles nu ofera o scuza celor care ar putea face copii dar se feresc pentru a avea o viata cat mai usoara.

A alege abstinenta in cadrul casatoriei cred ca pune pe cei doi intr-o situatie mai rea decat celibatul, cand cel putin se pot feri de prezenta persoanei care il/o pot tenta.

Ma refer binenteles la persoane active sexual, daca ambii sufera de lipsa de apetit sexual, fara doar si poate nu exista astfel de problema.

Sunt de acord cu tine, numai ca nu cred ca singurul motiv pentru care a alege abstinenta totala in cadrul casatoriei ca metoda de contraceptie este evitarea curviei. Este unul din motive, dar cred cacei casatoriti care isi iubesc sotul sau sotia ma vor intelege. Asa cum spune si Dianami mai sus, cand iubesti pe cineva vrei sa i te daruiesti din toate punctele de vedere, trup si suflet.
Poate nici sf. Pavel nu a vazut asta - el fiind necasatorit. El a vazut doar unul din motive, dar exista si altele mai vizibile oamenilor casatoriti.

[Jane Says]

Ma refer binenteles la persoane active sexual, daca ambii sufera de lipsa de apetit sexual, fara doar si poate nu exista astfel de problema.

Eu sunt de acord cu tot ce a zis Alin dar nu vad de ce lipsa apetitului sexual e ceva de care se sufera :) Nu ma refer la impotenta, depresie si frigiditate ci strict la aceasta lipsa a apetitului.

[AlinB]

În prealabil postat de Fani71

Sunt de acord cu tine, numai ca nu cred ca singurul motiv pentru care a alege abstinenta totala in cadrul casatoriei ca metoda de contraceptie este evitarea curviei.

Cineva a scris ceva gresit aici..
Ceea ce am vrut eu sa zic este ca tocmai, abstinenta totala in cadrul casatoriei impinge spre curvie cu exceptia cazului mentionat..

Este unul din motive, dar cred cacei casatoriti care isi iubesc sotul sau sotia ma vor intelege. Asa cum spune si Dianami mai sus, cand iubesti pe cineva vrei sa i te daruiesti din toate punctele de vedere, trup si suflet.
Poate nici sf. Pavel nu a vazut asta - el fiind necasatorit. El a vazut doar unul din motive, dar exista si altele mai vizibile oamenilor casatoriti.

A vazut existenta instinctului sexual, asta este suficient.
Daca vrei sa-l transfigurezi printr-o anumita formulare, e bine..dar realitatea este ca atunci cand nu-l ai, nu prea reusesti sa te "daruiesti" sub forma asta, "fizica"..

[AlinB]

În prealabil postat de Jane Says

Eu sunt de acord cu tot ce a zis Alin dar nu vad de ce lipsa apetitului sexual e ceva de care se sufera :) Nu ma refer la impotenta, depresie si frigiditate ci strict la aceasta lipsa a apetitului.

Ai dreptate, nu respetivul sufera ci partenerul, daca nu are si el lipsa in cauza, caz in care situatia e ceva mai simpla si mai putin..problematica.

[andreicozia]

În prealabil postat de Miha-anca

Andrei, imi pare rau ca ai resimtit cele spuse, ca pe o lovitura sub centura. Repet: nu e nimic obligatoriu. Continua linistit ca si pana acum.

Nuuu Anca, nu am resimtit ca o lovitura ci ca pe o sperietoare. Stiu foarte bine ce inseamna sa "scapi boii in aratura" si sa te ia apa dind in habotnicie si fanatism mascat de o falsa smerenie...de ai stii cite exemple negative vad in jurul meu si cum mi-a dat tircoale si mie...lumea, religia si mai ales MINTEA NEPAZITA devine o combinatie foarte periculoasa si misterioasa

Stii de fapt ce ne tine sanatosi, treji si cu adevarat induhovniciti?..parerea mea dupa multe experiente de viata si observatii directe

..este sa ai o existenta NORMALA, echilibrata, complementata de o viata sexuala normala si viguroasa in cadrul familiei si ferirea de abuzuri de tot felul si exagerari mistice si inchipuiri
Inradacinarea noastra echilibrata in aceasta realitate este ca un colac de salvare de la a lua-o razna.

[Jane Says]

Viata mea a fost si este din multe puncte de vedere - cu totul neconforma cu principiile crestine, am pacatuit fara numar, m-am casatorit dupa 7 ani etc.
Dar chiar si din mijlocul mormanului de pacate - sau poate tocmai din cauza lui, cine stie - eu chiar cred ca se poate. Trebuie sa se poata. Trebuie sa existe dragostea aceea fata de sexul opus care totusi trece dincolo de apetit, trebuie sa fie insotiri de suflete curate care se sprijina unul de celalalt si se implinesc chiar fara a face amor vreodata, care se casatoresc si traiesc feciorelnic si-si gasesc si asa bucurie unul intr-altul.
Eu n-am trait asta dar nu mi se pare imposibil si nici un ideal de neatins, pentru ca stiu de un cuplu de tineri [ 30 si ceva de ani ] care traiesc asa, cred ca sunt amandoi asa cum i-au facut mamele lor. O sa intrebati de ce s-au mai casatorit atunci, daca nici copii nu fac si nici sex nu vor.

Simplu: pentru ca s-au intalnit si s-au indragostit unul de altul si se iubesc. Se poate trai si asa si cred ca e foarte frumos chiar daca nu o sa mi se intample mie niciodata, cred ca se arata slava lui Dumnezeu in ei. Daca au avut amandoi dorinta asta, de a trai impreuna fara a avea relatii sexuale, Dumnezeu i-a ajutat, ca numai prin harul Lui se poate, nu cu de la noi putere.

Si-apoi si in vietile noastre, ale astora impamanteniti, exista momentul acela de primavara la inceputul unei relatii, cand ne indragostim, cand totul parca straluceste in jur, cand ne cuprinde asa o duiosie si un drag fata de persoana aceea si fata de intreaga zidire.. si e o perioada relativ scurta in care ne sfiim si cand ne tinem de mana, din spusele unor apropiati si din proprie experienta stiu ca in vremea aceea nici macar nu au dorinte fizice, e o apropiere si o dorinta casta de prezenta celuilalt, cand suntem curiosi sa stim ce gandeste ce viseaza cum i-a fost copilaria vrem sa impartasim cu el/ea nori, dealuri, locuri din copilarie, mirosul pajistii proaspat cosite, carul mare, carti iubite, muzica, totul la el/ea ne incanta si ne adapam din persoana respectiva si parca privim intreaga lume cu ochi noi. Se naruie curand dupa primul sarut, cand incepem sa exploram fizic dar ramane faptul ca a fost, pentru cateva zile, pentru o saptamana, poate mai mult, starea aceea de ceva ce nu pot defini, trebuie trait dar cred ca stiti si singuri la ce ma refer. Ei, de ce nu ar putea fi starea aceea permanentizata de unii? Si de ce nu ar putea fi temei pentru cununie, de ce ca sa te cununi musai sa ai apetituri si sa eviti curvie sau sa faci copii?

Mai exista si situatiile acelea de nedorit in care se ajunge totusi la acelasi lucru: un partener bolnav, paralizat.. daca il iubesti nu stiu, eu cred ca Dumnezeu poate da putere si unui barbat si unei femei si poate "ridica" apetitul asta de la ei, lasand doar dragostea sufleteasca, nestirbita de nimic. Daca ne gandim ca din cauza postului am putea fi tentati sa calcam pe alaturi, pai atunci ce am face intr-o situatie ca asta?

Uite ceva foarte frumos"

4. Iar când au rămas numai amândoi în cameră, Tobie s-a sculat din pat şi a zis: "Scoală, soro, să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!" 5. Şi a început Tobie a zice: "Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii! Să Te binecuvânteze pe Tine cerurile şi toate făpturile Tale! 6. Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui". 7. Şi acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoieşte deci a avea milă de ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe!" 8. şi a zis şi ea cu el: "Amin!" 9. Apoi au dormit amândoi liniştiţi în noaptea aceea.

Tre' sa se poata, am eu convingerea asta si Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ea :) Pentru convingere si aspiratie macar, ca realitatea implinirii ei am ratat-o intr-un hal fara de hal.