Citat:
În prealabil postat de Jane Says
Si-apoi si in vietile noastre, ale astora impamanteniti, exista momentul acela de primavara la inceputul unei relatii, cand ne indragostim, cand totul parca straluceste in jur, cand ne cuprinde asa o duiosie si un drag fata de persoana aceea si fata de intreaga zidire.. si e o perioada relativ scurta in care ne sfiim si cand ne tinem de mana, din spusele unor apropiati si din proprie experienta stiu ca in vremea aceea nici macar nu au dorinte fizice, e o apropiere si o dorinta casta de prezenta celuilalt, cand suntem curiosi sa stim ce gandeste ce viseaza cum i-a fost copilaria vrem sa impartasim cu el/ea nori, dealuri, locuri din copilarie, mirosul pajistii proaspat cosite, carul mare, carti iubite, muzica, totul la el/ea ne incanta si ne adapam din persoana respectiva si parca privim intreaga lume cu ochi noi. Se naruie curand dupa primul sarut, cand incepem sa exploram fizic dar ramane faptul ca a fost, pentru cateva zile, pentru o saptamana, poate mai mult, starea aceea de ceva ce nu pot defini, trebuie trait dar cred ca stiti si singuri la ce ma refer. Ei, de ce nu ar putea fi starea aceea permanentizata de unii? Si de ce nu ar putea fi temei pentru cununie, de ce ca sa te cununi musai sa ai apetituri si sa eviti curvie sau sa faci copii?
|
Jane, nu zic ca nu s-ar putea la unii o astfel de dragoste platonica.
Pentru unii, foarte rari, o fi o cale cununia alba. S-a vorbit de asta pe alt fir. Din moment ce au existat cupluri de sfinti care au adoptat calea asta, ea exista, pentru unii.
Dar pentru majoritatea oamenilor cred si eu ca andreicozia ca este foarte periculoasa, poate duce la inchipuiri bolnave, la mandrie, la angelism, la platonism (platonismul nu este crestin - crestinismul nu considera ca trupul este rau in sine, o inchisoare pt suflet, ca Platon)
Si gandindu-ma la experienta mea, mie nu mi se pare ca vraja aia de care vorbesti de la inceputul unei relatii, cand lipseste dorinta fizica, este neaparat mai frumoasa decat ce urmeaza, decat primul sarut, atractia fizica, casatoria, viata in comun, cu copii si greutati.. Cred ca ceea ce descrii tu ca posibilitate este un fel de
romantism, un fel de reverie. Pentru ca acele clipe au o vraja anume, da, dar a vrea sa le pastram asa, cred ca ar fi fals. Crestinismul este religia intruparii. Tot ce este trup trebuie sa participe la mantuire. Daca ne oprim la indragosteala, nu putem forma un cuplu crestin. Putem forma altceva, o prietenie spirituala daca vrei, dar nu un cuplu crestin, cununat la Biserica.
Poate si experientele pe care le traim fiecare ne fac sa avem in fata ochilor experiente diferite. Eu am trait singuratate si feciorie si dragoste cerebrala mult prea multa vreme ca sa nu-mi sau seama de calitatea acestor lucruri descoperite tarziu in viata - nu pura indragosteala (pe care am trait-o de mai multe ori), ci casnicia normala este calea spre un anumit fel de evolutie, si chiar o cale duhovniceasca, daca o urumezi consecvent toata viata.
Si nu este de loc vorba numai de partea sexuala, care este doar un element al ecuatiei: este vorba de faptul ca un cuplu care isi imparte si viata cotidiana nu mai poate trai numai starile alea diafane de care spui, cand se concentreaza impreuna la calcularea bugetului lunar, la bucatarie, spalatul vaselor, curatenie etc. Si astea fac parte din viata de cuplu, si
de aici porneste indumnezeirea, din concretul material, cotidian, nu numai de la sentimente diafane si pura spiritualitate. Iar din concretul material face parte
si sexualitatea. Daca o punem intre paranteze si vrem sa vedem in ea numai satisfacerea unui apetit, sau un mijloc de a face copii, sau o parte oarecum rusinoasa si de nedorit a existentei noastre, eu cred ca nu am inteles ceva din sensul cununiei crestine.
Citat:
În prealabil postat de Jane Says
Mai exista si situatiile acelea de nedorit in care se ajunge totusi la acelasi lucru: un partener bolnav, paralizat.. daca il iubesti nu stiu, eu cred ca Dumnezeu poate da putere si unui barbat si unei femei si poate "ridica" apetitul asta de la ei, lasand doar dragostea sufleteasca, nestirbita de nimic. Daca ne gandim ca din cauza postului am putea fi tentati sa calcam pe alaturi, pai atunci ce am face intr-o situatie ca asta?
|
Da, exista astel de situatii, eista si vaduvia, cand est despartit fizc de sot sau sotie dar relatia ramane pe alt plan (asa se spune in ortodoxie), si pe cei care sunt in ele Dumnezeu ii ajuta si ii sprijina sa depaseasca partea trupeasca a dragostei lor pe alt plan, probabil.
Si intr-adevar, postul este important si ca sa ne dam seama ca aceste lucruri nu sunt vesnice, ci numai o posibilitate existenta in lumea actuala de a ne trai dragostea, care nu va mai exista sub aceasta forma in Imparatie.